duminică, 15 martie 2026

Fotbal liga a 2-a | Lovitură pregătită la Satu Mare! Cristian Pustai, tot mai aproape de CSM Olimpia

Lovitură pregătită la Satu Mare! Cristian Pustai, tot mai aproape de CSM Olimpia

Experimentatul tehnician a fost prezent la meciul cu CS Dinamo și ar putea intra în organigrama clubului, chiar dacă regulamentul nu îi permite să fie antrenor principal.

Prezență surpriză la meciul dintre CSM Olimpia Satu Mare și CS Dinamo. În tribunele stadionului s-a aflat și antrenorul Cristian Pustai, tehnicianul medieșean care în acest sezon a condus deja două echipe în Liga 2 și care ar putea ajunge în perioada următoare în staff-ul clubului sătmărean.

Pustai a fost văzut inclusiv pe teren, în zona băncilor de rezerve, unde a apărut însoțit de primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi, și de directorul clubului, Ștefan Mureșan. Ulterior, acesta a luat loc în tribună pentru a urmări partida câștigată de CSM Olimpia cu scorul de 2-0.

Surse din jurul clubului indică faptul că tehnicianul ar putea prelua echipa în perioada imediat următoare, însă nu din postura de antrenor principal. Regulamentul îi interzice acest lucru, deoarece Pustai a condus deja două formații în actualul sezon de Liga 2 – Gloria Bistrița, pe care a promovat-o în vară, și Ceahlăul Piatra Neamț, echipă pe care tot el a dus-o în liga secundă în 2023.

Totuși, există o variantă tot mai des întâlnită în fotbalul românesc: ocuparea funcției de director tehnic, rol care i-ar permite să coordoneze activitatea sportivă fără a figura oficial ca antrenor principal.

Situația nu ar fi o premieră pentru clubul sătmărean. În actuala structură tehnică, Botoș oferă constant indicații de pe margine, deși oficial are rolul de antrenor secund, în timp ce antrenor principal în acte este Zoltan Ritli. Deși astfel de situații au generat controverse în alte cazuri din fotbalul românesc, Federația Română de Fotbal nu a intervenit în cazul echipei din Satu Mare.

Situație critică în clasament

Victoria cu 2-0 contra lui CS Dinamo a adus un plus de moral pentru CSM Olimpia, însă nu a schimbat radical situația din clasament. Formația sătmăreană a ajuns la 14 puncte, dar a rămas pe locul 21, penultimul, deoarece CS Tunari a câștigat și ea în această etapă, 3-1 pe terenul celor de la AFC Câmpulung Muscel.

În urma clasării din sezonul regular, CSM Olimpia a fost repartizată în Grupa B a play-out-ului, chiar alături de CS Tunari. Ambele ocupă în acest moment locuri direct retrogradabile.

Pentru a ajunge măcar pe poziția de baraj pentru menținerea în Liga 2, sătmărenii trebuie să depășească CSC Șelimbăr, formație care are în prezent 20 de puncte. Ultima poziție care asigură salvarea directă este ocupată de CSC Dumbrăvița, cu 25 de puncte.

În aceste condiții, CSM Olimpia pornește play-out-ul de la șase puncte distanță de primul loc salvator, iar misiunea de a evita retrogradarea pare extrem de dificilă.

Start dificil în play-out

Primul test pentru sătmăreni va veni chiar din deplasare. În etapa inaugurală a play-out-ului, CSM Olimpia va juca sâmbătă, 21 martie, pe terenul liderului grupei, ACSM Reșița, echipă care conduce clasamentul cu 33 de puncte.

Rămâne de văzut dacă până atunci clubul va oficializa venirea lui Cristian Pustai în staff, mutare care ar putea reprezenta ultima încercare de a salva sezonul echipei din Satu Mare.

foto: Dincolo de Sport

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Handbal feminin div.A, Play-off | CSM Iași revine în Liga Florilor după un sezon aproape perfect. CSM Tg.Mureș este foarte aproape și ea de promovare. CSU Știința București și CSM Roman ocupă momentan locurile de baraj. Rezultate și clasament

  CSM Iași revine în Liga Florilor după un sezon aproape perfect Handbalul feminin ieșean are din nou motive de sărbătoare. CSM Iași 2020 ș...