107 ani de Ceahlăul. De la amfiteatrul Liceului „Petru Rareș” la marile scene ale fotbalului românesc și până la lupta pentru supraviețuire
O poveste despre pasiune, ascensiune, performanță, prăbușire și renaștere. La 20 octombrie 1919, elevi și profesori din Piatra Neamț puneau bazele unei asociații sportive care avea să devină unul dintre numele cu rezonanță ale fotbalului moldovenesc. Astăzi, la 107 ani distanță, Ceahlăul poartă cu sine gloria unor generații, amintirea marilor meciuri din prima ligă și povara unei noi crize.
De la SNP – Sport, Nostalgie și Performanță
Există cluburi care își măsoară istoria în trofee, altele în sezoane petrecute în elită. Pentru Ceahlăul Piatra Neamț, povestea trebuie măsurată și în altceva: în capacitatea unui oraș de a-și păstra identitatea sportivă chiar și atunci când echipa sa trece prin cele mai grele încercări.
Pe 20 octombrie 1919, în amfiteatrul Liceului „Petru Rareș”, un grup de profesori și elevi hotăra să organizeze sportul pietrean în jurul unei asociații cu un nume inspirat de muntele emblematic al Moldovei. Nu existau stadioane moderne, contracte profesioniste sau bugete de transferuri. Existau entuziasm, mingi greu de procurat și convingerea că fotbalul putea deveni o pasiune comună.
Peste un secol mai târziu, numele Ceahlăul continuă să însemne mai mult decât o echipă înscrisă într-un campionat. Înseamnă o istorie cu mai multe renașteri, o prezență importantă în Divizia A și Liga I, seri europene și, în același timp, o lecție dură despre cât de fragilă poate fi performanța atunci când stabilitatea financiară și administrativă nu țin pasul cu ambițiile sportive.
1919–1927: începutul unei povești care avea să traverseze generații
Povestea Ceahlăului începe într-o perioadă în care România se afla în plină transformare după Primul Război Mondial. În Piatra Neamț, inițiativa aparținea unor oameni care înțelegeau că sportul poate deveni un instrument de educație, disciplină și solidaritate.
La 20 octombrie 1919, elevi din clasele superioare ale Liceului „Petru Rareș”, sprijiniți de profesori, au constituit o asociație sportivă denumită Ceahlău Football Club. Printre cei implicați în organizarea începuturilor s-au numărat profesorul de gimnastică Gheorghe Gheorghiu, directorul Mihai Stamatin și elevii Octav Lecca, Vasile Bălănescu, Marcel Stati și Nicolae Stati.
Clubul nu era destinat exclusiv fotbalului. Statutul său cuprindea și oină, atletism, gimnastică la aparate, scrimă și box. Era, așadar, un proiect sportiv amplu, construit în jurul comunității școlare.
Primele obstacole au fost cele firești pentru o inițiativă aflată la început. Echipamentul era improvizat, terenurile nu erau amenajate corespunzător, iar mingile regulamentare erau greu de procurat. Fotbalul se juca în curtea liceului și pe terenuri virane din zona Borzogheanului.
Un episod rămas în memoria istoriei locale este aducerea unei mingi regulamentare de la Craiova, în 1918, de către elevul Trușculescu. Pentru generația care descoperea fotbalul organizat, o asemenea minge reprezenta un obiect de mare valoare.
În anii următori, echipa s-a întărit și cu militari ai Regimentului 15 Infanterie, între care căpitanul Ion Țicleanu și locotenentul Tane Săvulescu. Ceahlăul a început să participe la competiții regionale, iar în 1926 a câștigat Campionatul Moldovei.
Acesta a fost primul reper major al unui club care încă nu dispunea de infrastructura și resursele necesare pentru a visa la fotbalul profesionist de mai târziu. Era însă deja prezent în viața orașului.
Istoria primilor ani a fost reconstituită, între altele, din mărturiile foștilor elevi și din volumul File din istoria Clubului Sportiv Ceahlăul (1919–1970), semnat de Gligor Aldea și Mircea Ionescu. O parte dintre documentele și trofeele vechi s-au pierdut în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
1949–1961: schimbările de nume și drumul spre identitatea consacrată
După război, istoria clubului a intrat într-o etapă complicată. Organizarea sportului s-a modificat, iar echipa din Piatra Neamț a trecut prin mai multe denumiri și formule de funcționare.
În 1949, Ceahlăul a devenit Progresul. În 1951, numele s-a schimbat în Avântul. În 1954, în urma reorganizării unor asociații sportive locale, între care Avântul, Hârtia și Celuloza, a fost alcătuită o formație care a evoluat în Divizia C sub denumirea Avântul, iar ulterior a purtat numele Recolta.
Au urmat alte schimbări, inclusiv Avântul și Rapid, înainte ca echipa să evolueze sub numele de CS Piatra Neamț.
În 1961, denumirea Ceahlăul a revenit oficial în prim-plan. Pentru suporteri, această revenire nu însemna doar o modificare administrativă. Era recuperarea unui nume legat de începuturile sportului organizat din oraș.
În deceniile următoare, culorile galben și negru aveau să devină o parte a identității clubului, iar stadionul de la Borzoghean urma să se transforme în principalul punct de întâlnire al comunității fotbalistice nemțene.
1964–1993: trei decenii de așteptare pentru marea promovare
Sezonul 1964–1965 a reprezentat un moment important: Ceahlăul a ajuns în Divizia B, al doilea eșalon al fotbalului românesc.
A urmat o perioadă de stabilitate relativă, întreruptă de retrogradarea din 1979 și de revenirea în eșalonul secund în anul următor. În ansamblu, clubul a petrecut aproximativ trei decenii în Divizia B, construindu-și reputația unei echipe competitive, dar care încă nu reușise să pătrundă în elita națională.
Au fost ani în care performanța depindea de resursele locale, de organizare și de capacitatea de a păstra jucătorii valoroși. Ceahlăul și-a format treptat o identitate fotbalistică și a devenit un reper pentru tinerii din județ.
În această perioadă s-au consolidat și legătura cu suporterii, și importanța stadionului de la Borzoghean. Pentru generații întregi de pietreni, meciurile echipei au devenit o componentă a vieții orașului.
Începutul anilor '90 a adus însă o schimbare decisivă. Clubul avea să intre într-o etapă de dezvoltare accelerată, iar obiectivul promovării în Divizia A a devenit, în sfârșit, realizabil.
1993: anul în care Ceahlăul a intrat în istoria primei ligi
Promovarea din 1993 este unul dintre cele mai importante momente din istoria clubului.
Echipa a câștigat seria de Divizia B și a obținut accesul în primul eșalon, după o luptă în care principalul rival pentru promovare a fost FC Argeș. Pe banca tehnică s-au aflat Ioan Sdrobiș în prima parte a sezonului și Ion Nunweiller în cea de-a doua.
În conducerea clubului se aflau Gheorghe Ștefan și Iulian Țocu, în timp ce Gheorghe Chivorchian ocupa funcția de director executiv.
Generația promovării îi cuprindea pe jucători precum Radu Lefter, Ovidiu Marc, Costel Enache, frații Axinia, Dinu-Ivanov și alți fotbaliști care au intrat în memoria suporterilor.
Pentru Piatra Neamț, promovarea a însemnat ieșirea dintr-un anonimat relativ la nivel național. Ceahlăul urma să întâlnească în campionat cluburi cu tradiție, loturi puternice și experiență superioară la nivelul primei divizii.
Mai mult, succesul a deschis o perioadă de dezvoltare în care clubul nu s-a mulțumit cu simpla prezență în elită. În doar câțiva ani, Ceahlăul avea să obțină rezultate care îi depășeau statutul de nou-promovată.
1993–2004: epoca de aur, de la surpriza campionatului la duelul cu Juventus
Dacă promovarea din 1993 a deschis ușa spre marea performanță, anii care au urmat au transformat Ceahlăul într-un nume respectat în fotbalul românesc.
Prima perioadă în Divizia A a început cu un sezon de acomodare. Treptat, echipa și-a îmbunătățit rezultatele, iar în ediția 1994–1995 a terminat pe locul al cincilea, obținând calificarea în Cupa UEFA Intertoto.
În 1995, Ceahlăul a câștigat grupa Intertoto în care a întâlnit formațiile Etar Veliko Târnovo, Boby Brno, Beveren și FC Groningen. Rezultatele au confirmat că echipa din Piatra Neamț putea concura și în afara granițelor.
Parcursul european s-a încheiat în faza următoare, în fața francezilor de la FC Metz. Chiar dacă aventura nu a continuat până în fazele superioare, participarea a reprezentat un moment de referință pentru club și pentru suporterii săi.
În campionat, Ceahlăul a continuat să alterneze sezoanele mai dificile cu clasări solide. Ediția 1996–1997 s-a încheiat cu locul al șaselea, iar anii următori au menținut formația în zona de mijloc-superior a clasamentului.
1999: două meciuri cu Juventus
Unul dintre cele mai cunoscute episoade din istoria Ceahlăului s-a consumat în Cupa UEFA Intertoto din 1999.
După ce a trecut de Ekranas din Lituania și Jedinstvo Bihać din Bosnia și Herțegovina, echipa nemțeană a ajuns în fața unui adversar de talie mondială: Juventus Torino.
Prima manșă s-a disputat la Piatra Neamț și s-a încheiat la egalitate, 1–1. Pentru Ceahlăul a marcat Scânteie, iar pentru italieni a înscris Alessio Tacchinardi.
În retur, disputat la Cesena, cele două echipe au terminat la egalitate, 0–0. Juventus a mers mai departe datorită golului marcat în deplasare în prima manșă.
Pentru clubul nemțean, confruntarea a rămas un reper: Ceahlăul nu doar că ajunsese să joace în cupele europene, ci reușise să țină piept unui gigant al fotbalului continental.
2000: cea mai bună clasare din istoria clubului
Apogeul acestei perioade a venit în campionatul 1999–2000, când Ceahlăul a încheiat sezonul pe locul al patrulea în prima divizie, cea mai bună clasare din istoria sa.
Rezultatul a confirmat că performanțele din anii precedenți nu fuseseră simple întâmplări. Clubul devenise o prezență capabilă să concureze cu echipele importante ale țării, iar stadionul din Piatra Neamț se transformase într-o deplasare incomodă pentru adversari.
Au urmat și alte participări în Cupa UEFA Intertoto, ultima dintre cele menționate în această perioadă fiind cea din 2003.
Privită retrospectiv, epoca 1993–2004 reprezintă momentul în care Ceahlăul și-a construit cea mai puternică reputație națională și internațională. Locul patru, participările europene și egalurile cu Juventus au devenit reperele prin care suporterii măsoară și astăzi potențialul clubului.
2004–2015: retrogradări, reveniri și ultima perioadă în elită
După anii de glorie, clubul a intrat într-o perioadă mai instabilă. Performanțele sportive au continuat să alterneze cu retrogradări și reveniri, iar Ceahlăul nu a mai reușit să păstreze pe termen lung nivelul atins la sfârșitul anilor '90.
În 2004, echipa a retrogradat în Divizia B. Revenirea în prima ligă a venit în sezonul 2005–2006, dar formația a rezistat numai două sezoane, coborând din nou în 2008.
Promovarea din 2009 a fost urmată de o nouă retrogradare, după un singur sezon. În 2011, Ceahlăul a revenit iarăși în Liga I, într-o perioadă în care stabilitatea sportivă părea să fie din nou posibilă.
Această ultimă revenire a fost importantă: clubul a reușit să rămână mai mulți ani în primul eșalon, fără să mai atingă însă performanța europeană de la sfârșitul anilor '90.
În paralel, realitățile fotbalului românesc se schimbaseră. Cheltuielile de funcționare, finanțarea și capacitatea de a susține un lot competitiv deveniseră probleme tot mai apăsătoare pentru cluburile din afara marilor centre economice.
În sezonul 2014–2015, Ceahlăul a încheiat pe ultimul loc și a retrogradat. Era sfârșitul unei perioade în care Piatra Neamț fusese reprezentată constant în prima ligă, dar nu și sfârșitul poveștii sportive asociate acestui nume.
2016: dispariția vechiului club și începutul unei noi încercări
Anul 2016 rămâne una dintre cele mai dureroase borne din istoria Ceahlăului.
Problemele financiare acumulate au dus la colapsul vechii structuri, FC Ceahlăul Piatra Neamț, care a ajuns în proceduri de dizolvare. Clubul nu a mai putut continua activitatea la nivelul la care fusese cunoscut de suporteri.
În decembrie 2016, presa sportivă națională descria o imagine sumbră: societatea era în curs de dizolvare, iar stadionul, odinioară locul marilor meciuri, începea să se degradeze.
Pentru o echipă care jucase cu Juventus și terminase pe locul patru în România, dispariția a reprezentat o cădere brutală. Nu era vorba doar despre pierderea unei formații dintr-un campionat, ci și despre riscul ruperii unei legături istorice între club și comunitate.
În 2016 a fost înființată o nouă structură, CSM Ceahlăul Piatra Neamț, care a pornit un nou proiect fotbalistic. Aici este importantă o distincție: vechiul club și noua structură nu trebuie confundate juridic. Continuitatea revendicată este una sportivă și simbolică, legată de nume, suporteri și tradiție.
Noua echipă a început de jos, departe de Liga I și de confruntările europene. Pentru a reveni, avea nevoie să reconstruiască ceea ce se pierduse: lotul, organizarea, resursele și încrederea publicului.
Într-o istorie atât de lungă, 2016 a devenit o bornă a rupturii, dar și punctul de plecare pentru o nouă tentativă de renaștere.
2016–2023: reconstrucția și revenirea în fotbalul profesionist
Noua structură a avut de parcurs un drum lung. După prăbușirea vechiului club, revenirea nu putea fi realizată printr-o simplă schimbare de nume sau printr-o investiție de moment.
Era nevoie de rezultate în competițiile inferioare și de o reconstrucție pas cu pas.
Un moment decisiv a venit în 2023, când Ceahlăul a promovat din Liga a III-a în Liga a II-a sub conducerea tehnică a lui Cristian Pustai. Promovarea a readus echipa în anticamera primei ligi și a demonstrat că proiectul putea produce rezultate sportive.
Pentru suporteri, revenirea în Liga a II-a a fost mai mult decât o promovare. Era dovada că numele Ceahlăul putea fi din nou prezent în fotbalul național, după ani în care obiectivul principal fusese refacerea clubului.
În același timp, diferența față de perioada de glorie rămânea considerabilă. Ceahlăul revenise în fotbalul profesionist, dar avea încă de construit stabilitatea financiară care să susțină o eventuală ascensiune ulterioară.
Promovarea din 2023 a fost, astfel, o victorie reală a reconstrucției, nu o garanție că toate problemele istorice fuseseră rezolvate.
2023–2025: două sezoane solide și începutul unei noi crize
Revenirea în Liga a II-a a fost urmată de două sezoane în care echipa a reușit să rămână competitivă.
În ediția 2023–2024, Ceahlăul a încheiat pe locul al șaptelea. În sezonul 2024–2025, a ocupat locul al optulea, rezultate care arătau că formația putea concura la un nivel respectabil în eșalonul secund.
Din punct de vedere sportiv, proiectul părea să fi depășit faza strictă a supraviețuirii. Din punct de vedere financiar, însă, situația s-a deteriorat.
Finanțatorul Anton Măzărianu a anunțat că nu va mai susține clubul în aceeași manieră, invocând lipsa sprijinului autorităților locale. În septembrie 2025, ACSM Ceahlăul a solicitat intrarea în insolvență.
La 1 octombrie 2025, Tribunalul Neamț a admis cererea de deschidere a procedurii. Datoriile raportate în presa sportivă erau de aproximativ 13 milioane de lei, adică peste două milioane de euro.
Era o situație paradoxală: echipa reușise să se stabilizeze în Liga a II-a, dar nu dispunea de o bază financiară suficient de sigură pentru a-și susține continuitatea.
Insolvența nu însemna automat dispariția clubului, însă transforma fiecare decizie într-o problemă de supraviețuire: salarii, deplasări, lot, contracte și resurse pentru organizarea meciurilor.
Din acel moment, riscul nu mai era doar ratarea promovării. Riscul real devenise pierderea capacității de a continua activitatea.
2026: de la amenințarea desființării la retrogradarea în Liga a III-a
În ianuarie 2026, situația a devenit critică. Președintele clubului, Angelo Alistar, a avertizat public că data de 26 ianuarie ar putea însemna finalul echipei, în lipsa unei soluții de finanțare.
Apelul său a evidențiat gravitatea momentului: Ceahlăul risca să dispară din nou, la numai un deceniu după ce fusese reconstruit.
În cele din urmă, echipa a continuat să existe și să joace, dar problemele financiare și-au pus amprenta asupra sezonului. În campionatul 2025–2026, rezultatele sportive au devenit tot mai slabe, iar formația a ajuns în zona retrogradării.
Potrivit relatărilor din presa sportivă, retrogradarea matematică în Liga a III-a s-a produs după înfrângerea cu 0–4 în fața formației AFC ASA Târgu Mureș, coroborată cu rezultatul favorabil al rivalei CS Dinamo. Ceahlăul a încheiat astfel o perioadă de trei sezoane în Liga a II-a.
În paralel, clubul a rămas în insolvență. Anton Măzărianu, retras din poziția de finanțator principal, a continuat să ofere sprijin punctual pentru ca echipa să se poată prezenta la meciuri.
În vara lui 2026, o veste încurajatoare a venit dinspre FIFA, care a ridicat interdicția la transferuri a clubului, oferind posibilitatea legitimării de noi jucători. Era un pas util, dar nu o rezolvare a problemelor de fond.
La începutul sezonului 2026–2027, Ceahlăul se află în Liga a III-a, Seria 1. Obiectivul imediat nu mai este apropierea de prima ligă, ci păstrarea echipei în competiție și refacerea unei baze financiare care să permită un viitor sustenabil.
Ce rămâne din cei 107 ani de istorie?
Povestea Ceahlăului nu poate fi redusă la clasamente, promovări și retrogradări. Istoria clubului este o succesiune de etape în care pasiunea locală a reușit să construiască performanță, dar în care lipsa stabilității a amenințat în repetate rânduri continuitatea proiectului.
De la elevii și profesorii care au fondat asociația în 1919, la generația promovării din 1993, la echipa care a terminat pe locul patru în România și a remizat cu Juventus, până la oamenii care au reconstruit clubul după 2016, firul comun a fost atașamentul față de numele Ceahlăul.
Dar tradiția nu poate ține singură loc de buget, organizare sau strategie. Pentru a evita repetarea acelorași crize, clubul are nevoie de finanțare predictibilă, conducere stabilă, investiții în formarea jucătorilor și o relație funcțională cu autoritățile și mediul privat.
Retrogradarea din 2026 este un eșec sportiv incontestabil. Totuși, faptul că echipa continuă să existe înseamnă că povestea nu s-a încheiat. Într-un club cu o istorie de peste un secol, supraviețuirea poate fi prima condiție a unei noi reconstrucții.
La 20 octombrie 1919, câțiva profesori și elevi au pus bazele unui proiect fără să poată anticipa marile meciuri care aveau să urmeze. La 20 octombrie 2026, provocarea este alta: generația actuală trebuie să găsească mijloacele prin care numele Ceahlăul să rămână prezent în fotbalul românesc.
107 ani de istorie nu garantează viitorul. Dar oferă un motiv puternic pentru a-l construi.
Material SNP – Sport, Nostalgie și Performanță. Reperele istorice sunt sintetizate din presa locală, arhivele retrospective ale clubului și relatările despre evoluția recentă a echipei.
foto: Gelu Cracană
video: Suporterul Ripensist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu