marți, 22 iulie 2025

Fotbal liga a 2-a | Nemțenii și-au aflat adversarii din sezonul regular al ligii secunde: Debutăm la Iași cu Politehnica și închidem acasă cu CS Afumați. Din nou vom juca 10 partide acasă și 11 în deplasare. Programul complet al galben-negrilor în ediția 2025-2026

 

Federația Română de Fotbal a organizat marți, 22 iulie 2025, de la ora 14:00, cu aproape o săptămână și jumătate înainte de startul noului sezon, tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției regulare 2025-2026 a Ligii 2. Evenimentul a avut loc la Casa Fotbalului și i-a avut ca gazde pe Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF, și Mihai Andrieș, reprezentant al Departamentului Competiții al FRF.

Noul sezon de Liga 2 este programat să înceapă în data de 2 august 2025.

În sezonul 2025-2026 al campionatului Liga 2 vor evolua 22 de echipe, conform unei decizii din iulie 2023, așa cum a început și ediția trecută, însă care a avut parte de două abandonuri încă din sezonul regular, a echipelor Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni.

Numărul extras pentru echipe, pe baza căruia i se stabilește programul în sezonul regular 2025-2026 de Liga 2:

CS Dinamo București – are sediul social în aceeași localitate cu Steaua și i-a picat bilă cu număr pentru debut acasă. A fost extrasă prima pentru că este nou-promovată – 7
Steaua București
– are sediul social în aceeași localitate cu CS Dinamo și i-a fost atribuit număr pentru debut în deplasare – 18
AFC Câmpulung Muscel
– a solicitat să debuteze cu joc în deplasare, ca sezonul trecut – 17
ACS FC Bacău – 20

CS Tunari – 5
CS Gloria Bistrița – 21
CSM Olimpia Satu Mare – 15

SC FC Voluntari SA – 1
ACSM Reșița – 8
ACS FC Corvinul Hunedoara (ex CS Corvinul Hunedoara) – 13
CSM Slatina – 2
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț – 19
AFC Metalul Buzău – 22

FC Bihor Oradea – 9
CS Afumați – 3
CSC Șelimbăr – 14
CS Concordia Chiajna – 6
AFC ASA Târgu Mureș
(ex CS Unirea Ungheni) – 10
AFC Chindia Târgoviște – 11
CSC Dumbrăvița – 16
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – 12
ACSM Politehnica Iași – 4

Pentru al 3-lea sezon consecutiv al ligii a 2-a, grupării de sub Pietricica ia fost atribuit un număr de deplasare (19), iar sorții iau hărăzit nemțenilor un debut de gală, în Copou, pe terenul Politehnicii Iași, formație retrogradată surprinzător în această vară din Superligă în urma dublei de baraj cu FC Metaloglobus. 

Politehnica Iași

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

CS Tunari

CS Concordia Chiajna

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

CS Dinamo

ACSM Reșița

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

FC Bihor

AFC ASA Tg.Mureș

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

AFC Chindia Târgoviște

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

Corvinul Hunedoara

CSC 1599 Șelimbăr

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

CSM Olimpia Satu Mare

CSC Dumbrăvița

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

AFC Câmpulung Muscel

Steaua București

d

ACSM Ceahlăul

AFC Metalul Buzău

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

FC Bacău

CS Gloria Bistrița

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

FC Voluntari

CSM Slatina

d

ACSM Ceahlăul

ACSM Ceahlăul

a

CS Afumați

Altfel nemțenii au adversarii de pe teren propriu din rândul noilor promovate (4!):  CS Tunari, CS Dinamo, CSM Olimpia Satu Mare și FC Bacău. Din formațiile cu pretenții la locurile de play-off vor mai face deplasarea la Piatra Neamț: AFC Chindia Târgoviște, Corvinul Hunedoara și FC Voluntari, în timp ce partide cu adversari accesibili pot fi considerate jocurile cu FC Bihor, AFC Câmpung Muscel și CS Afumați.

Dacă facem referire la cele 11 jocuri din deplasare, galben-negri vor înfrunta formații puternice cu aspirații de play-off, ba chiar de promovare: Politehnica Iași, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CS Concordia Chiajna, ACSM Reșița, CSM Slatina și Steaua București, dar și formații mai accesibile din punct de vedere teoretic cum ar fi AFC ASA Tg.Mureș, CSC 1599 Șelimbăr, CSC Dumbravița și AFC Metalul Buzău.

Aveți mai jos programul complet al jocurilor din liga 2-a: 

Etapa 1 – 02.08.2025

FC Voluntari – Metalul Buzău
CSM Slatina – CS Gloria Bistrița
CS Afumați – FC Bacău
Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Tunari – Steaua București
Concordia Chiajna – AFC Câmpulung Muscel
CS Dinamo București – CSC Dumbrăvița
ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare
FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr
AFC ASA Târgu Mureș – Corvinul Hunedoara
Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Etapa 2 – 09.08.2025

Metalul Buzău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște
CSC Șelimbăr – AFC ASA Târgu Mureș
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea
CSC Dumbrăvița – ACSM Reșița
AFC Câmpulung Muscel – CS Dinamo București
Steaua București – Concordia Chiajna
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Tunari
FC Bacău – Politehnica Iași
CS Gloria Bistrița – CS Afumați
FC Voluntari – CSM Slatina

Etapa 3 – 16.08.2025

CSM Slatina – Metalul Buzău
CS Afumați – FC Voluntari
Politehnica Iași – CS Gloria Bistrița
CS Tunari – FC Bacău
Concordia Chiajna – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Dinamo București – Steaua București
ACSM Reșița – AFC Câmpulung Muscel
FC Bihor Oradea – CSC Dumbrăvița
AFC ASA Târgu Mureș – CSM Olimpia Satu Mare
Chindia Târgoviște – CSC Șelimbăr
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Corvinul Hunedoara

Etapa 4 – 23.08.2025

Metalul Buzău – Corvinul Hunedoara
CSC Șelimbăr – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CSM Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște
CSC Dumbrăvița – AFC ASA Târgu Mureș
AFC Câmpulung Muscel – FC Bihor Oradea
Steaua București – ACSM Reșița
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Dinamo București
FC Bacău – Concordia Chiajna
CS Gloria Bistrița – CS Tunari
FC Voluntari – Politehnica Iași
CSM Slatina – CS Afumați

Etapa 5 – 30.08.2025

CS Afumați – Metalul Buzău
Politehnica Iași – CSM Slatina
CS Tunari – FC Voluntari
Concordia Chiajna – CS Gloria Bistrița
CS Dinamo București – FC Bacău
ACSM Reșița – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Bihor Oradea – Steaua București
AFC ASA Târgu Mureș – AFC Câmpulung Muscel
Chindia Târgoviște – CSC Dumbrăvița
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Olimpia Satu Mare
Corvinul Hunedoara – CSC Șelimbăr

Etapa 6 – 13.09.2025

Metalul Buzău – CSC Șelimbăr
CSM Olimpia Satu Mare – Corvinul Hunedoara
CSC Dumbrăvița – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
AFC Câmpulung Muscel – Chindia Târgoviște
Steaua București – AFC ASA Târgu Mureș
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Bihor Oradea
FC Bacău – ACSM Reșița
CS Gloria Bistrița – CS Dinamo București
FC Voluntari – Concordia Chiajna
CSM Slatina – CS Tunari
CS Afumați – Politehnica Iași

Etapa 7 – 20.09.2025

Politehnica Iași – Metalul Buzău
CS Tunari – CS Afumați
Concordia Chiajna – CSM Slatina
CS Dinamo București – FC Voluntari
ACSM Reșița – CS Gloria Bistrița
FC Bihor Oradea – FC Bacău
AFC ASA Târgu Mureș – Ceahlăul Piatra Neamț
Chindia Târgoviște – Steaua București
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC Câmpulung Muscel
Corvinul Hunedoara – CSC Dumbrăvița
CSC Șelimbăr – CSM Olimpia Satu Mare

Etapa 8 – 27.09.2025

Metalul Buzău – CSM Olimpia Satu Mare
CSC Dumbrăvița – CSC Șelimbăr
AFC Câmpulung Muscel – Corvinul Hunedoara
Steaua București – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Ceahlăul Piatra Neamț – Chindia Târgoviște
FC Bacău – AFC ASA Târgu Mureș
CS Gloria Bistrița – FC Bihor Oradea
FC Voluntari – ACSM Reșița
CSM Slatina – CS Dinamo București
CS Afumați – Concordia Chiajna
Politehnica Iași – CS Tunari

Etapa 9 – 04.10.2025

CS Tunari – Metalul Buzău
Concordia Chiajna – Politehnica Iași
CS Dinamo București – CS Afumați
ACSM Reșița – CSM Slatina
FC Bihor Oradea – FC Voluntari
AFC ASA Târgu Mureș – CS Gloria Bistrița
Chindia Târgoviște – FC Bacău
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Ceahlăul Piatra Neamț
Corvinul Hunedoara – Steaua București
CSC Șelimbăr – AFC Câmpulung Muscel
CSM Olimpia Satu Mare – CSC Dumbrăvița

Etapa 10 – 18.10.2025

Metalul Buzău – CSC Dumbrăvița
AFC Câmpulung Muscel – CSM Olimpia Satu Mare
Steaua București – CSC Șelimbăr
Ceahlăul Piatra Neamț – Corvinul Hunedoara
FC Bacău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CS Gloria Bistrița – Chindia Târgoviște
FC Voluntari – AFC ASA Târgu Mureș
CSM Slatina – FC Bihor Oradea
CS Afumați – ACSM Reșița
Politehnica Iași – CS Dinamo București
CS Tunari – Concordia Chiajna

Etapa 11 – 25.10.2025

Concordia Chiajna – Metalul Buzău
CS Dinamo București – CS Tunari
ACSM Reșița – Politehnica Iași
FC Bihor Oradea – CS Afumați
AFC ASA Târgu Mureș – CSM Slatina
Chindia Târgoviște – FC Voluntari
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Gloria Bistrița
Corvinul Hunedoara – FC Bacău
CSC Șelimbăr – Ceahlăul Piatra Neamț
CSM Olimpia Satu Mare – Steaua București
CSC Dumbrăvița – AFC Câmpulung Muscel

Etapa 12 – 01.11.2025

Metalul Buzău – AFC Câmpulung Muscel
Steaua București – CSC Dumbrăvița
Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Olimpia Satu Mare
FC Bacău – CSC Șelimbăr
CS Gloria Bistrița – Corvinul Hunedoara
FC Voluntari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
CSM Slatina – Chindia Târgoviște
CS Afumați – AFC ASA Târgu Mureș
Politehnica Iași – FC Bihor Oradea
CS Tunari – ACSM Reșița
Concordia Chiajna – CS Dinamo București

Etapa 13 – 08.11.2025

CS Dinamo București – Metalul Buzău
ACSM Reșița – Concordia Chiajna
FC Bihor Oradea – CS Tunari
AFC ASA Târgu Mureș – Politehnica Iași
Chindia Târgoviște – CS Afumați
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Slatina
Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
CSC Șelimbăr – CS Gloria Bistrița
CSM Olimpia Satu Mare – FC Bacău
CSC Dumbrăvița – Ceahlăul Piatra Neamț
AFC Câmpulung Muscel – Steaua București

Etapa 14 – 22.11.2025

Metalul Buzău – Steaua București
Ceahlăul Piatra Neamț – AFC Câmpulung Muscel
FC Bacău – CSC Dumbrăvița
CS Gloria Bistrița – CSM Olimpia Satu Mare
FC Voluntari – CSC Șelimbăr
CSM Slatina – Corvinul Hunedoara
CS Afumați – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Politehnica Iași – Chindia Târgoviște
CS Tunari – AFC ASA Târgu Mureș
Concordia Chiajna – FC Bihor Oradea
CS Dinamo București – ACSM Reșița

Etapa 15 – 29.11.2025

ACSM Reșița – Metalul Buzău
FC Bihor Oradea – CS Dinamo București
AFC ASA Târgu Mureș – Concordia Chiajna
Chindia Târgoviște – CS Tunari
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Politehnica Iași
Corvinul Hunedoara – CS Afumați
CSC Șelimbăr – CSM Slatina
CSM Olimpia Satu Mare – FC Voluntari
CSC Dumbrăvița – CS Gloria Bistrița
AFC Câmpulung Muscel – FC Bacău
Steaua București – Ceahlăul Piatra Neamț

Etapa 16 – 06.12.2025

Metalul Buzău – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Bacău – Steaua București
CS Gloria Bistrița – AFC Câmpulung Muscel
FC Voluntari – CSC Dumbrăvița
CSM Slatina – CSM Olimpia Satu Mare
CS Afumați – CSC Șelimbăr
Politehnica Iași – Corvinul Hunedoara
CS Tunari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște
CS Dinamo București – AFC ASA Târgu Mureș
ACSM Reșița – FC Bihor Oradea

Etapa 17 – 13.12.2025

FC Bihor Oradea – Metalul Buzău
AFC ASA Târgu Mureș – ACSM Reșița
Chindia Târgoviște – CS Dinamo București
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Concordia Chiajna
Corvinul Hunedoara – CS Tunari
CSC Șelimbăr – Politehnica Iași
CSM Olimpia Satu Mare – CS Afumați
CSC Dumbrăvița – CSM Slatina
AFC Câmpulung Muscel – FC Voluntari
Steaua București – CS Gloria Bistrița
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Bacău

Etapa 18 – 21.02.2026

Metalul Buzău – FC Bacău
CS Gloria Bistrița – Ceahlăul Piatra Neamț
FC Voluntari – Steaua București
CSM Slatina – AFC Câmpulung Muscel
CS Afumați – CSC Dumbrăvița
Politehnica Iași – CSM Olimpia Satu Mare
CS Tunari – CSC Șelimbăr
Concordia Chiajna – Corvinul Hunedoara
CS Dinamo București – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
ACSM Reșița – Chindia Târgoviște
FC Bihor Oradea – AFC ASA Târgu Mureș

Etapa 19 – 28.02.2026

AFC ASA Târgu Mureș – Metalul Buzău
Chindia Târgoviște – FC Bihor Oradea
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ACSM Reșița
Corvinul Hunedoara – CS Dinamo București
CSC Șelimbăr – Concordia Chiajna
CSM Olimpia Satu Mare – CS Tunari
CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași
AFC Câmpulung Muscel – CS Afumați
Steaua București – CSM Slatina
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Voluntari
FC Bacău – CS Gloria Bistrița

Etapa 20 – 07.03.2026

Metalul Buzău – CS Gloria Bistrița
FC Voluntari – FC Bacău
CSM Slatina – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Afumați – Steaua București
Politehnica Iași – AFC Câmpulung Muscel
CS Tunari – CSC Dumbrăvița
Concordia Chiajna – CSM Olimpia Satu Mare
CS Dinamo București – CSC Șelimbăr
ACSM Reșița – Corvinul Hunedoara
FC Bihor Oradea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
AFC ASA Târgu Mureș – Chindia Târgoviște

Etapa 21 – 14.03.2026

Chindia Târgoviște – Metalul Buzău
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – AFC ASA Târgu Mureș
Corvinul Hunedoara – FC Bihor Oradea
CSC Șelimbăr – ACSM Reșița
CSM Olimpia Satu Mare – CS Dinamo București
CSC Dumbrăvița – Concordia Chiajna
AFC Câmpulung Muscel – CS Tunari
Steaua București – Politehnica Iași
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Afumați
FC Bacău – CSM Slatina
CS Gloria Bistrița – FC Voluntari

2 comentarii:

  1. Este un program echilibrat pentru echipa Ceahlăului,doar de ei depind cum abordează fiecare adversar,aș spune că seamănă cu celelalte două sezoane anterioare.Cu mai multă atenție putem spera la o clasare în playoff ,rămâne de văzut cum gestionam și de această dată întreruperile pentru jocurile echipelor naționale.Ca suporter sunt optimist rezervat!Un pic de organizare la vânzarea abonamentelor n-ar strica.Nici tricourile mult clamate nu au sosit ,dar nu-i problema așteptăm."Mulțumim", primăriei și C.j pentru "implicare",au avut o întâlnire protocolară și informală cu reprezentanții F.R.F și au schimbat impresii . Rămâne tot,cum a fost.

    RăspundețiȘtergere
  2. Meciuri dificile în deplasare, acasă primim 4 din cele 5 nou promovate. Sunt la ora actruală cel puțin 10 formații cu loturi mai valoroase și bugete mai stabile decât la Ceahlăul. Este adevărat, nu joacă bugetele...dar fără bani este greu să faci performanță. Legat de autoritățile locale, speranțele sunt pentru anul viitor...asta dacă vom reuși să depășim criza economică și dacă nu vor apărea alte priorități la orizont cum ar fi războiul din Ucraina, ajutorarea Republicii Moldova, etc.

    RăspundețiȘtergere

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | ACSM Ceahlăul susține sâmbătă, 26 iulie 2025, de la orele 18:00, pe stadionul Ceahlăul ultimul joc de pregătire din presezon în fața formației de L3 - CSM Bucovina Rădăuți. Program de după amiaza, sâmbătă la stadion pentru vânzarea de abonamente!

Meciul amical CS M Ceahlăul – CSM Bucovina Rădăuți va avea loc sâmbătă, 26 iulie 2025, de la ora 18.00 , pe Stadionul Municipal ”Ceahlăul” ...