duminică, 6 august 2023

Fotbal liga a 2-a | "Schimbarea la FAȚĂ": ACSM Ceahlăul cu multe nume noi în echipa de start "CEDEAZĂ" sub Castelul Corvinilor. Erorile individuale și greșelile pe construcție SPECULATE de elevii lui Florin Maxim


Pe arena ”Michael Klein”, circa 5000 de spectatori între care și o micuță galerie a nemțenilor formată din circa 50 de suporteri, au asistat la revenirea – după 15 ani – a Hunedoarei în eșalonul secund al fotbalului românesc.
Piatra Neamț revenea și el ca oraș la nivelul eșalonului 2 după 7 ani de secetă de la FALIMENTUL vechii sociețăți FC Ceahlăul SA din 2016, așa că ambițiile și motivația era la cote înalte în ambele tabere.

Ambele formații au trecut peste minutele de tatonare iar jocul a debutat alert. Mihai Neicuțescu omul din linia de mijloc responsabil cu șutul de la distanță a încercat vigilența underului Lefter încă din primele minute, gazdele au replicat prin underul Mitran care copleșit de emoțiile debutului la L2 a preluat greșit un asist foarte bun a lui Hrezdac.
În minutul 8 am consemnat deschiderea scorului: corbii au rămas în ofensivă și după șutul în blocaj al golgheterului Marius Coman, mingea a ricoșat în dreapta într-o zonă închisă, însă căpitanul Alexandru Neacșa l-a surprins pe Krell ieșit pe centrare cu un șut cu efect sub transversală iar Corvinul a deschis scorul și pe naivitatea nemțenilor care au crezut faza încheiată prea devreme!
Nemțenii profesorului Crisitan Pustai sunt nevoiți acum să iasă la joc, însă jocul de posesie prezintă fisuri, iar gazdele pe tot parcursul jocului vor încerca arma contraatacului plecând tocmai de la tranziția prea lentă și prea previzibilă pe faza de atac a nemțenilor, explicabilă și prin faptul că în echipa de bază se regăsesc acum mulți jucători noi față de echipa care disputa acum 2 luni barajele de promovare la L3. 
Chiar și așa Llullaku în min.20 are o mare ocazie pentru galben-negrii, la reluarea sa cu capul portarul Lefter are o intervenție excelentă, pentru ca 5 minute mai târziu lateralul Pedro Albino să îl încerce din nou pe goalkeeperul Corvinului cu un șut de la 25 de metri, reținut sigur lângă bara din dreapta sa.
În min.28 fundașul central al Corvinului Elton da Silva se accidentează și este înlocuit de Antonio Manolache, pentru ca 5 minute mai târziu Josemar să fie blocat de 4 apărători, fază la care s-a respins balonul în corner.
Cu 2 minute mai devreme, amfitrionii uzând de arma contraatacului au avut o învăluire pe strânga urmată de o centrare pe linia careului de 6 m, însă Akwasi venit în sprijinul apărării a respins în corner în ultimul moment. 
Finalul primei reprize a adus evenimente notabile pe teren. Noul intrat Manolache a reluat din 6 metri cu capul mingea în transversală, nemțenii au pornit un contraatac rapid în care Josemar a profitat de preluarea aproximativă a lui Flavius Iacob și a scăpat perpendicular spre poarta lui Lefter fiind faultat de tânărul apărător al Corvinului din poziție de ultim apărător și astfel gazdele cu 3 minute înainte de finalul primei reprize rămân în 10 jucători!
Începutul reprizei a 2-a a fost gestionat mai bine de corviniști, mai întâi Coman a avut mingea în 7-8 însă a tras mult peste, Vișinar a făcut fault în marginea careului mare iar Krell a fost atent de această dată și a respins în corner!
Patrick Petre și Michael Onișa au intrat la Ceahlăul în locurile lui Josemar și Joao Lamine Jaquite, iar Petre avea să schimbe în bine jocul în atacul nemțenilor verticalizând mai mult și centrând decisiv la golul de 1-1 cu capul al noului intrat Robert Ciobanu din min.70! Tot Patrick Petre a ajuns la finalizare în careu și cu 2 lovituri de cap l-a pus la încercare pe Lefter, însă nu jocul aerian este punctul forte a lui Patrick.
Cu 2 minute mai devreme Neicuțescu putea restabili egalitatea însă după o deschidere a lui Llullaku în careu, a pătruns cu mingea la picior, ușor în unghi, iar șutul său puternic cu piciorul stâng a fost deviat în corner de portarul Lefter.
Schimbări inspirate face și Florin Maxim care îi aruncă în luptă la scorul de 1-1 pe D.Pop în locul lui Lică și pe Lupu în locul căpitanului Neacșa în min.79. Tot în același minut underul T.Mitran fusese înlocuit cu Sebastian Ion iar estonianul Antonov cu Bradu.
După doar 4 minute de la cele 4 schimbări, corviniștii au preluat conducerea pe tabela de marcaj speculând o pasă greșită a lui Neicuțescu la mijlocul terenului.
Pe recuperare gazdele au dezvoltat rapid jocul în dreapta, Coman a central în marginea careului de 6 metri, Hrezdac a deviat elegant balonul în spate pentru noul intrat Lupu, cel care l-a învins pe Krell cu un șut plasat în dreapta sa.
Finalul jocului îi găsește pe galben-negrii în atac asta după ce tot Corvinul ratase 2 oportunități prn Neacșa în min.81 - șut din unghi sub transversală și Lupu în min.90 șut de la distanță, la ambele goalkepeerul austriac al Ceahlăului fiind atent și respingând în corner la prima fază iar la a 2-a reținând cu siguranță lângă bară.
Tehnicianul oaspeților Cristian Pustai l-a aruncat în luptă și pe Cătălin Ștefănescu în min.85, însă nemțenii au fost periculoași doar prin punkerul Mihai Neicuțescu al cărui șut după o minge lucrată de Ștefănescu de la circa 25 de metri a trecut puțin peste transversala lui Lefter în primul din cele 5 minute de prelungire arătate de centralul Băban din Iași.

CORVINUL HUNEDOARA – CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ 2-1 (1-0)


Alexandru Neacșa 8′, Marius Lupu 83′ / Robert Ciobanu 78′

CS Corvinul 1921:
Lefter – Fl. Iacob, Lică (D. Pop 79′), Elton da Silva (Ant. Manolache 28′), Velisar – T. Mitran (Seb. Ion 79′), Al. Neacșa (cpt.)(Lupu 79′), Hrezdac, Antonov (Bradu 79′), Nic. Pîrvulescu – M. Coman
Rezerve neutilizate: D. Roman – Lupușor, M. Chindriș, Hergheligiu
Antrenor: Florin Maxim
Eliminat: Flavius Iacob 41′ (roșu direct)

ACSM Ceahlăul:
Krell – Pedro Albino, Jalbă (Ștefănescu 90+1′), Vișinar (cpt.), Bacalu – Akwasi, Joao Jaquite (Onișa 54′) – Al. Anton, Neicuțescu, Llullaku (Rob. Ciobanu 70′) – Josemar Agostinho (P. Petre 54′)
Rezerve neutilizate: Wynney – M. Savu, Forizs, Petkov, Fărăgău
Antrenor: Cristian Pustai
Eliminat: Alexandru Anton 58′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara). Arbitru central: Vlad Baban (Iaşi). Arbitri asistenți: Răzvan Claudiu Tudor (Bucureşti) și Sebastian Păduraru (Gura Humorului). Arbitru de rezervă: Mircea Salomir (Cluj-Napoca). Observator de arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat de joc: Viorel Lolea (Reşiţa).

În etapa a 2-a, CS Corvinul 1921 joacă sâmbătă, 12 august, de la ora 11:00, în deplasare la CSC Dumbrăvița, care nu a jucat în această primă rundă, în timp ce ACSM Ceahlăul evoluează acasă, duminică, 13 august, de la ora 12:00, cu CSM Reșița, pierzătoare pe teren propriu în fața celor de la Unirea Slobozia, scor 0-1.

Foto: Gelu Crăcană și FC Corvinul 1921 Huneduara - facebook

3 comentarii:

  1. Echipa nu a arătat rău,doar naivitățile din apărare au privat-o de un rezultat pozitiv,însă cu siguranță Ceahlăul va arăta din ce in ce mai bine de la meci la meci.Lipsa experienței sa văzut la Bacalu, Jalbă și Anton.Modest sau prezentat și Josemar ,Jaqouite și Neicutescu.Cu siguranță vor fi schimbări în lot pentru jocul din cupă la Fălticeni.Trebuie crescută viteza de joc și de alergare lucru la care echipa noastră rămâne datoare.Oricum Ceahlăul ne-a obișnuit cu rezultate slabe la începutul sezonului,se vor regla din mers "naivitățile",lipsa de omogenitate se vede dar timpul nu are răbdare și din păcate nici suporterii,o calificare miercuri va face uitată înfrângerea cu Corvinul,și vor fi in tribune măcar cinci , șase mii de spectatori.Hai Ceahlăul suntem alături de voi și la bine dar mai ales la rău.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am încredere că d nul Pustai va repara ce nu a mers la acest meci!!...

    RăspundețiȘtergere
  3. Și că o glumă sau ...nu,de fiecare care dată când s-au făcut poze cu autocarul, ne-au plecat toate punctele .

    RăspundețiȘtergere