Începând cu sezonul 2024/2025, Liga 2 Casa Pariurilor va trece la un sistem competițional cu 22 de echipe, față de 20, câte iau startul în prezent în competiție.
Ca urmare a unei analize comparative cu alte țări, referitoare la ligile secunde, a rezultat că numărul de meciuri în țara noastră este mai mic față de celelalte țări asemănătoare ca putere de cumpărare și climă. Astfel, Departamentul de Competiții al FRF a propus astăzi, 13 iulie, în cadrul ședinței de Comitet Executiv, modificarea sistemului competițional. Propunerea a fost validată, iar începând din sezonul 2024-2025 campionatul național Liga 2 va avea la start 22 de formații.
Pentru a crește numărul de cluburi, un loc va fi ocupat de o echipă din Liga 3 de la barajul de promovare în Liga 2, care va reuși să iasă învingătoare dintr-o „competiție” formată din semifinale și finală (un singur joc pe terenul primei extrase la „împerechere”), la care vor participa cele mai bune 4 dintre cele 5 echipe învinse în finalele barajelor (un clasament al acestora va fi făcut luând în calcul toate punctele acumulate în cele 4 meciuri de baraj disputate: finale și semifinale. În caz de egalitate la număr de puncte acumulate, conform criteriului enunțat mai sus, departajarea va fi făcută în conformitate cu art. 27 din ROAF, luând în calcul doar meciurile de baraj-finale și semifinale).
Cel de-al doilea loc va fi ocupat de o echipă din Liga 2 prin eliminarea în sezonul 2023-2024 a barajului dintre ocupantele locului 5 din fiecare grupă de play-out.
Cele 22 de formații vor juca, la fel ca până acum, un singur tur în sezonul regular, urmând ca la final să fie repartizate într-o grupă de play-off cu 6 echipe și două grupe de play-out cu câte 8 echipe, una mai mult față de numărul din prezent.
Primele două echipe din play-off vor promova direct, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor juca baraje de promovare / menținere în Liga 1, la fel ca până acum. 5 echipe vor retrograda la finalul sezonului: ultimele două din grupele de play-out și încă una dintre ocupantele locurilor 6, care se vor întâlni la baraj.
Ca urmare a modificării sistemului competițional, a crescut numărul de jocuri, trei partide în plus pentru echipele din play-out și două partide mai mult pentru cele din play-off. Astfel, pauza competițională va fi și ea mai mică. Totodată, prin creșterea numărului de echipe se va mări și baza de selecție a echipelor naționale de juniori și tineret, având în vedere cotele de jucători “under” de la Liga 2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu