duminică, 6 octombrie 2024

Fotbal liga a 2-a | Ceahlăul REMIZĂ de luptă la Ungheni după un joc în suferință mai cu seamă în prima repriză. Apărarea a dus greul iar căpitanul Patrick Petre a fost decisiv pe final din nou!

 

Se anunța o partidă dificilă pe terenul unei noi promovate aflate în creștere de formă după victoria surprinzătoare din runda precedentă de pe terenul unei formații pretendente la promovare FC Voluntari.
Aflată la al 2-lea joc pe teren propriu la Ungheni după exilul din primele etape de la Reghin, gazdele și-au dorit mult victoria mai ales după înfrângerea pe final din restanța cu Corvinul în care au scăpat un punct printre degete. 
Nemțenii pregătiți de Marco Veronese veneau după succesul la limită de pe teren propriu cu CSC Șelimbăr conturat în prelungirile partidei de execuția de excepție a căpitanului Patrick Petre dintr-o lovitură liberă de circa 17 metri, însă au fost surprinși de gazde care au dominat cu autoritate prima repriză, au intrat în avantaj prin reușita semnată cu capul de Abel Popa cel care a fructificat o excelentă centrare din lateral dreapta în urma unei lovituri libere bătute excelent de Andrei Șerban, fază la care excelentul Brănescu cel care a avut cel puțin 3 intervenții notabile în prima repriză nu a mai putut interveni. 
Trebuie remarcat totuși faptul că pietrenii pregătiți de Marco Veronese au reușit să se adapteze la pauză, să corecteze pe cât posibil ceea ce nu a mers în prima repriză iar și pe fondul autosuficienței din tabăra gazdelor și a lipsei lor de experiență la acest nivel al competiției să salveze pe final punctul în min.79 prin cine altul decât căpitanul Patrick Petre, decisiv pentru al 2-lea joc la rând pentru nemțeni.
Acum trebuie să recunoaștem că analizând parametrii jocului de la Ungheni cu CS Unirea 2018, gazdele au fost superioare la mai toate capitolele, însă norocul a ținut de această dată cu echipa noastră, tehnicianul italian a avut abilitatea să corecteze din mers startul mai puțin reușit de meci, iar speranțele noastre se îndreaptă spre această pauză de 2 săptămâni cauzată de acțiunile loturilor echipelor reprezentative ale României unde și echipa noastră are 2 jucători selecționați.
Urmează un calup de 3 jocuri foarte dificile pentru ACSM Ceahlăul în compania unor formații mai valoroase decât noi (CS Afumați - acasă, FC Voluntari și FCU Craiova 1948 ambele în deplasare) și este de dorit ca în această pauză de 2 saptămâni echipa noastră să acumuleze în primul rând fizic, capitol la care încă suntem deficitari, iar jucătorii valoroși precum Jakov Katușa și Romario Moise să ajungă cât mai rapid la parametrii de joc ai colegilor lor. Este nevoie și de Tudor Telcean, iar ceilalți 2 underi utilizați mai puțin până acum Răzvan Neag și Cristian Gyulai trebuie să demonstreze că se poate conta și pe ei la nevoie. 

Și acum statistica jocului de sâmbătă de la Ungheni:

CS Unirea Ungheni

VS

ACSM Ceahlăul

54%

Posesia mingii

46%

17

Șuturi

9

9

Șuturi pe poartă

4

116

Atac

93

63

Atac periculos

35

0

Lovituri libere directe

0

4

Cornere

3

1

Cartonașe galbene

1

0

Cartonașe roșii

0


UNIREA UNGHENI – CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ 1-1 (1-0)

Abel Popa 31 / Patrick Petre 79

Stadion: Central (Ungheni – Mureş).
Arbitru: Bogdan Neculcea (Bucureşti). Asistenți: Daniel Ștefan Lar (Baia Mare) și Ioan Cozorici (Zalău). Rezervă: Matei Șerban (Cluj-Napoca). Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Unirea Ungheni: Rob. Geantă – Chinteș, A. Popa, Ndiesse, Savin (cpt.), Tiihonen, Cruceru, Bîrnoi, Zukanovic, Andr. Șerban, I. Barstan
Rezerve: P. Ganea – Vînău, Blidărean, M. Ioniță, K. Ciuvotaru, Magyari, Vl. Bogdan, P. Coza, Haiduc
Antrenor: Eusebiu Tudor

Ceahlăul: Brănescu – Țuțu, Asibey, Wiktorski, Mih. Șandru, Gbizie, Chibsah, Ilaș, P. Petre (cpt.), G. Crețu, Davordzie
Rezerve: Al. Barna – Bracelli, Rz. Neag, R. Moise, Rodrigo Lima, Rob. Ciobanu, Tud. Telcean, Copoț-Barb, Gyulai
Antrenor: Marco Veronese

foto: Pixel ProSport

Un comentariu:

  1. Un rezultat bun,dar după cum ați relatat jocul a suferit la fel și în jocul cu Selimbar,am avut și mult noroc!Ne apropiem destul de greu de poarta adversa,așa că trebuie să se concentreze staff-ul tehnic mai mult pe fazele fixe ,cornere și loviturile libere și sper și cred că pot bate și alții nu doar Petre care marchează un gol din cinsprezece ocazii,ii mulțumim pentru aport dar de multe ori dispare din joc la fel și Crețu.Greul îl duce apărarea și mijlocul cu Gbizie și Chibsah.Un lucru bun este că echipa se remontează , reorganizează cumva pe parcursul jocului, într-adevăr echipa nu sta prea bine pe partea fizică,așa cum recunoaște și team managerul Alistar.Totusi avem rezultate și suporterii încă speră la playoff deși jocul echipei nu este de primele 6,mai degrabă de 13/16.Am fost dominați aproape în toate partidele mai puțin cu Chiajna și Mioveni.Forta Ceahlăul!

    RăspundețiȘtergere