sâmbătă, 9 martie 2024

Fotbal liga a 2-a | Adrian Viorel Cojocaru (Galați) va conduce la centrul "FINALA FINALELOR" de la Miercurea Ciuc!

 

Cel mai important joc al etapei a 18-a, penultima din sezonul regular al ligii a 2-a, FINALA FINALELOR de la Miercurea Ciuc dintre FK Csikszereda și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț va fi condus de o brigadă de L1 așa cum au solicitat oficialii nemțenilor prin adrese oficiale adresate în această săptămână FRF și CCA.

Meciul de duminică 10 martie orele 12:00 de la Miercurea Ciuc va fi transmis în direct de televiziunile de profil dețin drepturile TV : DigiSport și PrimaSport și a fost încredințată spre conducere unei brigăzi de arbitri experimentate sub conducerea gălățeanului Adrian Cojocaru (foto 1 și 2), cel care a rămas în atenția publicului din Piatra Neamț pentru jocul retur al finalei de promovare la L2  din această vară de la Piatra Neamț dintre ACSM Ceahlăul - ACS Foresta Suceava 2-0 (1-0).

La acel joc centralul gălățean a acordat 2 lovituri de la 11m, câte una pentru fiecare formație, dar a mai și refuzat un penalty clar Ceahlăului în repriza a 2-a.

Adrian Viorel Cojocaru va fi ajutat la cele 2 linii de 2 gălățeni: A1: Florian Alexandru Vișan și A2: Daniel Vlase - ultimul cu antecedente contra Ceahlăului (vezi meciul din play-off-ul sezonului trecut de pe Areni cu Suceava sau recentul joc de la Chiajna cu Concordia unde nu a semnalizat poziția de ofsaid în care s-a aflat Adrian Balan atunci când a scăpat singur cu Krell).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 3-a, AMICAL | ACSM Ceahlăul II Piatra Neamț - CS Aerostar Bacău 1-2 (0-2)

  Vineri 31 ianuarie de la orele 14:00 pe terenul sintetic din cadrul complexului sportiv Ceahlăul, echipa satelit de L3 -locul 10 în seria ...