de Dan Eșanu | SNP – Sportul Nemțean de Performanță
Interviu realizat de Ștefan Burlacu
Există oameni care nu au nevoie de statui. Îi recunoști după felul în care își poartă tăcerile. Radu Lefter este unul dintre ei. Un portar care n-a apărat doar mingi, ci și o parte din identitatea fotbalului nemțean.
În anii '90, când Ceahlăul Piatra Neamț scria cea mai frumoasă poveste din istoria sa, Lefter era ultimul bastion din fața porții. A ajuns la Ceahlăul într-o perioadă în care clubul construia cu răbdare și a devenit unul dintre oamenii-cheie ai echipei care a promovat, în premieră, în Divizia A. Calm, sigur, spectaculos doar atunci când era nevoie, a fost unul dintre simbolurile generației care avea să ducă numele orașului până în Europa.
Iar dacă un singur meci ar trebui ales pentru a defini valoarea acelui portar, probabil că acela ar fi duelul din Cupa UEFA cu Juventus Torino, din toamna lui 1999. La Cesena, pe stadionul unde italienii și-au disputat partida de acasă, Ceahlăul a rezistat eroic și a obținut un incredibil 0-0. În fața unei echipe care îi avea pe teren pe Van der Sar, Iuliano, Zambrotta, Tacchinardi, Davids, Kovacevic, Henry, Pessotto, Birindelli sau Ferrara, Radu Lefter a oferit una dintre cele mai solide prestații din istoria fotbalului românesc în cupele europene. Nu a fost doar un rezultat. A fost dovada că o echipă din Piatra Neamț putea privi în ochi unul dintre giganții continentului.
După retragerea din activitate, destinul lui nu s-a îndepărtat de mănușile de portar. A devenit antrenor de portari, mai întâi la Ceahlăul, contribuind la formarea unei noi generații de goalkeeperi, apoi și-a construit o carieră impresionantă în Orientul Mijlociu. Timp de aproape două decenii a lucrat în fotbalul arab, colaborând cu antrenori români de prestigiu și trecând pe la cluburi importante din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, printre care Al-Hilal, Al-Ettifaq, Al-Faisaly, Al-Tai, Al-Raed, Al-Batin, dar și alte formații unde profesionalismul său a fost apreciat. Departe de casă, și-a construit un nume respectat, însă nu și-a rupt niciodată legătura cu locul în care a devenit legendă.
Astăzi revine, an de an, pentru câteva zile, acasă. Iar în această vacanță, SNP l-a întâlnit din nou, la marginea unui teren plin de copii. Într-un moment delicat pentru Ceahlăul, cu echipa coborâtă în Liga a III-a și cu viitorul încă nesigur, fostul mare portar vorbește cu aceeași eleganță cu care odinioară ieșea pe centrările adversarilor.
„Vacanța înseamnă întoarcerea acasă”
Radu Lefter spune că cele câteva zile petrecute anual la Piatra Neamț sunt mai mult decât o pauză.
„Vacanța este perioada în care îmi încarc bateriile. Revin din țările calde, îmi revăd locurile dragi și, mai ales, copiii. Pe mulți dintre ei i-am văzut și anul trecut, la Gold Cup. Pentru mine este o mare bucurie să revin aici.”
Nu vorbește despre concedii exotice și nici despre fotbalul arab. Vorbește despre acasă.
Un oraș care și-a pierdut din strălucirea sportivă
Întrebat cum regăsește Piatra Neamț după un an, răspunsul vine fără ocolișuri.
„Din păcate este trist. Anul trecut priveam lucrurile cu totul diferit. Situația fotbalului nu este roz nicăieri, iar situația socială a oamenilor este complicată. Toți ne dorim să fie mai bine.”
În câteva fraze, fostul internațional reușește să descrie drama unui oraș care, odinioară, trăia prin sport.
Își amintește cu nostalgie perioada în care Piatra Neamț avea echipe importante în fotbal, handbal masculin și feminin, volei masculin și feminin sau futsal.
„Era un oraș mic, dar avea foarte multe discipline sportive la nivel înalt. Toate făceau cunoscut numele Piatrei Neamț. Inclusiv meciurile noastre cu Juventus au reprezentat o reclamă extraordinară pentru oraș. Sunt convins că mulți dintre cei de la Juventus nici nu știau unde este Piatra Neamț până atunci.”
Sunt cuvinte care cântăresc greu. Pentru că vin din partea unui om care a fost acolo.
„Sper ca numele Ceahlăul să nu dispară”
Cea mai apăsătoare parte a dialogului este cea dedicată prezentului clubului.
Radu Lefter evită reproșurile și preferă speranța.
„Destinul Ceahlăului pare să fie din nou unul greu. Sper să existe oameni care să ajute și sper ca, în final, numele Ceahlăul să nu dispară.”
Apoi mută discuția către adevărata miză.
Nu Liga a III-a.
Nu insolvența.
Ci copiii.
„Copiii trebuie să aibă un punct de referință. Ei trebuie să creadă că pot ajunge, într-o zi, să joace pentru Ceahlăul, indiferent că vorbim despre Liga a III-a, Liga a II-a sau Liga I. Poate doi-trei dintre ei vor ajunge acolo. Speranța moare ultima.”
În vremurile în care aproape orice analiză se reduce la bani și rezultate, Lefter vorbește despre modele.
Despre viitor.
De ce nu s-a apelat la foștii oameni ai Ceahlăului?
Una dintre întrebările incomode ale interviului privește relația actualului proiect cu foștii oameni care au scris istoria clubului.
Radu Lefter răspunde diplomat.
„Nu pot să spun eu de ce nu s-a întâmplat acest lucru. A fost decizia celor care au reînființat clubul. Noi trebuie să respectăm această alegere.”
Totuși, lasă să se înțeleagă că experiența generației sale ar fi putut conta.
„Cu siguranță existau multe persoane capabile să ajute, cu experiență și cu imagine în fotbal. Dar timpul a trecut.”
Nu caută vinovați.
Nu cere explicații.
Privește înainte.
Mesajul care spune tot
Finalul dialogului este, poate, cea mai importantă declarație.
„Important este ca acest club să nu moară. Au fost și momente bune, și momente mai puțin bune. Poate unele lucruri puteau fi făcute diferit. Nu mai contează acum. Important este să existe Ceahlăul. Poate vor veni oameni care să creeze din nou emulație și să redea acestui club locul pe care îl merită.”
SNP: Uneori, legendele nu cer nimic pentru ele
Există foști fotbaliști care, după ce își încheie cariera, dispar odată cu luminile stadionului.
Radu Lefter nu este unul dintre ei.
A plecat departe, și-a construit o carieră respectată în fotbalul arab, a lucrat la cel mai înalt nivel și ar fi avut toate motivele să privească spre alte orizonturi. Dar în fiecare vară se întoarce la Piatra Neamț. Nu pentru aplauze. Nu pentru fotografii.
Ci pentru că aici a rămas o parte din sufletul lui.
Poate tocmai de aceea, dintre toate răspunsurile oferite în acest interviu, unul rămâne peste toate celelalte:
„Important este ca numele Ceahlăul să nu dispară.”
Într-o perioadă în care clubul traversează poate cea mai dificilă etapă din existența sa, vocea unui om care a apărat poarta generației de aur valorează mai mult decât o simplă declarație.
Este un îndemn.
Și, poate, ultimul avertisment că identitatea unui oraș nu se măsoară doar în bilanțuri financiare, ci și în oamenii care i-au purtat numele cu demnitate prin Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu