Federația Română de Fotbal a organizat marți, 22 iulie 2025, de la ora 14:00, cu aproape o săptămână și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției regulare 2025-2026 a Ligii 2. Evenimentul a avut loc la Casa Fotbalului și i-a avut ca gazde pe Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF, și Mihai Andrieș, reprezentant al Departamentului Competiții al FRF.
Noul sezon de Liga 2 este programat să înceapă în data de 2 august 2025.
În sezonul 2025-2026 al campionatului Liga 2 vor evolua 22 de echipe, conform unei decizii din iulie 2023, așa cum a început și ediția trecută, însă care a avut parte de două abandonuri încă din sezonul regular, a echipelor Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni.
Numărul extras pentru echipe, pe baza căruia i se stabilește programul în sezonul regular 2025-2026 de Liga 2:
CS Dinamo București – are sediul social în aceeași
localitate cu Steaua și i-a picat bilă cu număr pentru debut acasă. A
fost extrasă prima pentru că este nou-promovată – 7
Steaua București – are sediul social în aceeași localitate cu CS Dinamo și i-a fost atribuit număr pentru debut în deplasare – 18
AFC Câmpulung Muscel – a solicitat să debuteze cu joc în deplasare, ca sezonul trecut – 17
ACS FC Bacău – 20
CS Tunari – 5
CS Gloria Bistrița – 21
CSM Olimpia Satu Mare – 15
SC FC Voluntari SA – 1
ACSM Reșița – 8
ACS FC Corvinul Hunedoara (ex CS Corvinul Hunedoara) – 13
CSM Slatina – 2
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț – 19
AFC Metalul Buzău – 22
FC Bihor Oradea – 9
CS Afumați – 3
CSC Șelimbăr – 14
CS Concordia Chiajna – 6
AFC ASA Târgu Mureș (ex CS Unirea Ungheni) – 10
AFC Chindia Târgoviște – 11
CSC Dumbrăvița – 16
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – 12
ACSM Politehnica Iași – 4
Pentru al 3-lea sezon consecutiv al ligii a 2-a, grupării de sub Pietricica ia fost atribuit un număr de deplasare (19), iar sorții iau hărăzit nemțenilor un debut de gală, în Copou, pe terenul Politehnicii Iași, formație retrogradată surprinzător în această vară din Superligă în urma dublei de baraj cu FC Metaloglobus.
Politehnica Iași |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
CS Tunari |
CS Concordia Chiajna |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
CS Dinamo |
ACSM Reșița |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
FC Bihor |
AFC ASA Tg.Mureș |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
AFC Chindia Târgoviște |
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
Corvinul Hunedoara |
CSC 1599 Șelimbăr |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
CSM Olimpia Satu Mare |
CSC Dumbrăvița |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
AFC Câmpulung Muscel |
Steaua București |
d |
ACSM Ceahlăul |
AFC Metalul Buzău |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
FC Bacău |
CS Gloria Bistrița |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
FC Voluntari |
CSM Slatina |
d |
ACSM Ceahlăul |
ACSM Ceahlăul |
a |
CS Afumați |
Altfel nemțenii au adversarii de pe teren propriu din rândul noilor promovate (4!): CS Tunari, CS Dinamo, CSM Olimpia Satu Mare și FC Bacău. Din formațiile cu pretenții la locurile de play-off vor mai face deplasarea la Piatra Neamț: AFC Chindia Târgoviște, Corvinul Hunedoara și FC Voluntari, în timp ce partide cu adversari accesibili pot fi considerate jocurile cu FC Bihor, AFC Câmpung Muscel și CS Afumați.
Dacă facem referire la cele 11 jocuri din deplasare, galben-negri vor înfrunta formații puternice cu aspirații de play-off, ba chiar de promovare: Politehnica Iași, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CS Concordia Chiajna, ACSM Reșița, CSM Slatina și Steaua București, dar și formații mai accesibile din punct de vedere teoretic cum ar fi AFC ASA Tg.Mureș, CSC 1599 Șelimbăr, CSC Dumbravița și AFC Metalul Buzău.
Aveți mai jos programul complet al jocurilor din liga 2-a:
Etapa 1 – 02.08.2025
FC Voluntari – Metalul Buzău
CSM Slatina – CS Gloria Bistrița
CS Afumați – FC Bacău
Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Tunari – Steaua București
Concordia Chiajna – AFC Câmpulung Muscel
CS Dinamo București – CSC Dumbrăvița
ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare
FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr
AFC ASA Târgu Mureș – Corvinul Hunedoara
Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Etapa 2 – 09.08.2025
Metalul Buzău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște
CSC Șelimbăr – AFC ASA Târgu Mureș
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea
CSC Dumbrăvița – ACSM Reșița
AFC Câmpulung Muscel – CS Dinamo București
Steaua București – Concordia Chiajna
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Tunari
FC Bacău – Politehnica Iași
CS Gloria Bistrița – CS Afumați
FC Voluntari – CSM Slatina
Etapa 3 – 16.08.2025
CSM Slatina – Metalul Buzău
CS Afumați – FC Voluntari
Politehnica Iași – CS Gloria Bistrița
CS Tunari – FC Bacău
Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Dinamo București – Steaua București
ACSM Reșița – AFC Câmpulung Muscel
FC Bihor Oradea – CSC Dumbrăvița
AFC ASA Târgu Mureș – CSM Olimpia Satu Mare
Chindia Târgoviște – CSC Șelimbăr
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Corvinul Hunedoara
Etapa 4 – 23.08.2025
Metalul Buzău – Corvinul Hunedoara
CSC Șelimbăr – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CSM Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște
CSC Dumbrăvița – AFC ASA Târgu Mureș
AFC Câmpulung Muscel – FC Bihor Oradea
Steaua București – ACSM Reșița
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Dinamo București
FC Bacău – Concordia Chiajna
CS Gloria Bistrița – CS Tunari
FC Voluntari – Politehnica Iași
CSM Slatina – CS Afumați
Etapa 5 – 30.08.2025
CS Afumați – Metalul Buzău
Politehnica Iași – CSM Slatina
CS Tunari – FC Voluntari
Concordia Chiajna – CS Gloria Bistrița
CS Dinamo București – FC Bacău
ACSM Reșița – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Bihor Oradea – Steaua București
AFC ASA Târgu Mureș – AFC Câmpulung Muscel
Chindia Târgoviște – CSC Dumbrăvița
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Olimpia Satu Mare
Corvinul Hunedoara – CSC Șelimbăr
Etapa 6 – 13.09.2025
Metalul Buzău – CSC Șelimbăr
CSM Olimpia Satu Mare – Corvinul Hunedoara
CSC Dumbrăvița – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
AFC Câmpulung Muscel – Chindia Târgoviște
Steaua București – AFC ASA Târgu Mureș
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Bihor Oradea
FC Bacău – ACSM Reșița
CS Gloria Bistrița – CS Dinamo București
FC Voluntari – Concordia Chiajna
CSM Slatina – CS Tunari
CS Afumați – Politehnica Iași
Etapa 7 – 20.09.2025
Politehnica Iași – Metalul Buzău
CS Tunari – CS Afumați
Concordia Chiajna – CSM Slatina
CS Dinamo București – FC Voluntari
ACSM Reșița – CS Gloria Bistrița
FC Bihor Oradea – FC Bacău
AFC ASA Târgu Mureș – Ceahlăul Piatra Neamț
Chindia Târgoviște – Steaua București
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC Câmpulung Muscel
Corvinul Hunedoara – CSC Dumbrăvița
CSC Șelimbăr – CSM Olimpia Satu Mare
Etapa 8 – 27.09.2025
Metalul Buzău – CSM Olimpia Satu Mare
CSC Dumbrăvița – CSC Șelimbăr
AFC Câmpulung Muscel – Corvinul Hunedoara
Steaua București – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Ceahlăul Piatra Neamț – Chindia Târgoviște
FC Bacău – AFC ASA Târgu Mureș
CS Gloria Bistrița – FC Bihor Oradea
FC Voluntari – ACSM Reșița
CSM Slatina – CS Dinamo București
CS Afumați – Concordia Chiajna
Politehnica Iași – CS Tunari
Etapa 9 – 04.10.2025
CS Tunari – Metalul Buzău
Concordia Chiajna – Politehnica Iași
CS Dinamo București – CS Afumați
ACSM Reșița – CSM Slatina
FC Bihor Oradea – FC Voluntari
AFC ASA Târgu Mureș – CS Gloria Bistrița
Chindia Târgoviște – FC Bacău
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Ceahlăul Piatra Neamț
Corvinul Hunedoara – Steaua București
CSC Șelimbăr – AFC Câmpulung Muscel
CSM Olimpia Satu Mare – CSC Dumbrăvița
Etapa 10 – 18.10.2025
Metalul Buzău – CSC Dumbrăvița
AFC Câmpulung Muscel – CSM Olimpia Satu Mare
Steaua București – CSC Șelimbăr
Ceahlăul Piatra Neamț – Corvinul Hunedoara
FC Bacău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CS Gloria Bistrița – Chindia Târgoviște
FC Voluntari – AFC ASA Târgu Mureș
CSM Slatina – FC Bihor Oradea
CS Afumați – ACSM Reșița
Politehnica Iași – CS Dinamo București
CS Tunari – Concordia Chiajna
Etapa 11 – 25.10.2025
Concordia Chiajna – Metalul Buzău
CS Dinamo București – CS Tunari
ACSM Reșița – Politehnica Iași
FC Bihor Oradea – CS Afumați
AFC ASA Târgu Mureș – CSM Slatina
Chindia Târgoviște – FC Voluntari
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Gloria Bistrița
Corvinul Hunedoara – FC Bacău
CSC Șelimbăr – Ceahlăul Piatra Neamț
CSM Olimpia Satu Mare – Steaua București
CSC Dumbrăvița – AFC Câmpulung Muscel
Etapa 12 – 01.11.2025
Metalul Buzău – AFC Câmpulung Muscel
Steaua București – CSC Dumbrăvița
Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Olimpia Satu Mare
FC Bacău – CSC Șelimbăr
CS Gloria Bistrița – Corvinul Hunedoara
FC Voluntari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CSM Slatina – Chindia Târgoviște
CS Afumați – AFC ASA Târgu Mureș
Politehnica Iași – FC Bihor Oradea
CS Tunari – ACSM Reșița
Concordia Chiajna – CS Dinamo București
Etapa 13 – 08.11.2025
CS Dinamo București – Metalul Buzău
ACSM Reșița – Concordia Chiajna
FC Bihor Oradea – CS Tunari
AFC ASA Târgu Mureș – Politehnica Iași
Chindia Târgoviște – CS Afumați
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Slatina
Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
CSC Șelimbăr – CS Gloria Bistrița
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bacău
CSC Dumbrăvița – Ceahlăul Piatra Neamț
AFC Câmpulung Muscel – Steaua București
Etapa 14 – 22.11.2025
Metalul Buzău – Steaua București
Ceahlăul Piatra Neamț – AFC Câmpulung Muscel
FC Bacău – CSC Dumbrăvița
CS Gloria Bistrița – CSM Olimpia Satu Mare
FC Voluntari – CSC Șelimbăr
CSM Slatina – Corvinul Hunedoara
CS Afumați – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Politehnica Iași – Chindia Târgoviște
CS Tunari – AFC ASA Târgu Mureș
Concordia Chiajna – FC Bihor Oradea
CS Dinamo București – ACSM Reșița
Etapa 15 – 29.11.2025
ACSM Reșița – Metalul Buzău
FC Bihor Oradea – CS Dinamo București
AFC ASA Târgu Mureș – Concordia Chiajna
Chindia Târgoviște – CS Tunari
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Politehnica Iași
Corvinul Hunedoara – CS Afumați
CSC Șelimbăr – CSM Slatina
CSM Olimpia Satu Mare – FC Voluntari
CSC Dumbrăvița – CS Gloria Bistrița
AFC Câmpulung Muscel – FC Bacău
Steaua București – Ceahlăul Piatra Neamț
Etapa 16 – 06.12.2025
Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Bacău – Steaua București
CS Gloria Bistrița – AFC Câmpulung Muscel
FC Voluntari – CSC Dumbrăvița
CSM Slatina – CSM Olimpia Satu Mare
CS Afumați – CSC Șelimbăr
Politehnica Iași – Corvinul Hunedoara
CS Tunari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște
CS Dinamo București – AFC ASA Târgu Mureș
ACSM Reșița – FC Bihor Oradea
Etapa 17 – 13.12.2025
FC Bihor Oradea – Metalul Buzău
AFC ASA Târgu Mureș – ACSM Reșița
Chindia Târgoviște – CS Dinamo București
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Concordia Chiajna
Corvinul Hunedoara – CS Tunari
CSC Șelimbăr – Politehnica Iași
CSM Olimpia Satu Mare – CS Afumați
CSC Dumbrăvița – CSM Slatina
AFC Câmpulung Muscel – FC Voluntari
Steaua București – CS Gloria Bistrița
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Bacău
Etapa 18 – 21.02.2026
Metalul Buzău – FC Bacău
CS Gloria Bistrița – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Voluntari – Steaua București
CSM Slatina – AFC Câmpulung Muscel
CS Afumați – CSC Dumbrăvița
Politehnica Iași – CSM Olimpia Satu Mare
CS Tunari – CSC Șelimbăr
Concordia Chiajna – Corvinul Hunedoara
CS Dinamo București – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
ACSM Reșița – Chindia Târgoviște
FC Bihor Oradea – AFC ASA Târgu Mureș
Etapa 19 – 28.02.2026
AFC ASA Târgu Mureș – Metalul Buzău
Chindia Târgoviște – FC Bihor Oradea
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ACSM Reșița
Corvinul Hunedoara – CS Dinamo București
CSC Șelimbăr – Concordia Chiajna
CSM Olimpia Satu Mare – CS Tunari
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași
AFC Câmpulung Muscel – CS Afumați
Steaua București – CSM Slatina
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Voluntari
FC Bacău – CS Gloria Bistrița
Etapa 20 – 07.03.2026
Metalul Buzău – CS Gloria Bistrița
FC Voluntari – FC Bacău
CSM Slatina – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Afumați – Steaua București
Politehnica Iași – AFC Câmpulung Muscel
CS Tunari – CSC Dumbrăvița
Concordia Chiajna – CSM Olimpia Satu Mare
CS Dinamo București – CSC Șelimbăr
ACSM Reșița – Corvinul Hunedoara
FC Bihor Oradea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
AFC ASA Târgu Mureș – Chindia Târgoviște
Etapa 21 – 14.03.2026
Chindia Târgoviște – Metalul Buzău
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC ASA Târgu Mureș
Corvinul Hunedoara – FC Bihor Oradea
CSC Șelimbăr – ACSM Reșița
CSM Olimpia Satu Mare – CS Dinamo București
CSC Dumbrăvița – Concordia Chiajna
AFC Câmpulung Muscel – CS Tunari
Steaua București – Politehnica Iași
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Afumați
FC Bacău – CSM Slatina
CS Gloria Bistrița – FC Voluntari
Este un program echilibrat pentru echipa Ceahlăului,doar de ei depind cum abordează fiecare adversar,aș spune că seamănă cu celelalte două sezoane anterioare.Cu mai multă atenție putem spera la o clasare în playoff ,rămâne de văzut cum gestionam și de această dată întreruperile pentru jocurile echipelor naționale.Ca suporter sunt optimist rezervat!Un pic de organizare la vânzarea abonamentelor n-ar strica.Nici tricourile mult clamate nu au sosit ,dar nu-i problema așteptăm."Mulțumim", primăriei și C.j pentru "implicare",au avut o întâlnire protocolară și informală cu reprezentanții F.R.F și au schimbat impresii . Rămâne tot,cum a fost.
RăspundețiȘtergereMeciuri dificile în deplasare, acasă primim 4 din cele 5 nou promovate. Sunt la ora actruală cel puțin 10 formații cu loturi mai valoroase și bugete mai stabile decât la Ceahlăul. Este adevărat, nu joacă bugetele...dar fără bani este greu să faci performanță. Legat de autoritățile locale, speranțele sunt pentru anul viitor...asta dacă vom reuși să depășim criza economică și dacă nu vor apărea alte priorități la orizont cum ar fi războiul din Ucraina, ajutorarea Republicii Moldova, etc.
RăspundețiȘtergere