duminică, 23 februarie 2025

Fotbal liga a 2-a | Reacții după CSC Dumbrăvița - ACSM Ceahlăul 1-2. Marco Veronese despre victoria cu CSC Dumbrăvița și nelegitimarea celor 2 achiziții din această iarnă


 Veronese spune că victoria e cu atât mai importantă cu cât Ceahlăul nu i-a legitimat la FRF pe cei doi jucători prezentați ca achiziții. Este vorba despre mijlocașul brazilian Renan Sousa dos Santos, care încă nu are permis de muncă, și atacantul belgian Amasihohu James Akugbe, al cărui caz este pe masa CNSL pentru a fi declarat liber de desființata Viitorul Pandurii Târgu Jiu. (captura foto nr.32)

”A fost un meci greu, mai ales în prima repriză, din cauza gheții. Nu prea puteai juca fotbal. Sunt mulțumit de cum s-au comportat și dăruit jucătorii.  În ultima perioadă, după meciul de la Craiova, când am stat câteva săptămâni fără să jucăm, am revenit fără să câștigăm vreun meci. Dar ne-am antrenat bine în ultima vreme și asta e important pentru încredere de sine a jucătorilor. E și mai important pentru că în ultimul moment l-am pierdut pe James, de care credeam că va avea actele! La fel cu Souza. Am avut mulți jucători sub vârstă pe bancă. Da, e importantă. Au avut ceva probleme în timpul acestei săptămâni. Credeam că voi juca cu James titular, dar după ce nu au venit documentele i-am cerut lui Carl (n.r. – Davoridzie, anunțat înainte de joc ca accidentat) să joace. Nu s-a antrenat două săptămâni și știam că-i va fi greu să joace de la început. Dar nu pot să spun nimic, pentru că a fost fantastic astăzi. Și poate mai mult, pentru că are multe calități. Dacă înțelege că poate fi mai dur cu agresivitatea, ar putea juca în altă ligă”, a declarat Italianul după meci.

Despre lovitura de pedeapsă dictată ușor în minutul 20, Veronese nu s-a pronunțat vehement: ”Nu știu. Primul a fost pe partea cealaltă. Al doilea a fost aproape de mine. Eu cred că a fost penalty, dar nu sunt sigur. Poate dacă revăd meciul. Despre primul mi-au zis că nu a fost așa de clar.”

  • Ceahlăul, în meciul cu CSC Dumbrăvița: Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Tud. Telcean, Abel Folha – Rz. Neag, Chibsah – Copoț-Barb, P. Petre (Katusa 88′), G. Crețu – Davordzie.  
  • Rezerve neutilizate: Al. Barna – Tud. Alistar, Ilaș, Mih. Șandru, Nădășanu, Ct. Pîntea, Cod. Nica.

Probleme cu banii de la Ceahlăul  pe cale  să se rezolve la începutul săptămânii viitoare

După joc, Laurențiu Brănescu i-a strigat unui oficial că nu mai vine de miercuri la antrenament dacă vor fi neplătiți. Veronese spune că sunt întârzieri grave, iar finanțatorul a spus că luni virează banii.

”Nu. Avem întârzieri. Dar domnul Măzărianu ne-a dat un mesaj că va plăti luni. Suntem fericiți. Dar comparativ cu situația multor alte cluburi, noi stăm bine”, a precizat Veronese, întrebat dacă sunt probleme cu banii la Ceahlăul.

Play-off-ul, doar un vis pentru nemțeni în acest sezon

Echipa din Piatra Neamț mai poate intra în play-off-ul Ligii 2 doar dacă își câștigă toate jocurile rămase până la finalul sezonului regular, iar multe alte contracandidate se vor împiedica.

În condițiile în care speranțele la un loc între primele șase clasate sunt de ordinul miracolului, Veronese nu a vrut să vorbească prea mult despre acest subiect.

”Au mai rămas doar trei jocuri și încercăm să jucăm cât mai bine posibil. Vom vedea. Nu e important acum să vorbim despre asta, pentru că aceste trei etape dacă ceilalți câștigă, noi nu mai avem șanse. Noi trebuie să ne facem treaba și să așteptăm o eroare a celorlalți. Noi nu avem voie să facem greșeli. Obiectivul la început a fost să ne menținem, apoi, după meciul de la Craiova cred că toată lumea a simțit că putem mai mult. Apoi am avut acea lună ciudată care ne-a «ucis». A fost vina noastră, probabil și a mea, pentru că nu am gestionat bine anumite situații. Dar acum nu putem sta să plângem. Încercăm să reparăm”, a conchis antrenorul Ceahlăului.

  • Ceahlăul a câștigat în Liga 2 după patru jocuri la rând în care nu o mai făcuse și în care nici măcar nu a înscris vreun gol.

Ceahlăul e la patru puncte în spatele ultimului loc calificabil în play-off, momentan

Cu 22 de puncte acumulate în 16 meciuri, Ceahlăul e pe locul 12 în Liga 2 în acest momentan, la egalitate cu Metalul Buzău, care stă mai bine datorită golaverajului său, 17-15 față de 19-20.

Ultimul loc calificabil în play-off, 6, este ocupat acum de FC Voluntari, cu 26 de puncte, însă ar putea avea loc modificări până se încheie runda a 18-a.

În următoarea etapă, a 19-a, Ceahlăul joacă pe teren propriu, joi, 27 februarie, de la ora 19:00, cu Steaua, clasată pe locul 2 și calificată matematic în play-off din aceast weekend.

foto: captură FRF.TV

video: Dumbrăvița TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Reacții după CSC Dumbrăvița - ACSM Ceahlăul 1-2. Marco Veronese despre victoria cu CSC Dumbrăvița și nelegitimarea celor 2 achiziții din această iarnă

 Veronese spune că victoria e cu atât mai importantă cu cât Ceahlăul nu i-a legitimat la FRF pe cei doi jucători prezentați ca achiziții. Es...