AJF Neamț a reușit să acceseze un proiect de finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean Neamț în urma căruia se vor procura apărători, mingi și jambiere pentru toate echipele din Liga 4 și Liga 5, dar și seturi de echipament de joc (tricou și șort) pentru echipele nou înscrise în Liga 5 sau promovate pe criteriu sportiv și nu numai în Liga 4.
În sezonul 2017-2018 la startul ligii a 4-a s-au înscris 10 formații, însă doar 7 au ajuns la linia de sosire. Rând pe rând, ACS Enadani Poiana Teiului (în tur), Zimbrul Vânători Neamț (în pauza de iarnă) și CS Steel Man Tg.Neamț în returul sezonului regular au abandonat campionatul din varii motive.
La L5-a, paradoxal, lucrurile au stat mult mai bine. Din 16 formații într-o singură serie cu cât s-a plecat la drum în toamnă, 15 au și ajuns la finiș, singura formație care s-a pierdut pe drum a fost Unirea Dulcești.
La începutul lunii iulie, Comitetul de Urgenţă al AJF Neamţ anunţa echipele că perioada de înscriere pentru sezonul competiţional 2018-2019 va începe în ziua de 15 iulie 2018.
De asemenea, perioada de transferuri a început pe 1 iulie 2018 şi se va termina pe 3 septembrie 2018. În cazul juniorilor, perioada de transferuri se va termina cu 48 de ore înainte de primul joc din noul campionat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu