Miercuri, 28 noiembrie, de la orele 11:00, la restaurantul Unic din Piatra Neamț, președintele Asociației Clubului Sportiv Ecvestru " Costache Lupu " a organizat ultima conferință de presă din anul 2018, prilej cu care a adus la cunoștință presei locale o serie de noutăți legate de activitatea sportului ecvestru din România (alegerile de la Federație din data de 11 noiembrie dar și stabilirea calendarului competițional pe anul 2019), dar și despre participarea la programul artistic dedicat marii sărbători naționale de la 1 decembrie (evenimente ce vor avea loc atât la Piatra Neamț dar și la Girov) și nu în ultimul rând despre defilarea cu alai din 20 decembrie de la Primărie și CL Piatra Neamț, atunci când vom asista la un frumos program artistic de urături dar și la întruchiparea unor personaje istorice de referință pentru istoria românilor.
Link-ul integral al conferinței de presă: https://youtu.be/AYDbLNpvf3s

Secretar general al Federației Ecvestre Române a fost ales d-nul Seliștean Claudiu, ca reprezentant al sportivilor a fost ales tot un moldovean, este vorba de Aurel Cojocariu. Am putea spune deci, că în proporție de 60-70% structura de conducere a Federației Ecvestre Române este asigurată de oameni din zona Moldovei.
În cadrul calendarului competițional noi am solicitat pentru luna iunie 2019 - 3 concursuri : Cupa Municipiului Piatra Neamț, Trofeul "Virgil Bărbuceanu" și Cupa Fermierului. În cadrul acelei runde, de 4 sau 5 zile, se vor desfășura întrecerile de la nivelul acestor 3 Cupe. De asemenea, am solicitat pentru luna iulie sau septembrie, Cupa TCE 3 Brazi și Finala Campionatului național de seniori (se va lucra la programul competițional). Sperăm să obținem aceste concursuri pentru anul 2019.
Președintele Asociației Clubului Sportiv Ecvestru " Costache Lupu " s-a referit mai apoi la o serie de evenimente ce vor avea loc în perioada imediat următoare la Piatra Neamț și la Girov, evenimente la care sportivii, antrenorii și domnia sa vor participa în mod activ.
" Mai întâi, la Marea Sărbătoare a Unirii...de sâmbătă. CS. Ecvestru în colaborare cu Teatrul Tineretului, cu Centrul pentru Cultura si Arte "Carmen Saeculare" Neamț și cu Complexul Muzeal Județean dar și cu Asociația Persoanelor Vârsnice și cu clubul Eveste Iași vom realiza spunem noi un spectacol unic în care vom încerca să marcăm și noi după puterile noastre această mare sărbătoare. Va fi organizat un alai, spectacolul l-am numit noi " Unire în cuget și-n simțiri " cu eroii neamnului românesc. Deci vom avea un alai în care vom avea personalități istorice: plăieși, gardă regală, oameni din popor, care se vor deplasa călare pe cai, în trăsuri sau pe jos. Ca personalități marcante vor fi Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand și Mihail Kogălniceanu. Aceste personaje istorice vor fi întruchipate de oameni din cadrul clubului nostru și din fosta trupă a doamnei Draga Olteanu Matei - Teatrul Vostru. Plecarea va fi din Baza Hipică, întregul alai se va deplasa pe traseul Pod Căprioara - Gară - Casa de Cultură - Muzeul de istorie - Grand Hotel Ceahlău, de unde după parada militară care se va finaliza în jurul orei 12:45, deci imediat va urma alaiul nostru. Vom opri în fața tribunei oficiale, unde fiecare personaj istoric va rosti un mesaj către români, zicem noi un mesaj care se dorește a fi un îndemn la unitate națională, la liniște, la pace, la colaborare, la frăție. Vom rămâne în fața tribunei oficiale circa 15 minute, timp în care se vor desfășura aceste numere artistice ale noastre, după care vom porni în alaiul respectiv către Prefectură, Casa de Cultură și apoi din nou la Baza Hipică.
Vom fi prezenți de 1 decembrie și la nivelul comunei Girov. Actorul Vasile Muraru organizează la nivelul comunei Girov o mare acțiune de ziua națională de 1 decembrie și ne-a invitat să fim și noi prezenți acolo, cu personajele istorice, pentru a prezenta locuitorilor din această comună spectacolul despre care v-am vorbit că va fi prezentat la Piatra Neamț. După ce vom termina spectacolul de la Piatra Neamț, ne vom deplasa în centrul comunei Girov în jurul orei 14:30 pentru a realiza și acolo acest spectacol. Bineînțeles lucrul acesta îl facem și pentru sponsorii care sunt acolo, din zona respectivă. După cum știți, Cupa Fermierului, este organizată în majoritate de asociațiile, de societățile agricole în special din zona comunei Girov și zona comunii Ștefan cel Mare. De aceea, ca un semn de recunoștință, față de eforturile pe care acești sponsori le fac an de an, iar noi după posibilitățile noastre vrem să răsplătim într-un fel aceste eforturi care se fac pentru susținerea sportului ecvestru din municipiul Piatra Neamț.
Pentru Sărbătorile de iarnă, așa cum organizăm de fiecare dată, vom decinde pe arterele principale ale orașului, cu alaiul de cai, cu Moș Crăciun. În ziua de 20 decembrie, vom merge la Consiliul Local, la Primărie și la Consiliul Județean. Anul acesta vom realiza un lucru mai deosebit, în sensul că urăturile pe care le vom prezenta la Consiliul Local și Consiliul Județean vor realiza având în vedere că este și anul aniversar, vor realiza o sinteză a tuturor conducerilor care s-au perindat la nivelul municipiului Piatra Neamț și la nivelul județului încă din anul 2000 și până în prezent. Noi avem urăturile respective, vom extrage fragmentele cele mai reprezentative, bineînțeles și cu puțină notă satirică, ironică și vom face un fel de sinteză a tuturor conducerilor care s-au perindat având în vedere meritele pe care le-au avut respectivii care au condus destinele județului și municipiului, dar și unele bâlbe, pe care am avut grijă să le prindem în textele și urăturile noastre."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu