ACSM Ceahlăul a jucat sămbătă, 24 februarie, un meci amical disputat în compania celor de la FC Bacău (Liga 3, Seria 1). Scorul fin al confruntării a fost 1-0 (0-0), golul fiind marcat de Bogdan Forizs în minutul 78. A fost o fază fixă a gazdelor la care oaspeții nu au respins foarte bine, iar Forizs a înscris cu un șut de la marginea careului mare deviat.
De remarcat la pietreni este debutul underului 2005 Denis Benga, jucător internațional U-19 - originar din Drobeta Turnu Severin, cel care vine sub formă de împrumut de la CS Universitatea Craiova și care evoluează pe postul de fundaș stânga.
"Am acceptat propunerea venită de la FC Bacău să jucăm fiindcă cei care au jucat mai puțin sau deloc la Chiajna chiar aveau nevoie de un antrenament bun, de un meci cu intensitate bună. Important este că lucrurile s-au desfășurat așa cum ne-am așteptat", a afirmat antrenorul Cristian Pustai.
ACSM Ceahlăul:
Barna - Jalba, Forisz, Core, Benga, Onișa, Jaquite, Barb, Savu, Anton, Larrauri.
Au mai jucat: Boison, Bacalu, Canea, Coroi, Petkov.
FC Bacău:
Anton - Ș.Pavel, Ganea, Cimbru, Coajă, Albu, Oasenegre, Cârstean, Popescu, Pantelei, Perniu.
Au mai jucat Cîmpianu, Cucolaș, Chirilă, Drugă, Ciumașu, A.Pavel, Vraciu, Sava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu