joi, 18 iunie 2026

Fotbal liga a 2-a | EXCLUSIV: EXODUL CONTINUĂ LA CEAHLĂUL! Răzvan Matiș a semnat cu CSM Slatina

EXODUL CONTINUĂ LA CEAHLĂUL! Răzvan Matiș a semnat cu CSM Slatina

Retrogradarea ACSM Ceahlăul începe să producă efecte vizibile pe piața transferurilor. La doar o zi după deschiderea oficială a perioadei de mercato, unul dintre jucătorii care au avut un rol important în stagiunea precedentă din Liga 2 și-a găsit deja o nouă echipă. Răzvan Matiș (24 de ani) va evolua în sezonul viitor pentru CSM Slatina, formație care oferă în acest moment mai multă stabilitate financiară și sportivă decât gruparea nemțeană.

Aripa stângă de picior drept, cu o înălțime de 1,75 metri și 62 de kilograme, a fost unul dintre jucătorii utilizați constant de Ceahlăul în sezonul recent încheiat. Matiș a evoluat atât sub comanda lui Cristian Pustai, cât și în mandatul lui Vali Avădanei, bifând 12 apariții în sezonul regular, chiar dacă la începutul sezonului absența sa a putut fi pusă pe o accidentare din presezon într-un amical 1-1, la Ruși - Ciutea cu FC Bacău.

Mai mult, în partea a doua a campionatului, fotbalistul a devenit o prezență constantă în primul „11”, evoluând în toate partidele disputate de Ceahlăul în 2026: patru jocuri din sezonul regular și cele șapte confruntări din play-out. Singura sa reușită a venit într-unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale finalului de sezon, remiza 3-3 de la Câmpulung. Atunci, nemțenii erau conduși cu 0-2, iar Matiș a redus din diferență transformând o lovitură de la 11 metri.

De la Zalău la Piatra Neamț, apoi înapoi în Liga 2

Răzvan Matiș a ajuns la Ceahlăul în vara trecută, după experiența de la SCM Zalău, însă CV-ul său cuprinde și nume importante din fotbalul românesc. De-a lungul carierei a trecut pe la Farul Constanța, FC Argeș, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște și Concordia Chiajna.

În perioada petrecută la Piatra Neamț, cota sa de piață a urcat până la 50.000 de euro, semn că evoluțiile sale au fost apreciate în ciuda sezonului dificil traversat de echipă.

Un început de exod care pare inevitabil

Transferul lui Matiș este doar primul episod din ceea ce se anunță o vară extrem de agitată pentru Ceahlăul. După retrogradarea în Liga 3 și incertitudinile care planează asupra viitorului clubului, este de așteptat ca majoritatea, dacă nu chiar toți componenții lotului cu care formația a încheiat sezonul de Liga 2, să își găsească noi angajamente în perioada următoare.

Jucătorii care au confirmat la nivelul eșalonului secund sunt deja monitorizați de cluburi cu obiective mai stabile și cu perspective sportive mai atractive, iar despărțirile par inevitabile. Pentru suporterii nemțeni, următoarele săptămâni vor aduce aproape zilnic vești despre noi plecări și noi destinații pentru fotbaliștii care au îmbrăcat tricoul galben-negru în sezonul trecut.

Seria mutărilor este abia la început, iar în zilele următoare vom reveni cu informații despre alte transferuri importante și traseele pe care le aleg foștii jucători ai Ceahlăului după încheierea aventurii din Liga 2.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal CM 2026 | TRIPLĂ DE AUR PENTRU IMPERIUL ROȘU! Spania nu a cucerit doar Cupa Mondială, ci și aproape toate premiile FIFA. Doar Mbappé i-a furat un trofeu campioanei lumii

  TRIPLĂ DE AUR PENTRU IMPERIUL ROȘU! Spania nu a cucerit doar Cupa Mondială, ci și aproape toate premiile FIFA. Doar Mbappé i-a furat un tr...