Sportul nemțean de performanță

De ce nu va fi Simona Halep o mare campioană

Atât de ocupați cu zgomotul armelor, cu tancurile care trag în Parlamentul Turciei, cu imaginile groazei de la Nisa, aproape că am primit pe nerăsuflate știrea că Simona Halep a decis să nu participe la Jocurile Olimpice de la Rio, ce încep peste 3 săptămâni.

Sunt poate cele mai triste și nesigure Jocuri Olimpice de care avem parte după mulți, mulți ani. Amenințări din toate zonele posibile, de la țânțari și virusul Zika, la terorism, la revoltele ce pot avea loc în Brazilia. Cu toate acestea, flacăra olimpică arde cu forță și ne va chema pe toți să ne bucurăm iarăși de sport, de măreția lui.

Pentru România sportivă, aceste Jocuri par a fi un eșec garantat. Participăm cu cea mai mică delegație din ultimii ani, lipsește elita, reprezentată de gimnastică și lotul masculin de caiac-canoe.

Toate speranțele noastre stau în echipa feminină de handbal și Halep…de fapt, în Halep nu mai stă nicio speranță.

Halep a anunțat vineri că nu va participa la Jocurile Olimpice. S-a consultat cu medici, a vorbit cu familia, a decis că viitorul unei familii pe care și-o dorește din tot sufletul e mai important decât o participare la Olimpiadă. Și cine ar putea să o judece pe fata asta de aur?

De fiecare dată când Halep a făcut nazuri pe diverse teme (a nu se uita că a refuzat și să joace pentru echipa națională de FED Cup) se iese în spațiul public doar cu discursul: „ dar ce a făcut țara asta pentru ea ca să merite sacrificiul ei? "

Am fost printre puținii care, pe la finalul lui 2014, îndrăznea să pună la îndoială statuia lui Halep și să preconizeze un an 2015 dezastruos. Ceea ce s-a și întâmplat. Participări mediocre la turneele de Grand Slam, eliminări incredibile când nimeni nu se aștepta. Lucrurile nu s-au schimbat nici în 2016. Spuneți-mi repede, fără să verificați netul, un turneu memorabil făcut de Halep anul acesta.

Nu prea avem, nu?

Nici nu prea avem cum. Și nici nu se va întâmpla prea curând. Halep s-a transformat, dintr-un talent sportiv incredibil, într-un manager al propriei imagini. Mergem la turnee, jucăm cât și cum se poate. Câștigăm. e bine, vine banul, pierdem, asta e, vine banul.

Dacă participarea la Jocurile Olimpice ar fi avut și niște premii în bani pe măsura așteptărilor campioanei noastre, ar fi fost greu de refuzat. Ar fi dat cu paleta după țânțari ca în finala de la Roland Garros. Așa…ce rost are?

Pentru un sportiv, Olimpiada este visul suprem. Poveștile țesute în jurul acelor momente au în ele o magie de neegalat. Poate și pentru că Jocurile Olimpice au prins și zeii olimpieni, nu doar zeii construiți de Dedeman.

Și ca să nu las întrebarea din titlu în suspans, Simona Halep nu va fi o mare campioană pentru că uneori, pentru a fi campion, pentru a câștiga inimile oamenilor definitiv, pentru a te simți cel mai bun dintre cei mai buni, trebuie să faci și sacrificii.

Pentru toate celelelate există sponsori. Și Mastercard.