duminică, 28 ianuarie 2024

Fotbal liga a 2-a - EXCLUSIV | Marin Mitran : ' Vom face tot ce depinde de noi pentru a rămâne la L2. Campania de achiziții nu s-a încheiat! "

 

Fostul președinte executiv al grupării de L2 - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț la a cărei promovare la L2 și-a adus și el un aport însemnat deși figura atunci ca oficial la FC Brașov, nu a putut sta mult timp departe de fenomenul fotbal.
După despărțirea ciudată din toamnă de clubul de sub Pietricica, Marin Mitran deși a avut oferte pentru postul de director sportiv și de la unele grupări din Superligă a decis să de-a curs ofertei unei solicitări din partea unei formații nou promovate CSM Alexandria, grupare ce își dorește cu disperare să facă tot ce este posibil pentru a se menține în L2 după un parcurs modest din vara și toamna trecută în campionat.
" Am decis să dau curs ofertei prietenului meu Bogdan Cojocaru (nr.președintele clubului CSM Alexandria) și să ne angajăm într-un proiect de reconstrucție totală a echipei de seniori cu Eugen Trică pe banca tehnică. Am renunțat la 17 jucători din  lotul cu care am încheiat sezonul de toamnă, echipa este în continuă formare, pe lângă achizițiile deja confirmate suntem în discuții cu încă 5-6 jucători străini ce vor sosi la echipă încă de luni-marți săptămâna viitoare. Mai avem o lună de pregătire, timp încă mai este...vom arăta mult mai bine în campionat. Avem 10 meciuri la dispoziție (4 din sezonul regulat + 6 din play-out) în care vom încerca să adunăm cât mai multe puncte pentru a evita ultimele 4 locuri ce duc spre L3. Luăm în considerare să câștigăm minim 7 jocuri pentru a ne îndeplini  obiectivul, însă cu siguranță ne-am gândit și la un plan B ce presupune în cazul unei nefericite retrogradări, promovarea imediată din sezonul următor. Am găsit stabilitate la Alexandria, o conducere profesionistă care își dorește performanță și am fost onorat de oferta celor de acolo. "

Sâmbătă formația CSM Alexandria  a disputat al 2-lea amical al acestei perioade în deplasare  cu CS Concordia Chiajna - principala contracandidată a Ceahlăului la ultimele 2 locuri de play-off ce au mai rămas la bătaie. Deși au evoluat curajos, cu multe momente bune în joc în care teleormănenii au avut și ei momentele lor, ilfovenii și-au valorifat plusul de talie, valoare și experiență impunându-se cu scorul de 5-1 (3-1) unica reușită a grupării din Alexandria fiind semnată de Dodoi din penalty în primul mitan.
" A fost un test util în care am avut multe momente de joc bun, este clar că mai avem mult de lucru și că lotul va trebui îmbunătățit. Dacă mă întrebați de lupta pentru ultimele 2 locuri de play-off, Chiajna este o echipă cu aspirații certe, o formație masivă, cu jucători experimentați la nivelul primii ligi, însă Ceahlăul este o formație mai tehnică, care știe jocul. Am încredere în profesorul Cristian Pustai și îi urez mult succes. De rezultatul jocului de la Chiajna vor depinde multe în parcursul ulterior al celor 2 formații. Nu și-au spus ultimul cuvânt nici CS Mioveni sau Chindia Târgoviște - formații cu probleme financiare în momentul de față dar cu loturi de jucători competitive încă pentru acest nivel. "

Cu promisiunea că ne vom revedea cu drag la o cafea în zilele în care timpul îi va permite noului director tehnic al celor de la CSM Alexandria, Sportul nemțean de performanță urează succes deplin lui Marin Mitran la noul său club și îi dorește să demonstreze că omul sfințește locul și să reușească de ce nu, o salvare miraculoasă de la retrogradare cu CSM Alexandria în acest sezon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Curs Team Management, ediția 2025

Organizat pentru a cincea oară consecutiv, cursul de Team Management este cel mai longeviv și cel mai popular curs din calendarul educațio...