sâmbătă, 13 iunie 2026

CM 2026 | Jovo Lukic a lovit pentru Bosnia, Larin a salvat Canada. Prima remiză a Campionatului Mondial 2026

Jovo Lukic a lovit pentru Bosnia, Larin a salvat Canada. Prima remiză a Campionatului Mondial 2026

TORONTO – Canada și Bosnia și Herțegovina au încheiat la egalitate, scor 1-1, primul meci din Grupa B a Campionatului Mondial 2026, disputat pe BMO Field din Toronto. Eroul bosniacilor a fost Jovo Lukic, atacantul lui U Cluj și golgheterul Superligii României, în timp ce canadienii au evitat înfrângerea grație lui Cyle Larin, intrat inspirat de pe banca de rezerve.

Partida, primul meci al turneului găzduit pe teritoriul Canadei, a debutat cu o ceremonie de deschidere care a animat atmosfera de la Toronto. Pe teren, însă, protagonistul primei reprize a fost Jovo Lukic.

Bosnia și Herțegovina a început curajos și a profitat de prima mare oportunitate. După ce Jonathan David ratase incredibil pentru gazde în minutul 17, bosniacii au lovit patru minute mai târziu. La un corner executat în careu, Sead Kolasinac a deviat mingea, iar Lukic a apărut excelent la finalizare și a trimis cu capul în plasă pentru 1-0.

Golul a schimbat configurația jocului. Canada a preluat inițiativa, însă elevii lui Sergej Barbarez au închis bine spațiile și au gestionat fără emoții atacurile adversarilor până la pauză.

În repriza secundă, canadienii au crescut ritmul și au fost aproape de egalare în minutul 54. Oluwaseyi a finalizat din apropiere, portarul Vasilj a deviat balonul, iar Kolasinac a intervenit providențial pe linia porții, mingea lovind apoi bara transversală.

Bosniacii au răspuns imediat prin Demirovic, care a ratat o situație excelentă în fața portarului canadian, iar partida a rămas deschisă până în final.

Momentul decisiv pentru gazde a venit în minutul 76, când selecționerul Jesse Marsch l-a trimis pe teren pe Cyle Larin. Mutarea s-a dovedit inspirată, deoarece atacantul canadian a avut nevoie de doar două minute pentru a restabili egalitatea. Servit ideal de Promise David, Larin a finalizat precis și a făcut 1-1.

Finalul le-a aparținut canadienilor, care au forțat victoria în fața propriilor suporteri, însă defensiva Bosniei a rezistat până la ultimul fluier. Astfel, cele două reprezentative și-au împărțit punctele, consemnând prima remiză a Campionatului Mondial din 2026.

Filmul jocului

17' – Ocazie uriașă pentru Canada. Jonathan David recuperează în careu, dar șutează slab din poziție excelentă.

21' – GOOOL Bosnia și Herțegovina! Kolasinac deviază la un corner, iar Jovo Lukic înscrie cu capul din apropiere: 0-1.

49' – Ciocnire dură între portarul Vasilj și Oluwaseyi. Canadienii solicită penalty, însă arbitrul lasă jocul să continue.

54' – Canada trece pe lângă egalare. Oluwaseyi finalizează periculos, Vasilj intervine, iar Kolasinac respinge salvator în bară.

62' – Jovo Lukic este înlocuit, locul său fiind luat de Bazdar.

78' – GOOOL Canada! Cyle Larin, introdus pe teren cu două minute înainte, finalizează din centrarea lui Promise David și stabilește scorul final, 1-1.

Caseta tehnică

Campionatul Mondial 2026 – Grupa B
Canada – Bosnia și Herțegovina 1-1 (0-1)

Au marcat:
Larin 78' / J. Lukic 21'

Stadion: BMO Field (Toronto) 
Arbitru: Facundo Tello (Argentina)

Canada (4-4-2): Crepeau – A. Johnston, De Fougerolles, Cornelius, Laryea – Buchanan, I. Kone, Eustaquio (cpt.), Millar – Jonathan David, Oluwaseyi. 
Rezerve: O. Goodman, St. Clair, A. Ahmed, Bombito, Choiniere, Promise David, A. Davies, A. Jones, Larin, J. Nelson, Osorio, N. Saliba, Shaffelburg, N. Sigur, Waterman. 
Selecționer: Jesse Marsch.

Bosnia și Herțegovina (4-4-2): Vasilj – A. Dedic, Katic, Muharemovic, Kolasinac (cpt.) – Bajraktarevic, I. Basic, Tahirovic, Memic – Demirovic, Jovo Lukic. 
Rezerve: Jurkas, Zlomislic, Alajbegovic, Bazdar, Burnic, Edin Dzeko, Gigovic, Hadziahmetovic, Hadzikadunic, Mahmic, Malic, Mujakic, Radeljic, Sunjic, Tabakovic. 
Selecționer: Sergej Barbarez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

CM 2026 | Jovo Lukic a lovit pentru Bosnia, Larin a salvat Canada. Prima remiză a Campionatului Mondial 2026

Jovo Lukic a lovit pentru Bosnia, Larin a salvat Canada. Prima remiză a Campionatului Mondial 2026 TORONTO – Canada și Bosnia și Herțegovin...