Bilanț negru pentru nemțeni în ultimele 5 etape. Pe acest segment de campionat este adevărat că Vali Avădanei - 2 partide și profesorul Cristian Pustai ca și tehnicieni principali la timona Ceahlăului în alte 3 jocuri au avut parte de adversari puternici, toți unul și unul, dar un proverb spune că doar dacă te măsori cu cei puternici poți crește, să îți arăți adevărata valoare.
1 punct din 15 posibile (0-0 acasă cu AFC Chindia Târgoviște), în rest 4 înfrângeri: 0-3 cu FC Bihor, 0-3 cu AFC ASA Tg.Mureș, 0-1 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și astăzi 2-3 cu liderul Corvinul.
"Corbii" ca un adevărat lider și-a luat rolul în serios la Piatra Neamț și cel puțin în prima repriză când au profitat din plin de slăbiciunile devenite de acum supărătoare din jocul nemțenilor au dovedit și pragmatism, reușind să marcheze într-un interval de 90 de secunde, 2 goluri cu care au intrat liniștiți la pauză.
Scăpați cu bine la șansa nemțenilor din min. 31 în care puteau deschide scorul prin Cristian Copoț-Barb, cel care nu l-a putut învinge din voleu, din 7 metri, pe underul din poarta Corvinului, internaționalul de tineret Codruț Sandu, liderul a avut o ripostă de formație de play-off, deschizând mai întâi scorul prin portughezul Sergio Ribeiro (32), cel care l-a învins simplu cu o lovitură de cap din careu în urma unei centrări de calitate din dreapta a lui Pîrvulescu.
Nemțenii au acuzat șocul și au mai primit o lovitură, la următoarea fază, chiar de la un fost jucător al lor, portughezul Pedro Albino, care a înscris din 6 metri, după o respingere eșuată în prima fază a lui Telcean, urmată de o bâlbă colectivă la care și portarul Ailenei putea face mai mult.
Corvinul a încercat să profite de degringolada din tabăra Ceahlăului, însă șutul puternic al moldoveanului Cărăruș din min.41 de la peste 30 de metri a zburat puțin alături, iar un minut mai târziu șutul plasat a lui Mario Bratu să fie respins acrobatic, în lateral de Ailenei.
Răzvan Matiș a șutat puternic de la 35 metri însă portarul Corvinului a fost la post și a reținut, pentru ca în min.66, tânărul portar al corbilor să aibă o intervenție fantastică la execuția din careu din situație de unu la unu a lui Yolou.
Dominarea Ceahlăului avea să fie concretizată un minut mai târziu, când Alex Anton, abia intrat în teren în locul lui Ganja Hurtado și lansat excelent de Youlou, a relansat meciul cu un lob elegant peste Codruț Sandu, din zece metri. Nemțenii au rămas sus și au presat, în căutarea egalării, dar au primit lovitura decisivă dintr-o fază fixă, ca urmare a unui contraatac rapid, în urma căruia Andrei Marc a faultat aproape de careu, în lateral stânga, iar Ribeiro a transformat lovitura liberă pentru 3-1 cu un șut direct în vinclu.
De menționat că toate cele 3 goluri ale liderului la Piatra Neamț au fost reușite de portughezi, Ribeiro cu o dublă și Pedro Albino fiind oamenii de gol sâmbătă pentru formația pregătită de Florin Maxim.
Ceahlăul a resimțit din plin golul venit de nicăieri și nu a mai avut forța de a reveni. Carl Davordzie a relansat din nou jocul, în prelungiri, după ce a marcat după o respingere a lui Codruț Sandu la execuția unui penalty dictat de centralul Ene pentru un fault comis de portarul Corvinului la Yolou, dar era prea târziu pentru ca elevii lui Pustai să mai poată spera la egalare. În ultimul minut al prelungirilor, Raffaele Stroe e fost eliminat direct, mult prea ușor, pentru un fault de joc asupra lui Pădurariu.
Victorie cu multă suferință pentru Corvinul, care acumulează 26 de puncte și ia avans de patru lungimi față de ocupanta locului secund, FC Bihor, care încă nu a jucat în această rundă. De cealaltă parte, Ceahlăul rămâne pe locul 13, cu 11 puncte și își poate lua adio de la play-off, distanța față de locul 6 mărindu-se acum la 8 puncte.
În etapa viitoare, a 11-a, Corvinul va juca acasă cu FC Bacău, iar Ceahlăul se va deplasa la Șelimbăr.
CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – CORVINUL HUNEDOARA 2-3 (0-2)
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ) .
Arbitru: Mihai Laurențiu Ene (Giurgiu).
Asistenți: Biro Tamaș Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Carei – Satu
Mare). Rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău). Observator arbitri: Dan
Jiga (Bistrița – Bistrița Năsăud). Delegat joc: Iosif Toth (Ernei –
Mureș).
Ceahlăul:
I. Ailenei –
Tud. Alistar, Tud. Telcean, Marc (cpt.), R. Stroe (90+4′ – eliminat),
Copoţ-Barb (Rz. Matiş 46′), Rob. Filip, G. Creţu (Moussinga 46′), P.
Petre (Yolou 46′), Davordzie, Granja Hurtado (Al. Anton 64′)
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Ant. Suciu, R. Munteanu, Mih. Şandru, Asibey
Antrenor: Cristian Pustai
Eliminat: Raffaele Stroe 90+4′ (roșu direct)
Corvinul:
C. Sandu –
Pedro Albino (Velisar 83′), Ant. Manolahe, Fl. Ilie, Ric. Pădurariu –
Cărăruș, Ribeiro – Al. Neacșa (cpt.)(Kilyen 86′), M. Bratu (Hayatu 71′),
Nic. Pîrvulescu (Bradu 71′) – Fil. Ilie (Okoro 83′)
Rezerve neutilizate: Fab. Blaga – Lică, Rența, Zanc
Antrenor: Florin Maxim
Foto: SNP
Video: Prima Sport 1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu