ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a revenit luni 24 iulie de la orele 18:00 la baza proprie după cantonamentul brașovean din intervalul 7-21 iulie.
Cu Stean Krell ajuns la Piatra Neamț la finalul antrenamentului de ieri și cu Cristin Jalbă care urma să ajungă la stadion în cursul zilei de astăzi învoiți, galben-negrii au arătat bine la prima ședintă de pregătire condusă din teren de secunzii Vali Avădanei și Liviu Nicolae Rusu. Chiar cu 2 noutăți, un under 2006 de la Craiova și un portar tot 2006 de la Călărași de 1,93 m dar din păcate și cu un fundaș străin Fonseca (foto 2), încă nerefăcut complet după ce acesta a suferit o fractură cu circa 4 săptămâni înainte, așa cum s-a putut desluși de pe filmele furnizate de staff-ul medical al echipei.
La începutul antrenamentului de pe tereunul 2 de iarbă de la stadion am remarcat prezența la teren a TVR-ului din Iași, prin d-nul Vasile Arhire, cel care a făcut un material cu principalul Cristian Pustai dar și cu finanțatorul echipei, Ioan Anton Măzărianu.
Legat de programul competițional, jucătătorii care vor semna noi contracte cu ACSM Ceahlăul Piatra Neamț sau vor pefecta în zilele următoare prelungiri ale înțelegerilor cu gruparea de sub Pietricica, precum și alte aspecte de interes din viața clubului, vom reveni cu amănunte după conferința de presă de joi organizată de clubul nemțean.
De asemenea sperăm ca până la primul joc de acasă cu CSM Reșita din jurul datei de 12 august, stadionul Municipal Ceahlăul să sufere modificările necesare pentru îndeplinirea condițiilor optime de disputare a jocurilor de pe teren propriu. O NOCUTRNĂ, O ÎNSTALAȚIE DE SONOZRIZARE FUNCȚIONALĂ DAR ȘI O TABELĂ DE MARCAJ ultramodernă și o pistă de atletism refăcută în totalitate, investiții absolut necesare pentru participarea la acest nivel al, competițiției.
Galerie foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu