Fotbal CM 2026 | 51 de milioane de dolari și o moștenire fără preț La Roja a cucerit lumea, dar adevărata comoară nu încape într-un cont bancar

 

51 de milioane de dolari și o moștenire fără preț

La Roja a cucerit lumea, dar adevărata comoară nu încape într-un cont bancar

Când Ferran Torres a împins mingea în poarta Argentinei, în minutul 106 al finalei de la New York-New Jersey Stadium, Spania nu a câștigat doar Cupa Mondială. A închis un cerc început în 2010 și a deschis un altul, în care dominația nu mai este un accident istoric, ci rezultatul unei filozofii cultivate vreme de două decenii.

În spatele imaginilor cu lacrimi, confetti aurii și trofeul ridicat spre cer se ascunde însă o altă victorie: una economică. FIFA a transformat ediția din 2026 în cea mai profitabilă Cupă Mondială din istorie, iar campioana Spania pleacă acasă cu un premiu record de 51 de milioane de dolari, într-un turneu în care fondul total destinat celor 48 de participante a atins niveluri fără precedent.

Dar oare acesta este adevăratul câștig?

Pentru că fotbalul a demonstrat, încă o dată, că banii răsplătesc performanța, însă nu pot cumpăra identitatea unei generații. 

Mondialul în care fotbalul a devenit și o industrie financiară

CM 2026 a fost organizat la o scară nemaiîntâlnită.

48 de echipe.

104 meciuri.

Trei țări gazdă.

Venituri comerciale record.

Premii mărite cu aproximativ 50% față de ediția din Qatar.

Noua grilă de premiere arată dimensiunea financiară pe care FIFA a dorit-o pentru competiție:

• Campioana mondială (Spania): 51 milioane de dolari
• Finalista (Argentina): 34 milioane
• Locul 3 (Anglia): 30 milioane
• Locul 4 (Franța): 28 milioane
• Sfertfinalistele: 20 milioane
• Optimi: 16 milioane
• Șaisprezecimi: 12 milioane
• Eliminare în grupe: 10 milioane, la care s-au adăugat fondurile de pregătire.

Niciodată în istoria Cupei Mondiale diferențele financiare dintre performanțe nu au fost atât de spectaculoase. 

Aurul adevărat nu se măsoară în dolari

Există însă o ironie frumoasă.

Spania va încasa 51 de milioane de dolari.

Lamine Yamal valorează singur pe piața transferurilor de aproape patru ori mai mult.

Fotbalul modern produce sume astronomice, iar premiul FIFA, impresionant pentru orice federație, pare aproape modest raportat la economia cluburilor europene.

În schimb, ceea ce nu poate fi cuantificat este imaginea.

Din această vară, orice copil din Madrid, Sevilla sau Bilbao va visa din nou în roșu.

Exact cum s-a întâmplat după generația lui Casillas, Xavi și Iniesta.

Trofeul produce bani.

Dar, înainte de toate, produce generații. 

Federația spaniolă câștigă timp pentru viitor

Premiul FIFA nu este destinat exclusiv jucătorilor.

O mare parte intră în bugetul Federației Spaniole, unde poate finanța:

• dezvoltarea centrelor de copii și juniori;
• investiții în infrastructură;
• programe pentru fotbalul feminin;
• modernizarea academiilor;
• proiecte de scouting.

În realitate, cele 51 de milioane reprezintă combustibil pentru următorii zece ani.

Exact aceasta este diferența dintre federațiile care transformă succesul într-un model și cele care îl consumă ca pe un foc de artificii. 

Argentina pierde finala, dar nu și respectul lumii

Cele 34 de milioane de dolari încasate de Argentina nu pot șterge imaginea unei echipe care a luptat eroic până în prelungiri.

Ultimul Mondial al lui Lionel Messi s-a încheiat fără basmul perfect.

Dar legenda nu avea nevoie de încă o medalie pentru a deveni eternă.

Poate tocmai această finală pierdută îl face și mai uman. 

Inflația succesului

CM 2026 confirmă un fenomen interesant.

Valoarea economică a unui titlu mondial crește constant.

În 2022, Argentina încasa 42 de milioane.

În 2026, Spania primește 51 de milioane.

Creșterea nu este întâmplătoare.

Fotbalul mondial produce venituri din drepturi TV, sponsorizări și marketing la un nivel fără precedent, iar FIFA redistribuie o parte din aceste încasări către participante.

Totuși, chiar și aceste cifre pălesc în fața pieței transferurilor, unde un singur fotbalist poate costa mai mult decât premiul acordat campioanei lumii. 

Concluzie SNP

În contabilitate vor rămâne 51 de milioane de dolari.

În istorie va rămâne o stea.

Spania nu a devenit campioană pentru că a fost cea mai bogată echipă, ci pentru că a fost cea mai coerentă, cea mai răbdătoare și cea mai fidelă propriei identități fotbalistice.

Banii vor intra în conturile federației.

Trofeul va intra în muzeu.

Dar adevărata avere va continua să alerge prin curțile școlilor spaniole, acolo unde mii de copii vor încerca, de mâine, să lovească mingea exact cum au făcut-o Yamal, Pedri, Nico Williams sau Ferran Torres.

Iar aceasta este singura investiție care produce dobândă pentru generații întregi.

Fotbal CM 2026 | La Reina Roja. Spania scrie din nou istorie: Ferran Torres urcă „Furia Roja” pe acoperișul lumii, iar ultimul tango al lui Messi se sfârșește în tăcere

La Reina Roja. Spania scrie din nou istorie: Ferran Torres urcă „Furia Roja” pe acoperișul lumii, iar ultimul tango al lui Messi se sfârșește în tăcere

Există finale care se câștigă prin talent. Există finale care se câștigă prin inspirație. Și există finale care se câștigă prin suferință, răbdare și încăpățânarea de a lovi aceeași stâncă până când aceasta cedează.

Finala Campionatului Mondial 2026 a aparținut celei de-a treia categorii.

Pe MetLife Stadium din New York, într-o noapte în care fotbalul a vorbit aceeași limbă de ambele părți ale terenului pentru prima dată după aproape un secol, Spania a redevenit regina lumii. A fost nevoie de 120 de minute, de zeci de atacuri, de parade imposibile ale lui Emiliano „Dibu” Martinez și de o singură clipă de luciditate semnată Ferran Torres pentru ca ibericii să ridice al doilea trofeu mondial din istoria lor, după epopeea din 2010.

Argentina a pierdut coroana.

Lionel Messi și-a încheiat probabil ultima mare reprezentație mondială fără aplauzele finale pe care întreaga planetă le aștepta. Nu pentru că n-ar mai fi fost Messi. Ci pentru că timpul, uneori, este singurul adversar pe care nici geniile nu-l pot dribla. 

O finală între două filosofii de viață

A fost mai mult decât Spania contra Argentina.

A fost posesia împotriva supraviețuirii.

Construcția împotriva rezistenței.

Colectivul împotriva celui mai mare artist al fotbalului modern.

Luis de la Fuente a adus pe gazon o orchestră perfect acordată. Fiecare pasă avea ritm, fiecare schimbare de direcție avea logică, fiecare recuperare era începutul unui nou asediu.

Lionel Scaloni, în schimb, a ales tranșeele.

Argentina s-a retras aproape complet în propria jumătate și a așteptat ca Messi să inventeze încă o dată imposibilul.

Numai că imposibilul n-a mai venit. 

Messi, o fantomă urmărită de propria legendă

Fotbalul are uneori cruzimea lui.

La 39 de ani, Lionel Messi a intrat pe teren purtând în spate nu doar tricoul Argentinei, ci întreaga greutate a propriei istorii.

Primele 15 minute au fost simbolice.

Argentinianul a atins mingea o singură dată: la lovitura de start.

În rest, Spania i-a închis toate culoarele.

Rodri și Cubarsí au ridicat un zid.

Unai Simón a ieșit departe de poartă la singura încercare serioasă de lansare în adâncime.

Până în minutul 117, Argentina nu expediase nici măcar un șut spre poarta Spaniei.

O statistică incredibilă.

Poate cea mai dură imagine a acestei finale. 

"Dibu" Martinez a ținut singur în viață visul Argentinei

Dacă tabela a rămas blocată atât de mult timp, meritul îi aparține aproape exclusiv lui Emiliano Martinez.

Portarul argentinian a oferit una dintre cele mai impresionante prestații individuale din istoria finalelor mondiale.

A scos șuturile lui Baena.

L-a blocat pe Dani Olmo.

L-a frustrat pe Ferran Torres.

A respins încercările lui Pedri, Cubarsí și Laporte.

De fiecare dată părea că are încă o mână.

Sau încă o secundă.

Sau încă un miracol.

Fără el, finala s-ar fi încheiat cu mult înainte de prelungiri. 

Momentul în care Argentina s-a condamnat singură

Rezistența sud-americană a început să se fisureze în ultimele minute ale timpului regulamentar.

Enzo Fernandez, deja avertizat pentru proteste, a intrat imprudent asupra lui Pau Cubarsí și a primit al doilea cartonaș galben.

VAR-ul a confirmat decizia.

Argentina a rămas în zece oameni.

Din acel moment, meciul s-a transformat într-un asediu continuu.

Spania a mutat liniile tot mai sus.

Argentina n-a mai avut aer. 

Ferran Torres a găsit fisura din zid

Era minutul 106.

Pedro Porro a trimis o centrare perfectă.

Nico Williams a întors inteligent mingea.

Iar Ferran Torres a apărut exact acolo unde apar marii atacanți.

Șut din aproximativ 11 metri.

Execuție fără ezitare.

"Dibu" Martinez, pentru prima dată în această finală, n-a mai avut răspuns.

MetLife a explodat.

Spania își vedea deja steaua a doua cusută pe tricou. 

Ultimele minute ale unei epoci

Argentina a încercat.

Mai mult cu sufletul decât cu fotbalul.

Primul șut al meciului a venit abia în minutul 117, prin Lionel Messi.

Prea târziu.

Ultimele două ocazii au aparținut lui Giuliano Simeone.

Nici ele n-au schimbat destinul.

Fluierul final a pus capăt nu doar unei finale.

Ci, probabil, celei mai impresionante cariere din istoria Campionatelor Mondiale.

Messi pleacă fără să-și apere titlul cucerit la Doha.

Dar pleacă lăsând în urmă opt ediții de Mondial, mii de momente imposibile și o moștenire care va continua să împartă generații întregi între iubitorii lui Maradona și cei ai lui Messi. 

Luis de la Fuente, omul care a reconstruit un imperiu

În urmă cu patru ani era privit cu scepticism.

Mulți îl considerau doar un selecționer de tranziție.

Astăzi, Luis de la Fuente intră definitiv în galeria marilor arhitecți ai fotbalului spaniol.

După Euro și Nations League, vine și trofeul suprem.

Spania termină Campionatul Mondial fără înfrângere, cu o singură remiză și un golaveraj aproape neverosimil: 14 goluri marcate și doar unul primit, confirmând că generația lui Lamine Yamal, Pedri, Rodri, Nico Williams și Ferran Torres este pregătită să domine următorul deceniu.

Iar promisiunea lui Marc Cucurella pare acum inevitabilă.

Chipul lui Luis de la Fuente își va găsi locul pe pielea fundașului spaniol.

Un tatuaj pentru omul care a dus din nou La Roja pe Everestul fotbalului mondial. 

Filmul jocului

Min. 5 – Prima oportunitate aparține Spaniei. Lamine Yamal finalizează modest după o combinație cu Dani Olmo.

Min. 39 – Oyarzabal expediază primul șut cadrat al finalei, reținut fără emoții de Emiliano Martinez.

Min. 44 – Lisandro Martinez părăsește accidentat terenul.

Min. 46-90 – Asediu aproape continuu al Spaniei. Martinez salvează în repetate rânduri în fața lui Baena, Dani Olmo, Ferran Torres, Cubarsí și Laporte.

Min. 90+3 – Enzo Fernandez este eliminat după al doilea cartonaș galben, pentru un fault asupra lui Pau Cubarsí.

Min. 96 – Nico Williams înscrie, dar golul este anulat pentru fault în atac.

Min. 106 – GOOOL SPANIA! Pedro Porro centrează, Nico Williams prelungește cu capul, iar Ferran Torres înscrie din apropiere pentru 1-0.

Min. 113 – Ferran marchează din nou, însă reușita este anulată pentru ofsaid.

Min. 117 – Argentina trimite primul șut spre poarta lui Unai Simón, prin Lionel Messi.

Min. 120+5 – Fluier final. Spania este campioana mondială pentru a doua oară. 

Caseta tehnică

Finala Campionatului Mondial 2026

MetLife Stadium, New York

Spania – Argentina 1-0 după prelungiri (0-0, 0-0)

Marcator:

⚽ Ferran Torres (106)

Spania: Unai Simón – Pedro Porro, Pau Cubarsí, Laporte (Eric Garcia 99), Cucurella – Rodri (Zubimendi 99), Fabian Ruiz (Pedri 62), Dani Olmo (Mikel Merino 75), Alex Baena (Nico Williams 75), Lamine Yamal, Oyarzabal (Ferran Torres 62).

Argentina: Emiliano Martinez – Montiel (Molina 58), Cristian Romero (Giuliano Simeone 70), Lisandro Martinez (Otamendi 44), Nico Gonzalez (Paredes 46) – Enzo Fernandez, Mac Allister, Rodrigo De Paul (Facundo Medina 70) – Lionel Messi, Julian Alvarez.

Cartonașe galbene: Lisandro Martinez, Paredes, Enzo Fernandez (2), Mac Allister.

Cartonaș roșu: Enzo Fernandez (90+3).

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia)

Concluzie SNP

Istoria va reține scorul: Spania – Argentina 1-0.

Fotbalul va păstra însă altceva.

Imaginea unei echipe care a cucerit lumea prin organizare și răbdare.

Și imaginea unui campion care a ieșit din scenă fără trofeu, dar cu respectul unei planete întregi.

În noaptea în care La Reina Roja a urcat pentru a doua oară pe acoperișul lumii, Lionel Messi a dansat ultimul său tango mondial.

Nu a fost un final fericit.

Dar a fost unul demn de o legendă.

Fotbal CM 2026 | Infantino și imperiul unanimității. Când peste 200 de voturi nu mai înseamnă neapărat și încredere

 

Infantino și imperiul unanimității. Când peste 200 de voturi nu mai înseamnă neapărat și încredere

Există victorii care se câștigă pe teren și victorii care se câștigă înainte ca fluierul de start să fie auzit. În fotbalul mondial, Gianni Infantino pare să fi rezolvat deja meciul din martie 2027. Dacă informațiile publicate de presa britanică se confirmă, peste 200 dintre cele 211 federații afiliate FIFA și-au exprimat oficial susținerea pentru un al patrulea mandat al elvețianului la conducerea celei mai puternice organizații sportive din lume.

La prima vedere, pare o demonstrație impresionantă de forță. La o privire mai atentă, însă, imaginea ridică întrebări pe care nici măcar o majoritate covârșitoare nu le poate ascunde.

O democrație fără adversari seamănă prea mult cu o formalitate

Fotbalul mondial se pregătește pentru alegeri în care, momentan, există un singur candidat. Iar când un scrutin începe fără opoziție, termenul de "alegere" își pierde din greutate.

Până la 18 noiembrie pot fi depuse candidaturi, însă niciun nume nu pare dispus să provoace actualul președinte. Nu pentru că lumea fotbalului ar fi unanim convinsă că Infantino este liderul perfect, ci pentru că mecanismele de putere construite în ultimul deceniu au făcut ca o astfel de confruntare să devină aproape imposibilă.

Publicația The Guardian vorbește chiar despre presiuni exercitate asupra unor federații pentru transmiterea scrisorilor oficiale de susținere. Dacă asemenea informații sunt reale, paradoxul este uriaș: FIFA, instituția care cere transparență și independență tuturor, riscă să fie acuzată că nu respectă propriul cod de etică.

Nu este o acuzație dovedită, dar simplul fapt că asemenea suspiciuni există umbrește imaginea unui proces electoral care ar trebui să fie impecabil.

Scandalurile nu mai schimbă rezultatul

În urmă cu două decenii, orice controversă majoră putea zgudui serios conducerea FIFA.

Astăzi, scandalurile par să producă doar câteva zile de agitație mediatică.

Suspendarea lui Folarin Balogun și cazul arbitrului somalez Omar Artan au alimentat tensiuni serioase între UEFA și FIFA. Europa privește cu tot mai multă rezervă deciziile de la Zürich, însă continentul care a condus istoric fotbalul mondial nu mai deține și majoritatea voturilor.

Iar aici se află cheia întregii povești.

Puterea s-a mutat din Europa

Infantino a înțeles mai bine decât oricine noua geografie politică a fotbalului.

Asia.

Africa.

America de Nord.

Caraibe.

Oceania.

Federațiile mici au primit mai multe competiții, fonduri sporite, programe de dezvoltare și o atenție pe care, în trecut, o reclamau fără succes. Pentru multe dintre ele, actualul președinte este omul care a adus bani și vizibilitate.

Din această perspectivă, susținerea masivă nu este deloc surprinzătoare.

Europa continuă să genereze cei mai mulți bani din fotbal, însă nu mai controlează voturile.

Germania ezită.

Alte câteva federații europene încă nu și-au exprimat sprijinul.

Dar câteva zeci de voturi nu pot răsturna peste două sute.

Congresul de la New York va vorbi despre bani, nu despre scandaluri

Reuniunea federațiilor membre FIFA, programată la New York, are toate șansele să urmeze scenariul deja cunoscut.

Pe agenda oficială vor domina cifrele.

Profiturile Cupei Mondiale.

Distribuirea fondurilor.

Investițiile către federațiile membre.

Subiectele incomode vor rămâne, probabil, în afara microfoanelor.

Nu este greu de înțeles de ce.

Când liderul ședinței este și candidatul favorit la viitoarele alegeri, discuțiile incomode devin rareori prioritare.

Fotbalul are nevoie și de opoziție, nu doar de aplauze

Marile organizații nu devin puternice prin unanimitate.

Ele devin credibile atunci când acceptă contradicția.

Atunci când există competiție.

Atunci când întrebările incomode primesc răspunsuri.

Nu este un semn de slăbiciune să ai un adversar. Dimpotrivă.

Este dovada că instituția respiră democratic.

Astăzi, FIFA pare să funcționeze într-un climat în care victoria lui Infantino este atât de previzibilă încât adevărata competiție pare să fi dispărut înainte de a începe.

Concluzie – fotbalul mondial câștigă milioane, dar riscă să piardă ceva mai valoros

Nimeni nu poate contesta că mandatul lui Gianni Infantino a adus venituri record și o extindere fără precedent a competițiilor FIFA. Din punct de vedere financiar, organizația traversează una dintre cele mai prospere perioade din istoria sa.

Dar fotbalul nu poate fi măsurat doar în miliarde de dolari.

Credibilitatea este moneda pe care niciun bilanț contabil nu o poate cumpăra.

Dacă în martie 2027 președintele FIFA va obține încă un mandat fără adversar și cu peste 200 de voturi în spate, victoria va fi incontestabilă pe hârtie.

Rămâne însă întrebarea pe care lumea fotbalului ar trebui să și-o pună dincolo de cifre și procente:

O unanimitate atât de mare reprezintă expresia încrederii autentice sau dovada că, în politica fotbalului mondial, puterea a devenit prea mare pentru a mai putea fi contestată?

Fotbal CM 2026 | Franța – Anglia 4-6 | „Bronzul deșertăciunii” a devenit spectacol total! Mbappe reaprinde infernul, dar Saka scrie istorie pentru Anglia. Gheata de Aur se decide acum în finala Messi – Spania

 

Franța – Anglia 4-6 | „Bronzul deșertăciunii” a devenit spectacol total! Mbappe reaprinde infernul, dar Saka scrie istorie pentru Anglia. Gheata de Aur se decide acum în finala Messi – Spania

Există meciuri pe care fotbalul le organizează din obligație și există meciuri pe care jucătorii le transformă, împotriva oricărei logici, în spectacole memorabile. Finala mică a Cupei Mondiale 2026 trebuia să fie doar epilogul trist al două semifinaliste învinse. A sfârșit prin a fi un festival al golurilor, al orgoliilor și al ambițiilor personale.

La Hard Rock Stadium din Miami, sub privirile unui public venit mai degrabă pentru numele de pe tricouri decât pentru miza unei medalii de bronz, Anglia a cucerit pentru prima dată în istoria sa locul al treilea la un Campionat Mondial. A făcut-o spectaculos, 6-4 cu Franța, într-un meci care a schimbat și configurația cursei pentru Gheata de Aur.

Pentru englezi, bronzul înseamnă o premieră istorică. Pentru francezi, încă o rană după semifinala pierdută. Pentru Kylian Mbappe și Lionel Messi, însă, totul se reduce acum la o singură întrebare: cine va pleca acasă cu Gheata de Aur? 

Prima repriză: Anglia a lovit ca un campion rănit

Dacă cineva a întârziat câteva minute la televizor, probabil a crezut că privește reluarea semifinalei și nu finala mică.

Au trecut doar trei minute până când Declan Rice a deschis scorul, iar Franța a părut complet absentă din meci. Gareth Southgate și-a împins echipa înainte fără nicio urmă de prudență, iar defensiva lui Didier Deschamps s-a clătinat la fiecare atac.

Ezri Konsa a urcat la 2-0 în minutul 18, iar Bukayo Saka și-a început recitalul înainte de pauză.

Gol în minutul 37.

Gol în minutul 45+1.

La cabine era un neverosimil 4-0, iar campioana mondială din 2018 părea o echipă care își consumase deja toate resursele emoționale în semifinala pierdută.

Mai mult decât diferența de pe tabelă, impresiona lipsa de reacție a francezilor. 

Mbappe a aprins speranța, Saka a stins-o definitiv

Deschamps a înțeles că nu mai are nimic de pierdut.

Au intrat Dembele, Barcola, Digne și Upamecano, iar Franța s-a transformat instantaneu.

Sau, mai exact, s-a transformat Mbappe.

Starul francez a decis că, dacă trofeul mondial i-a scăpat printre degete, măcar Gheata de Aur nu trebuie cedată fără luptă.

Minutul 48.

Gol Mbappe.

Minutul 54.

Centrare perfectă pentru Barcola și pasă decisivă.

Minutul 66.

Din nou Mbappe.

În doar 18 minute, ceea ce părea o umilință istorică devenise un meci deschis.

Francezii respirau din nou.

Anglia începea să tremure. 

Penalty-ul lui Gusto și hat-trick-ul lui Saka

Revenirea spectaculoasă s-a oprit însă în minutul 85.

Malo Gusto a intrat imprudent, arbitrul Jesus Valenzuela a indicat punctul cu var, iar Bukayo Saka și-a completat seara perfectă.

Hat-trick.

5-3.

Orice speranță franceză s-a evaporat.

În prelungiri, Dembele și Bellingham au mai adăugat câte un gol într-un meci care a ajuns la incredibilul 6-4, una dintre cele mai spectaculoase finale mici din istoria Campionatelor Mondiale. 

Filmul meciului

Min. 3 – 1-0: Declan Rice deschide scorul pentru Anglia.

Min. 18 – 2-0: Ezri Konsa dublează avantajul.

Min. 37 – 3-0: Bukayo Saka marchează primul său gol.

Min. 45+1 – 4-0: Saka reușește dubla înainte de pauză.

Min. 48 – 4-1: Mbappe reaprinde speranțele Franței.

Min. 54 – 4-2: Barcola înscrie după pasa lui Mbappe.

Min. 66 – 4-3: Dubla lui Mbappe readuce suspansul.

Min. 85 – 5-3: Saka transformă penalty-ul și realizează hat-trick-ul.

Min. 90+ – 5-4: Dembele reduce diferența.

Min. 90+ – 6-4: Jude Bellingham stabilește scorul final. 

Caseta tehnică

Campionatul Mondial 2026 – Finala mică

Franța – Anglia 4-6 (0-4)

Stadion: Hard Rock Stadium, Miami (SUA)

Arbitru: Jesus Valenzuela (Venezuela)

ANGLIA (4-2-3-1): D. Henderson - Quansah, Konsa, Guehi, Spence - Rice, Eze - Saka, Rogers, Rashford - Toney 

Rezerve: Pickford, Trafford - O'Reilly, Stones, Chalobah, Burn, R. James, E. Anderson, Bellingham, J. Henderson, Kane, Gordon, Watkins, Madueke 

Selecționer: Thomas Tuchel

FRANȚA (4-2-3-1): Maignan - Gusto, Konate, Lacroix, T. Hernandez - Zaire-Emery, Rabiot - Olise, Cherki, Doue - Mbappe 

Rezerve: B. Samba, R. Risser - Digne, Upamecano, Kounde, Saliba, L. Hernandez, Kone, Tchouameni, Akliouche, Dembele, Thuram, Barcola, Mateta 

Selecționer: Didier Deschamps

Au marcat

Franța:

• Mbappe (48, 66)
• Barcola (54)
• Dembele (90+)

Anglia:

• Rice (3)
• Konsa (18)
• Saka (37, 45+1, 85 – penalty)
• Bellingham (90+) 

Gheata de Aur: Mbappe a mutat presiunea pe Messi

Dincolo de medalia de bronz, adevărata miză individuală a fost Gheata de Aur.

Înaintea finalei mici, Mbappe și Messi erau la egalitate, câte opt goluri, iar norvegianul Haaland, cu șapte reușite, ieșise deja din cursă odată cu eliminarea Scandinaviei.

Dubla francezului din Miami schimbă însă complet datele problemei.

Mbappe ajunge la 10 goluri, iar Messi intră în finala cu Spania obligat să răspundă.

Situația este fascinantă.

Dacă argentinianul înscrie o dublă, cei doi vor termina la egalitate, câte zece goluri.

Primul criteriu FIFA este numărul paselor decisive.

Și aici apare surpriza.

Pasa oferită lui Barcola în repriza secundă îl aduce și pe Mbappe la patru assist-uri, exact câte are și Messi.

Așadar, pentru ca argentinianul să-i răpească francezului Gheata de Aur, nu îi mai este suficientă doar o dublă.

Messi are nevoie de două goluri și de cel puțin o pasă decisivă în finala cu Spania pentru a deveni golgheterul Cupei Mondiale 2026.

În cazul în care egalitatea s-ar menține și la goluri, și la assist-uri, al doilea criteriu FIFA îl favorizează pe sud-american: numărul minutelor disputate.

Messi are până acum 712 minute, în timp ce Mbappe, după finala mică, a ajuns la 769 de minute. Dacă diferența de goluri și pase decisive va dispărea, avantajul va trece în tabăra căpitanului Argentinei.

Miza nu este una oarecare.

În vitrina impresionantă a lui Lionel Messi lipsește tocmai Gheata de Aur a Campionatului Mondial, trofeu pe care Mbappe îl deține încă din Qatar 2022.

Mai mult, prin cele două reușite din Miami, francezul urcă și pe primul loc în clasamentul all-time al marcatorilor la Campionatele Mondiale, cu 22 de goluri, depășindu-l temporar pe Messi, rămas la 21 înaintea marii finale.

Finala Spania – Argentina nu va decide doar noua campioană mondială.

Va decide și cine va închide definitiv una dintre cele mai spectaculoase curse individuale din istoria Cupei Mondiale. 

Primul bronz din istoria Angliei

Pentru Anglia, victoria valorează mai mult decât două milioane de dolari în plus din premiile FIFA.

Înseamnă primul loc trei din istoria Campionatelor Mondiale.

Britanicii pierduseră precedentele două finale mici.

În 1990, Germania Federală i-a învins la loviturile de departajare, după un meci dramatic în care Stuart Pearce și Chris Waddle au ratat penalty-uri decisive.

În 2018, Belgia i-a învins fără drept de apel, 2-0, după eliminarea dramatică suferită în semifinală cu Croația.

Acum, generația lui Kane, Bellingham și Saka a șters acea statistică.

Nu va alina complet durerea eliminării din semifinale în fața Argentinei, dar fixează pentru totdeauna o premieră în istoria fotbalului englez. 

Un duel vechi de șase decenii și un nou capitol englez

Franța și Anglia ajungeau la al patrulea duel direct din istoria Cupei Mondiale.

Până acum, bilanțul era favorabil britanicilor.

Anglia câștigase în 1966 (2-0) și în 1982 (3-1), în timp ce singurul succes francez venise în sferturile de finală ale ediției din Qatar 2022, când Tchouaméni și Giroud au trimis „cocoșii” în semifinale.

Victoria din Miami înclină din nou balanța.

Istoria consemnează acum trei succese engleze și unul francez pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial.

Concluzie

Finala mică este adesea numită „bronzul deșertăciunii”, ultimul act al unei povești care nu s-a încheiat așa cum și-ar fi dorit protagoniștii.

La Miami, însă, deșertăciunea a făcut loc spectacolului.

Zece goluri, un hat-trick, o revenire aproape imposibilă și o cursă pentru Gheata de Aur împinsă până în ultima seară a Campionatului Mondial.

Anglia pleacă acasă cu bronzul și cu o pagină nouă de istorie.

Franța pleacă învinsă, dar cu Mbappe instalat în fruntea clasamentului golgheterilor.

Iar lumea fotbalului își mută acum toate privirile spre marea finală. Pentru că, dincolo de trofeul mondial, mai există o coroană care încă nu și-a ales regele. Messi sau Mbappe. Ultimul răspuns îl va da doar finala.