sâmbătă, 9 mai 2026

Fotbal liga a 2-a, play-out, Grupa A | Ceahlăul încheie sezonul cu un eşec dur. Mai îngrijorătoare decât scorul este ruptura din club

Ceahlăul încheie sezonul cu un eşec dur. Spectrul falimentului planează asupra clubului

Ultimul meci al sezonului pe teren propriu a adus pentru CSM Ceahlăul nu doar o înfrângere severă, 0-3 cu AFC Metalul Buzău, ci şi confirmarea unui final de ciclu care lasă mai multe semne de întrebare decât motive de optimism la Piatra Neamţ.

În faţa unei formaţii solide, organizate şi superioare la aproape toate capitolele, galben-negrii au părut încă din primele minute o echipă lipsită de energie, de soluţii şi, poate cel mai grav, de direcţie. Metalul Buzău a controlat jocul autoritar, iar diferenţa dintre cele două echipe s-a văzut atât în ritmul de joc, cât şi în claritatea acţiunilor ofensive.

Metalul a lovit exact unde Ceahlăul a suferit tot sezonul

Primul gol, marcat de Florin Opaiţ în minutul 12, a venit după o combinaţie rapidă prin centrul defensivei nemţene, zonă în care Ceahlăul a arătat din nou vulnerabilitate şi lipsă de reacţie. Chiar dacă faza a fost contestată pentru un posibil ofsaid, problemele gazdelor au fost mai degrabă de organizare defensivă decât de arbitraj.

Replica Ceahlăului a existat pentru scurt timp. Bara lui Geani Creţu din minutul 18 putea schimba dinamica partidei, însă acel moment a rămas singura tresărire reală a unei echipe care a suferit apoi încă un gol înainte de pauză, prin Valentin Robu.

La 0-2, meciul părea deja închis. Metalul a continuat să controleze spaţiile, să circule rapid mingea şi să profite de lipsa de agresivitate a adversarului. Golul trei, înscris de Cristian Dumitru în minutul 56, a venit firesc, ca o concluzie logică a unei partide dominate aproape integral de buzoieni. 

CEAHLĂUL PIATRA NEAMŢ – METALUL BUZĂU 0-3 (0-2)  

Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ). Arbitru: Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova – Dolj). Asistenți: Daniel Călin (Bucureşti) și Ana Puscașu (Iaşi). Rezervă: Mihai Moisă (Iaşi). Observator arbitri: Ionel Popa (Paşcani – Iaşi). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui). 

Ceahlăul: Luc. Grecu – Tud. Alistar, Al. Anton (Rz. Matiș 46′), G. Crețu (cpt.), Patrichi (Tud. Anton 62′), Granja Hurtado, Mih. Șandru (Ilioaia 32′), Asibey, Ct. Pîntea (Den. Popovici 62′), Buțerchi, Vl. Munteanu (Ov. Mahu Moisii 82′) 

Rezerve neutilizate: I. Chiriac – Dar. Suciu, Den. Alexandru, Andr. Florea 

Antrenor: Valentin Avădanei

Metalul Buzău: Toader – Juncănaru, Parfeon (Cr. Dumitru 46′), Rz. Radu, Hanada (Al. Oancea 60′), Tudorică (Cimpoeșu 46′), Ad. Moldovan (D. Oprea 46′), Gavric, Rz. Milea (Puiu 64′), Opaiț, Val. Robu (cpt.) 
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Val. Dumitrache, Băncilă, Saim Tudor 
Antrenor: Valentin Stan

Un final trist pentru suporteri

Dincolo de rezultat, partida de sâmbătă a avut o încărcătură aparte. A fost ultimul meci al Ceahlăului în Liga 2 în faţa propriilor suporteri, iar atmosfera de final a fost apăsătoare. Echipa încheie sezonul pe locul 7 în Grupa A din play-out, cu doar 20 de puncte, o clasare care reflectă un campionat complicat şi plin de probleme.

Suporterii au rămas însă aproape de echipă până la final, chiar dacă în ultimele luni clubul a traversat una dintre cele mai dificile perioade din existenţa recentă. Iar acest lucru poate reprezenta unul dintre puţinele câştiguri reale ale sezonului: faptul că identitatea şi ataşamentul faţă de Ceahlăul nu au dispărut.

Demisia lui Angelo Alistar confirmă ruptura

La scurt timp după fluierul final a venit şi anunţul aşteptat de mulţi: demisia preşedintelui Angelo Alistar. Mesajul său a avut tonul unui bilanţ amar, dar şi al unei încercări de a transmite că proiectul poate continua.

Declaraţia despre reconstrucţia bazată pe Centrul de copii şi juniori şi pe jucătorii locali pare, în acest moment, singura variantă realistă pentru viitorul clubului. În contextul dificultăţilor financiare şi al lipsei sprijinului consistent din partea autorităţilor, Ceahlăul pare obligată să se întoarcă la identitatea care a consacrat fotbalul nemţean: formarea de jucători şi construirea unei echipe cu rădăcini locale. 

„O zi tristă pentru toţi cei care iubesc echipa. Probabil o zi şi mai tristă pentru cei care ne-au vrut desfiinţaţi. Am reuşit totuşi să ducem campionatul până la capăt. Ceahlăul nu a murit şi nici nu s-a predat şi acesta este cel mai important lucru. Ceea ce s-a întâmplat la echipă poate fi o lecţie pentru toţi. Dar, repet, cel mai important este că există în continuare Ceahlăul. Oricând se poate reconstrui şi se poate reveni în ligile superioare. Un proiect axat pe Centrul de copii şi juniori şi pe promovarea jucătorilor localnici cred că reprezintă cel mai bun proiect. 

Mulţumesc în primul rând jucătorilor şi celor din echipa tehnică. Mulţumesc tuturor celor care au rămas alături de noi, mai ales după ce au apărut problemele şi dificultăţile. Mulţumesc sponsorilor puţini care au fost alături de noi. Mi-aş fi dorit să mulţumesc şi autorităţilor locale, dar nu am din păcate pentru ce. Mi-am depus demisia de onoare. Ceahlăul a fost şi va rămâne casa mea. Voi ajuta şi pe viitor dacă voi fi solicitat, dar nu voi mai ocupa nicio funcţie de conducere la club”.

Totuşi, demisia lui Alistar ridică semne serioase de întrebare privind stabilitatea administrativă a clubului. În fotbalul românesc, astfel de momente pot reprezenta fie începutul unei reconstrucţii sănătoase, fie primul pas spre un declin şi mai accentuat.

Întâlnire decisivă după joc. Măzărianu cere un răspuns rapid

Potrivit surselor SNP, imediat după partidă, la un restaurant din Ştrandul Municipal şi-a făcut apariţia şi fostul investitor Ioan Anton Măzărianu. Acesta ar fi discutat cu jucătorii şi membrii staffului tehnic despre viitorul apropiat al clubului şi le-ar fi cerut să ofere până marţi, 12 mai, un răspuns clar privind disponibilitatea de a continua la Ceahlăul în condiţiile propuse de conducere pentru sezonul următor, în Liga 3.

Discuţia vine într-un moment extrem de delicat. Din informaţiile existente, clubul se confruntă cu datorii importante atât către parteneri privaţi, cât şi către ANAF, iar finalul acestei luni ar putea aduce chiar falimentul grupării de sub Pietricica.

Totul depinde acum de capacitatea clubului de a respecta angajamentele asumate în faţa Tribunalului Neamţ, conform planului de reorganizare aprobat la începutul lunii aprilie. Dacă până la termenul-limită cheltuielile restante nu vor fi aduse la zi, scenariul falimentului devine unul extrem de posibil.

Reconstrucţie sau dispariţie?

În acest moment, Ceahlăul pare prinsă între două realităţi. Pe de o parte, există încă ataşamentul suporterilor, numele clubului şi ideea unei reconstrucţii bazate pe jucători locali. Pe de altă parte, presiunea financiară şi incertitudinea administrativă riscă să împingă clubul într-un punct critic.

Meciul cu Metalul Buzău a fost mai mult decât o simplă înfrângere sportivă. A fost imaginea unui club obosit, vulnerabil şi aflat într-un moment de răscruce.

Următoarele săptămâni vor decide dacă Ceahlăul începe un nou drum, chiar şi din Liga 3, sau dacă fotbalul de sub Pietricica va intra într-o nouă perioadă de colaps.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a, play-out, Grupa A | Ceahlăul încheie sezonul cu un eşec dur. Mai îngrijorătoare decât scorul este ruptura din club

Ceahlăul încheie sezonul cu un eşec dur. Spectrul falimentului planează asupra clubului Ultimul meci al sezonului pe teren propriu a adus pe...