miercuri, 11 februarie 2026

Fotbal liga a 3-a | Au fost stabilite meciurile din cadrul barajelor de promovare din Liga 4 în Liga 3

Miercuri, 11 februrarie, în direct pe paginile de Facebook ale Federației Române de Fotbal și pe canalul de YouTube FRF TV, a avut loc tragerea la sorți a barajelor de promovare din Liga 4 în Liga 3.

În urma tragerii la sorți vom avea următoarele meciuri, în dublă manșă, pentru un loc în ediția viitoare a Ligii 3:

  • Regiunea 1, Nord-Est: Botoșani – Suceava, Neamț – Iași, Vaslui – Bacău;
  • Regiunea 2, Nord-Vest: Bistrița-Năsăud – Bihor, Satu Mare – Sălaj, Cluj – Maramureș;
  • Regiunea 3, Centru: Harghita – Covasna, Sibiu – Brașov, Mureș – Alba;
  • Regiunea 4, Vest: Gorj – Caraș-Severin, Arad – Hunedoara, Timiș – Mehedinți:
  • Regiunea 5, Sud-Vest: Vâlcea – Teleorman, Dâmbovița – Olt, Argeș – Dolj;
  • Regiunea 6, Sud: Ialomița – Ilfov, Prahova – Giurgiu, Călărași – București;
  • Regiunea 7, Sud-Est: Buzău – Tulcea, Vrancea – Galați, Constanța – Brăila

În ediția 2026-2027 a Ligii 3 vor promova cele 21 de echipe câștigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campionate județele declarate de Asociațiile Județene de Fotbal, respectiv Asociația Municipală de Fotbal București.

Jocurile de baraj se vor desfășura în sistem eliminatoriu, tur-retur, pe 20 iunie 2026 (ora 18:00), respectiv 27 iunie 2026 (ora 17:30).

 

Asociațiile Județene de Fotbal, respectiv AMFB, trebuie să comunice către Departamentul Competiții al FRF, până pe 14 iunie 2026, echipele calificate pentru a participa la jocurile de baraj și să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă, copia Certificatului de clasificare obținut în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator care atestă faptul că echipa campioană are cel puțin Categoria III – Bronze și lista tuturor cluburilor care au fost clasificate în cadrul procesului de evaluare a cluburilor de copii și juniori din fotbalul amator.

Dreptul de participare la jocul de baraj îl deține structura sportivă clasată la finalul campionatului Ligii a 4-a pe locul 1 în fiecare județ, respectiv Municipiul București.

Regulamentul prevede următoarele în situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj. Dacă respectivul club nu deține personalitate juridică și/sau Certificatul de Identiate Sportivă eliberat de MTS sau nu a obținut cel puțin Categoria III – Bronze în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator, jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplinește condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare.

De asemenea, jocurile de baraj nu se vor disputa nici în situația în care Asociația Județeană sau AMFB nu îndeplinește obligația de a deține cel puțin 5 cluburi afiliate care au obținut minimum Categoria III – Bronze în cadrul Evaluării Centrulului de Copii și Juniori Fotbal Amator.

Prima echipă extrasă din urnă pentru fiecare joc de baraj este echipa organizatoare a jocului tur, returul urmând să se desfășoare pe terenul echipei adverse.

Întrucât a fost eliminat principiul avantajului golului marcat în deplasare, în caz de egalitate după două manșe, jocul retur va fi decis în urma reprizelor de prelungire sau, dacă este cazul, în urma loviturilor de departajare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 4-a / liga a 3-a | EXCLUSIV: Barajul care poate schimba ierarhii. Neamț vs Iași, o confruntare cu miză dublă pentru Liga a 3-a. Cristian Luca: "O tragere un pic nefericită, dar suntem la mâna noastră"

Sezonul 2026–2027 al Ligii a 3-a va aduce un format de promovare extrem de dur: doar 21 de echipe vor accede în eșalonul al treilea, toate ...