miercuri, 15 mai 2019

Fotbal : Pietreanul Daniel Ciprian Mahu-Moisii printre cei 25 de antrenori care au început cursurile pentru obținerea licenței UEFA B

Luni, 13 mai, la sediul Federației Române de Fotbal, s-a desfășurat primul modul din cadrul cursurilor pentru antrenorii care doresc să obțină Licența UEFA B.
La festivitatea de deschidere a participat și directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță (foto 2), care le-a ținut cursanților un discurs despre importanța educației unui antrenor de fotbal și parcurgerea pașilor corecți în cariera de tehnician.
De asemenea, din partea Școlii Federale de Antrenori au fost prezenți Dan Apolzan, director SFA, Lucian Sănmărtean, manager sportiv loturi juniori și tineret, Adrian Boiangiu, antrenor secund echipa națională U21, Răzvan Rotaru și Valentin Sinescu, lectori în cadrul Școlii Federale de Antrenori.
Actualul curs se întinde pe durata a patru luni și este împărțit în patru module. La final, cursanții vor fi testați teoretic și practic pentru obținerea licențelor UEFA B, în perioada 12-14 august.
Cei 25 de cursanți sunt: Cătălin Cursaru, Andrei Petru Pintilie, Laurențiu Irinel Ionașcu, Sergiu Bar, Vasile Maftei, Andrei Iulian Popescu, Iulian Olteanu, Daniel Ciprian Mahu-Moisii (foto1 în alb), Gheorghe Alin Pufu, Emil Nanu, George Cornel Țălnar, Relu Valentin Țurai, Paul Rus, Ion Robert Catană, Daniel Alexandru Jac, Octavian Alexandru Dragomir, Vlad Constantin Ioniță, Iulian Nedu, Victor Olenic, Ciprian Andrei Ana, Răzvan Vasile Dan, Gelu Gicu Ghiță, Tudorel Burlui, Cristian Vrânceanu, Gabriel Ilie Cotoara.
Antrenorul pietrean are 35 de ani, iar în 2007 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport-Specializarea Fotbal, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. În perioada iunie 2012-septembrie 2014 a fost antrenor juniori U8 și U6 la echipa Three Bridges FC (Anglia), iar din februarie 2018 până în prezent este antrenor juniori U13 și U11 la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. În 2018 a devenit campion județean la U11 și a ocupat locul 3 la faza zonală a Campionatului Național U11. La sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, elevii săi au atins faza sferturilor de finală la Bucharest Stars Cup şi la Turneul Centenar de la Cluj Napoca (foto 3).
foto: FRF și Bobi Mahu - Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu