sâmbătă, 26 aprilie 2025

Fotbal liga a 2-a, play-out: Grupa A | Corvinul, 4 victorii din 4 este liderul solitar al grupei. AFC Metalul Buzău (re)vine de la 0-1 cu FCU Craiova, Dumbrăvița ținută în șah de CSM Focșani 2007 în meciul vedetă al zilei!

 

Play-out: Grupa A

Etapa a 5-a (26 aprilie)

CSC Dumbrăvița

0-0

CSM Focșani 2007

FC Bihor Oradea

2-4

CS Corvinul 1921 Hunedoara

AFC Metalul Buzău

2-1

FCU Craiova 1948

La Dumbrăvița, ambele echipe au încercat să evite pe cât posibil înfrângerea, astfel că pe alocuri s-a simțit crispare în jocul celor două combatante. Chiar și așa, prima repriză a fost deschisă și a oferit cele mai importante ocazii ale meciului.

În minutul 17, Istrate a centrat de pe dreapta, iar căpitanul oaspeților, Săpunaru, s-a trezit singur în mijlocul careului, dar reluarea sa a fost parată cu un reflex de zile mari de Pap. Dublă ocazie pentru Dumbrăvița, în minutul 40: Zurbagiu a șutat din colțul careului mic, Preda a respins în față, iar Sofran, cu toată poarta în față, l-a luat la țintă tot pe portarul focșenean. Preda s-a remarcat și un minut mai târziu, când Gladun a prins un vole din lateral stânga, de la 22 de metri, scos incredibil de sub transversală.

În repriza a doua, s-a mai pierdut din coerența acțiunilor ofensive, astfel că marile ocazii s-au lăsat așteptate. Dar nu au lipsit complet, una imensă venind pentru echipa bănățeană în minutul 87, atunci când Sima, din poziție excelentă, a șutat puțin pe lângă poartă.

S-a încheiat 0-0, după un meci prelungit cu opt minute. N-a fost nicidecum rezultatul dorit, deoarece diferența din clasament dintre ceiu de la Dumbrăvița și cei de la Focșani rămâne de trei lungimi. Elevii lui Alin Chița vor sta etapa viitoare, urmând să mai joace doar în runda a 7-a, acasă, cu Corvinul. În schimb, alb-verzii încă sunt la mâna lor, deși adversarii din ultimele două runde sunt foarte dificili: Corvinul Hunedoara (în deplasare) și FCU Craiova (acasă).

Clubul din Hunedoara începe să pregătească sezonul următor, dar se folosește și de ultimele meciuri din această stagiune, din Grupa A a play-out-ului Ligii 2. După ce în prima rundă a stat, formația din Hunedoara a disputat patru meciuri și le-a câștigat pe toate în grupa pentru evitarea retrogradării.

În runda a 5-a, elevii lui Florin Maxim au trecut cu 4-2 de FC Bihor, la Oradea. La pauză au condus cu 3-0, iar în partea secundă tot ei au punctat prima dată.

Antoniu Manolache a fost cel care a deschis tabela în duelul de sâmbătă, în minutul 8, iar 11 minute mai târziu se făcea 2-0, în urma reușitei semnate de Ion Cărăruș. Scorul a căpătat proporții în minutul 38, după reușita lui Alexandru Neacșa, iar 3-0 avea să fie și rezultatul de la pauză.

Corvinul Hunedoara nu a slăbit ritmul nici în primele minute de la începerea părții secunde, dar abia cu 15 minute înaintea finalului timpului regulamentar a marcat pentru 4-0, prin același Neacșa.

Finalul de meci a fost de partea celor de la Oradea, care au punctat de două ori, prin Luca Tincău, în minutele 79 și 90+1.

FCU 1948 se apropie de finalul campionatului și e din ce în ce mai clar că toată lumea din cadrul echipei dorește ca acest sezon să se termine cât mai repede. Campionatul a fost unul ratat iar Vali David a recunoscut după partida cu Corvinul, scor 2-1, că îi este din ce în ce mai greu să îi motiveze pe jucători să tragă la turație maximă după ratarea obiectivului. Acest lucru se vede clar în evoluțiile unor jucători, mai ales că unii atâta pot și nu prea mai ai mari pretenții de la ei.

Revenind la meciul de la Buzău, FCU l-a început perfect iar Ghindovean a deschis rapid scorul, în minutul 7. Mai apoi, Ciobotaru a ratat incredibil desprindea alb-albaștrilor, după ce a scăpat singur cu portarul, iar la pauză s-a intrat doar cu scorul de 1-0.

Și, cum ocaziile ratate se răzbună aproape de fiecare dată, Metalul Buzău a întors scorul după pauză. Moldovan, min 58, și Robu, min 76, au marcat golurile gazdelor. De remarcat că Jibril și Meijer, ultimul din urmă intrănd după pauză, au ieșit accidentați. La rândul său, Padula nu a putut juca în acest meci din cauza unor probleme medicale.

Loc

Clasamentul (5)

M

V

E

Î

Gol

Pt

1

CS Corvinul 1921 Hunedoara

4

4

0

0

14-3

41

2

FCU Craiova 1948

4

2

0

2

6-5

33

3

AFC Metalul Buzău

5

3

0

2

7-8

32

4

CS Unirea Ungheni

4

1

0

3

1-8

29

5

FC Bihor Oradea

4

2

1

1

8-7

26

6

CSM Focșani 2007

5

1

2

2

5-6

19

7

CSC Dumbrăvița

4

0

1

3

1-5

16

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | Ceahlăul - Sepsi se va juca sâmbătă 12 iulie, de la orele 11:00, la Bicaz. Vezi motivarea președintelui Angelo Alistar în articol

Partida CSM Ceahlăul – Sepsi nu se joacă la Piatra Neamț CSM Ceahlăul Piatra Neamț și Sepsi Sfântu Gheorghe se vor înfrunta sâmbătă, 12 iu...