joi, 2 noiembrie 2023

Fost fotbalist la Ceahlăul Piatra-Neamț, Steaua, Rapid, dat dispărut. Anunțul Poliției Române

 

Lucian Burdujan, fost fotbalist de performanță (atacant) la echipe precum Ceahlăul Piatra-Neamț, Steaua sau Rapid, e căutat de familie și Poliție potrivit unui anunț dat recent de IGPR. Acesta ar fi plecat de acasă, din Piatra-Neamț, din luna noiembrie a anului trecut și în prezent nu se mai știe nimic despre el.

Burdujan Lucian, în vârstă de 39 ani, a plecat voluntar în noiembrie 2022 de la locuința sa, din mun. Piatra-Neamț, jud. Neamț și nu s-a mai întors până în prezent., se arată pe site-ul Poliției Române.

Burdujan a debutat la Ceahlăul în 2002, fiind originar din Piatra-Neamț. Ulterior a jucat pentru Rapid, FC Vaslui, Steaua și pentru echipe din străinătate.

În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” – clasa a II-a cu o baretă, din partea președintelui României, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA 2005-2006.

Sesizarea dispariției a fost făcută la data de 20 octombrie 2023.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 63 de ani, cu privire la faptul că, din cursul lunii septembrie 2023, niciun membru al familiei nu a mai putut lua legătura cu fiul său BURDUJAN LUCIAN, din Piatra-Neamț.

În cursul lunii septembrie acesta s-ar fi aflat în București.

Semnalmente: înălțime – 1.80 m, greutate-89 kg, păr negru, tuns scurt, ochi căprui, constituție atletică.

Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Un comentariu:

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a, play-out | Matei Moraru SUSPENDAT 2 ani pentru că a refuzat contractul propus de U Cluj, clubul de care aparținea! Nemțenii au făcut recurs însă șansele să îl păstreze pe underul 2005 sunt MINIME!

  Lovitură dură pentru unul dintre cei mai buni jucători sub vârstă ce au evoluat în Liga 2 în acest sezon. La aproape o lună după ce a fost...