vineri, 21 septembrie 2018

Handbal feminin Liga Florilor | CSM Roman pierde și cu Minaur Baia Mare la debutul lui Dragoș Dobrescu și e ultima în clasament fără niciun punct | Slatina și Buzău, performerele zilei! Rezultatele complete înregistrate în etapa a patra

Șase din cele șapte partide ale etapei a patra a Ligii Florilor s-au desfășurat joi, după ce miercuri Măgura Cisnădie a învins pe SCM Craiova. Performele zilei sunt CSM Slatina și SCM Gloria Buzău, formații ce au obținut victorii foarte importante.
Primul meci al zilei a avut loc la Roman, unde Minaur Baia Mare s-a impus la limită, la debutul lui Dragoș Dobrescu pe banca gazdelor. Băimărencele au trecut cu 27-26, într-o partidă în care mezina Andreea Năstasă a avut o contribuție decisivă, iar rusoaica Yulia Khavronina a marcat de zece ori pentru Roman.
CSM București a obținut cel mai succes al sezonului, 35-22 la Brăila, pe terenul Dunării. Campioanele nu au avut probleme în fața formației pregătite de Dumitru Berbece, s-au desprins decisiv încă din primele zece minute, iar Jovanka Radicevic și Andrea Lekic au fost cele mai bune marcatoare, cu câte șapte reușite.
Fără probleme s-a impus și Corona Brașov, 31-21 cu Danubius Galați, într-un meci pe care l-a controlat în totalitate după minutul 20. De menționat ar fi faptul că Larisa Tămaș a reușit primele goluri în tricoul Coronei, două, într-un meci în care Ion Crăciun a rulat întreg lotul avut la dispoziție.
SCM Râmnicu Vâlcea a învins pe HC Zalău, 29-24, și are punctaj maxim după patru etape, înaintea duelului cu CSM București, din capitală. S-a mers cap la cap în primul sfert de oră, pentru ca apoi gazdele să se desprindă treptat pe tabelă. De notat însă faptul că HC Zalău a beneficiat de zece aruncări de la șapte metri în disputa de la Vâlcea, însă a transformat doar patru din ele! Samara Da Silva a fost cea mai bună marcatoare a disputei, cu opt reușite.
Foarte interesant a fost și meciul de la Cluj, acolo unde Buzăul s-a impus la limită, 19-18, într-o manieră dramatică. Universitatea a controlat partida până în ultimul sfert de oră, s-a desprins în minutul 47 la 17-13 după golul Mihaelei Ani-Senocico, însă finalul a fost unul nebun. Oaspetele au marcat de cinci ori la rând, au preluat pentru prima oară conducerea cu două minute rămase din partidă, tot Ani-Senocico a egalat pentru ”U”, iar Alina Ilie a adus victoria nou-promovatei, în ultimul minut. ”U” Cluj rămâne fără punct în acest sezon, în timp ce Gloria Buzău a adunat deja șapte puncte, după patru etape.
Etapa a 4-a (20-21 septembrie)
ASC Corona 2010 Brașov
31-21
CSM Galați
HC Dunărea Brăila
22-35
CSM București
SCM Rm.Vâlcea
29-24
HC Zalău
CSM Roman
26-27
CS Minaur Baia Mare
CS Măgura Cisnădie
25-22
SCM Craiova
CSU Cluj Napoca
18-19
SCM Gloria Buzău
CSM Slatina
22-18
CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud

Loc
Clasamentul (4)
M
V
E
Î
Gol
Pt
+/-
1
CSM București
4
4
0
0
109-83
12
+26
2
SCM Rm.Vâlcea
4
4
0
0
105-84
12
+21
3
CS Măgura Cisnădie
4
3
1
0
94-87
10
+7
4
ASC Corona Brașov
4
2
1
1
105-95
7
+10
5
CS Minaur Baia Mare
4
2
1
1
99-96
7
+3
6
CSM Slatina
4
2
1
1
86-84
7
+2
7
SCM Gloria Buzău
4
2
1
1
77-85
7
-8
8
SCM Craiova
4
2
0
2
107-98
6
+9
9
CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud
4
2
0
2
96-92
6
+4
10
HC Zalău
4
1
1
2
92-98
4
-6
11
CSM Galați
4
0
1
3
85-106
1
-21
12
HC Dunărea Brăila
4
0
1
3
87-111
1
-24
13
CSU Cluj Napoca
4
0
0
4
89-97
0
-8
14
CSM Roman
4
0
0
4
96-108
0
-15


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Crăciun fericit tuturor, multă sănătate și armonie în familia sportului nemțean, să ne vedem cu bine în 2026!

Sportul nemțean de performanță transmite, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un mesaj de respect și recunoștință tuturor colaboratorilor săi,...