miercuri, 30 august 2023

Fotbal liga a 2-a | Conferința de presă organizată de ACSM Ceahlăul Piatra Neamț înaintea jocului din play-off-ul Cupei României Betano cu U Cluj

Astăzi, 30 august de la orele 10:00, la Sala de Socializare a clubului de fotbal ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a avut loc o conferință de presă organizată de clubul de fotbal pietrean cu participarea investitorului principal Ioan Anton Măzărianu - CEO Comes SA și a antrenorului principal Cristian Pustai, conferință în care s-a vorbit despre jocul de Cupa României de joi cu U Cluj, meci ce contează pentru play-off-ul Cupei României Betano, dar și despre jocul de campionat de duminică din deplasarea de la CS Tunari.

Cristian Pustai - antrenor principal ACSM Ceahlăul: 
" E un meci frumos Cupa României, adică sperăm să fie un meci frumos pentru că știm că în această competiție au fost și multe surprize și în general meciuri destul de echilibrate, să sperăm că și mâine seară jocul cu U Cluj va fi un joc spectaculos. Noi fiind echipa cu șansa a 2-a vom încerca să facem tot posibilul să ne calificăm, pentru că așa cum am mai declarat Cupa nu cred că ne încurcă, din contră, sunt jocuri oficiale și ar fi bine să avem cât mai multe. Asta o să vedem mâine, întâlnim un adversar cu un lot foarte bun, cu o experiență cel puțin în Cupa României pentru că anul trecut a fost finalistă și cum v-am zis spectatorii pe care ni-i dorim alături de noi și în număr cât mai mare, vor vedea un meci agreabil. În general Cupa este o sărbătoare, dar mâine cu precădere pentru că aducem una din cele mai iubite echipe din Ardeal, o echipă de tradiție și o echipă de L1. Oo să vedem mâine, o să vedem duminică cum a depășit echipa meciul cu CS Mioveni, așa este în sport, echipa, antrenorii, conducătorii, toți trebuie să depășim momentele grele, pentru că nu cred că există vreo echipă fără astfel de momente. Da, ne așteptam și așteptările erau mai mari, dar cum am zis și înainte de meci, cum am zis șli jucătorilor întâlneam o echipă care venea din L1, cu un stil de joc diferit față de cele pe care le întâlnisem până acum, dar asta este deja istorie, noi nu mai avem timp să ne lamentăm de jocul de sâmbătă, pentru că ne așteaptă mâine un joc și duminică alt joc. În 2 săptămâni am avut 5 jocuri, avem un lot suficient pentru a acoperi 2 competiții, până la urmă cel mai bun antrenament este jocul. Nu cred că este cazul să ne plângem de vreo oboseală pentru că duminică se întrerupe campionatul și avem timp încă 2 săptămâni. Din păcate mai avem unele accidentări, îl avem pe Akwasi care nu va reveni decât după acea perioadă de întrerupere pentru lotul național. În rest sunt doar accidentări mai mici. Vom da minute și altor jucători, vor fi și cei care au jucat mai mult pentru că este un joc cu L1 și pentru că este play-off-ul competiției și ne-am dori să fim în grupe. Este pregătit (nr. ultimul transfer la ACSM Ceahlăul - fundașul stânga Tudor Oltean) pentru că era în lotul Brașovului până s-a dat verdictul la TAS, el s-a antrenat normal, asta înseamnă la începutul acestei luni. După care a mai fost pe la Hermannstadt, a mai umblat și el pe la echipe de L1. Este un jucător pe care întradevăr l-am luat de la Mediaș în momentul în care a apărut acel declin și dezastru la Mediaș, l-am dus la dus la Buzău, este un jucător născut în 2003, știm bine că avem nevoie de 2003 și 2005. Eu cred că ne va ajuta pentru că are deja 2 ani jucați la L2 aproape meci de meci. Dacă noi avem 24 de jucători + 3 portari, din care 6 sunt underi, vă dați seama că sunt jucători care vor face deplasări foarte lungi, asta este în funcție de joc, aș prefera ca jucătorii tineri să meargă duminica să joace, să aibă meciuri jucate, asta cu siguranță, dacă ar fi și un teren bun, de preferat ar fi aici, în jocurile de acasă pe sintetic. Chair și cei 4 underi, am folosi doar 2, ar fi foarte bine, să aibă jocuri, pentru că sunt la vârsta la care sistemul ne obligă să îi introducem, ei nu sunt totdeauna cei mai constanți jucători, dar ei trebuie să crească jucând. Așa și ceilalți jucători din lot ar fi bine minute. De asta și în Cupă au jucat, m-aș bucura să avem mai departe culoar în Cupa României pentru că ar mai fi 3 jocuri, care nu cred că ar incomoda foarte mult pentru că se joacă câte un meci pe lună. Da, ar fi totuși o etapă intermediară, până acum au fost 2, asta ar fi a 3-a, în decurs de 30 de zile. Bogdan Bacalu joacă titular la L2, este 2006, având în vedere că la L1, under este 2002, este o diferență, nu au prea găsit jucători de vârsta aceasta să joace în L1 și atunci este normal să îl convoace la lot, plus că este un jucător care și la L3 a jucat de vreo 2 ani de zile. Ne bucurăm când avem jucători convocați la națională, îl avem și pe Boison - portarul convocat la naționala Liberiei, este foarte bine. Pentru meciul de joi din Cupa României îl avem în continuare accidentați pe Akwasi și Petra, în rest mici contuzii, care nu sunt de natură să mai scoată alți jucători din calcul. "

Ioan Anton Măzărianu - CEO Comes SA, principalul finanțator ACSM Ceahlăul:

" Referitor la meciul de săptămâna trecută chiar nu am fost supărat, pentru că chiar am jucat, echipa a arătat că joacă, mai supărat am fost după meciul de la Huneduara, dar după acest meci chiar nu am fost supărat. Așa cum spuneam în ultimele interviuri, este clar că vom și pierde, este clar că vom mai trece și prin agonie și prin extaz, s.a.m.d. Asta nu înseamnă că avem capacitatea să câștigăm toate meciurile, nu înseamnă că suntem superpregătiți ca să promovăm în acest an în L1. Așa cum v-am spus ne trebuie o perioadă de acomodare, trebuie să ne așezăm, să creem o stabilitate la echipă, trebuie să găsim un lot cât de cât performant, asta nu înseamnă că și toate transferurile realizate sunt un succes, nu poți să ai succes din tot ceea ce transferi la o echipă, dar ușor, ușor, reușim să ne adaptăm și să găsim cele mai bune soluții. Bineînțeles ne-ar bucura să întrăm în play-off în acest sezon, ne-ar asigura o stabilitate cât de cât pe termen mediu și lung, dar asta nu înseamnă că o și putem realiza. În condițiile în care bugetul nostru este cum este, în condițiile în care ne luptăm cu echipe care au bugete între 4-6 milioane de euro, foarte multe echipe din acest sezon, deci vă dați seama este foarte greu, în timp ce noi ne chinuim cu un buget destul de mic. Dar asta este și suporterii trebuie să înțeleagă că suntem la început, am văzut niște comentarii în care se dorea victoria de la Piatra Neamț în meciul de săptămâna trecută. Și eu îmi doream victoria bineînțeles, îmi doresc victoria la fiecare meci, dar asta nu înseamnă că și o putem realiza. Însă trebuie să lucrăm foarte bine pentru emciurile care urmează, să ne pregătim, încvercăm să mai aducem probabil un atacant în zilele astea care au mai rămas până expiră perioada de transferuri și tot așa. Încercăm să găsim soluții, astfel încât să facem o impresie bună, să arătăm că merităm să rămânem în L2 și poate chiar să forțăm o promovare în perioada următoare, 1-2 ani. Să zicem că avem și unii jucători care p0oate nu s-au adaptat. Abia au trecut 4 meciuri, nu poți să tragi o concluzie după 4 meciuri. Sezonul este la început, jucătorii se rulează, așa cum ați observat d-nul profesor încearcă să dea minute tuturor jucătorilor din lot, dar bineînțeles unii se adaptează mai repede, alții mai greu, așa este în sport. Echipamentul de joc a plkecat din Polonia, îl vom avea probabil la meciul de duminică din deplasarea de la Tunari. Încercăm să revitalizăm și achizițiile de abonamente, ne-am fi bucurat dacă am fi atins 1000-1500 de abonamente vândute, dar din păcate nu s-a reușit, a fost și perioada de concedii, toată lumea a fost plecată, dar de asta spun, ar fi foarte important pentru noi dacă am intra în grupele Cupei României, pentru că cu siguranță ar atrage mult mai mulți suporteri și mult mai mulți abonați. Trebuie să intri în play-off ca să poți beneficia de faptul că 8 formații nu au drept de promovare. Dacă nu prinzi play-off, chiar nu este relevant. Nu poate decât să ne bucure acest lucru, că pe posturile de televiziune predestinate se discută despre Ceahlăul Piatra Neamț, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, orice promovare a echipei publicului larg din România este un atu în ceea ce privește imaginea echipei și bineînțeles noi vom face tot posibilul să rămânem în cărți, să fim în continuare vizibili, asta înseamnă că trebuie să avem rezultate. Astăzi după amiază ne întâlnim cu suporterii, încercăm să stabilim o regulă, fie să fiu eu câteodată, unii din jucători, unii din membri staff-ului, astfel încât să vadă apropierea față de echipă și să vadă astfel că cu toții formăm un tot unitar care dorește binele echipei. La meciul de Cupă cu U Cluj normele de securitate sunt mai speciale, avem mai mulți stewarzi, accesul se va face în anumite condiții, sonsorii sunt cu totul alții, deci inclusiv sponsorii ligii a 2-a trebuie să dispară de pe stadion, deci da sunt niște norme și un regulament ce trebuie respectat. La meciurile de Cupă drepturile de televizare sunt ale ambelor echipe, plățile sunt stabilite de ambele echipe la bilete, iar beneficiile dacă sunt, sunt împărțite ambelor echipe, iar dacă cheltuiala este pe minus, se împart inclusiv pierderile. "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...