Cele zece meciuri se vor disputa în șapte intervale orare de timp. Pentru a doua oară în acest sezon, cinci partide vor fi transmise la tv.
Etapa a 14-a a sezonului regular va debuta joi, la Piatra Neamț, cu un meci important în lupta pentru play-off, poate decisiv pentru oaspeți. Se întâlnesc Ceahlăul și Campionii FC Argeș, de la ora 19:30.
Meciul stabilit vineri are o oră total anapoda pentru spectatori. CSC Dumbrăvița – Gloria Buzău a fost pus să înceapă la ora 14:30! Într-o zi de vineri, la ora 14:30, pot merge la stadion doar cei care sunt în concediu sau sunt liberi profesioniști, bugetarii, fiindcă vinerea este zi scurtă de muncă, sau copiii care învață de dimineața!
Sâmbătă, de la ora 11:00, încep partide la Miercurea Ciuc, Buftea, Reșița și Mioveni, iar de la ora 11:30 are loc fluierul de start al jocului de la Tunari, unde va evolua Chindia, tocmai despărțită de Vasile Miruță.
Ultimele două meciuri sunt derby-urile rundei: Corvinul – Șelimbăr și Concordia – Slobozia
Duminică au loc două partide. Prima începe la ora 11:00 și este programată în acest moment la Drobeta Turnu Severin, unde Viitorul Pandurii va fi pentru a treia oară gazdă în acest sezon, acum cu Unirea Dej. Iar de la ora 12:00 se joacă la Hunedoara derby-ul rundei, între primele două clasate. Liderul CSC Șelimbăr are meci la Corvinul.
În fine, etapa se va încheia marți, când, de la ora 17:00, începe Concordia Chiajna – Unirea Slobozia, alt joc derby din această rundă, între echipele aflate pe locurile 6, respectiv 3 în Liga 2.
Ultima etapă a Ligii 2 în 2023, a 15-a a sezonului regular dintre cele 19, va avea loc în jurul datei de 2 decembrie, momentan meciurile nefiind programate cu exactitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu