sâmbătă, 22 iunie 2019

Barajul pentru promovarea în Liga 3 | Ozana Tg.Neamț pierde returul de sub Cetate (1-2), însă obține promovarea în L3 datorită victoriei din tur de la Liteni (4-1). Ulmu lui Mișu Ionescu victorie și calificare în fața lui Carmen la București pe Romprim. Rezultatele complete ale celor 20 de jocuri și formațiile promovate în L3

Astăzi seară s-au decis cele 21 de campioane ale Ligii a 4-a din România care vor promova în Liga a 3-a, ediţia 2019-2020. Pe prima o cunoaşteam deja încă de sâmbăta trecută. Este vorba despre reprezentanta judeţului Vaslui, Huşana Huşi, echipă care a făcut pasul în eşalonul superior câştigând la ”masa verde” disputa cu Moldova Cristeşti. Aceasta din urmă, reprezentanta judeţului Iaşi, nu a obţinut Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), astfel că nu a avut drept să participe la competiţie.
Stabilirea celor 21 de jocuri de baraj a fost făcută încă de la mijlocul lunii februarie, în conformitate cu împărţirea celor 42 de asociaţii din ţară în şapte regiuni administrative. Din fiecare regiune a rezultat câte trei dueluri, prima echipă extrasă din urnă pentru fiecare joc în parte urmând să fie cea organizatoare a partidei tur. Returul se desfăşoară pe terenul celeilalte echipe extrase.

Programul manşei retur a barajului pentru promovarea în Liga 3 şi rezultatele obţinute în tur:
Regiunea 1, Nord-Est
Viitorul Albeşti (BT) - CSM Bacău (BC)   (0-5 în tur) 1-1, scor general 6-1
Andrei Letos (90+3 – pen.) / Cosmin Zarzu (75)
Ozana Târgu Neamţ (NT)Viitorul Liteni (SV)  (4-1 în tur) 1-2,  scor general 5-3
Corin Apreutesei (1) / Ionuţ Duţică (20), Andrei Bijec (67)

Moldova Cristeşti (IS) - HUŞANA HUŞI (VS)  

Moldova Cristeşti nu are CIS şi nu are drept de participare.

Regiunea 2, Nord-Vest
Unirea Mirşid (SJ)Viitorul Ulmeni (MM)   (2-2 în tur) 2-0, scor general 4-2
Ciprian Pavel (48, 80)
Minerul Rodna (BN) - CSM Satu Mare (SM)   (0-5 în tur) 1-1, scor general 1-6
Lazăr Boldiş (24) / Gabriel Cădar (53)

CSC Sânmartin (BH)CS Floreşti (CJ)    (2-0 în tur) 2-0, scor general 4-0
Sergiu Pop (59), Ionuţ Ban (65)

Regiunea 3, Centru
Viitorul Şelimbăr (SB)CS Gheorgheni (HR)    (3-2 în tur) 2-1, scor general 5-3
Gabriel Tănase (59), Ioan Stoia (72) / Andrei Ţepeş-Bobu (87 – pen.)
Olimpic Zărneşti (BV) - Stăruinţa Zagon (CV)     (1-2 în tur) 3-2, scor general 4-4, formația din Covasna a marcat mai multe goluri în deplasare.
Adrian Dascălu (34 – pen.), Ionuţ Stanislav (56), Constantin Şomandru (90+2) / Alex Dumitrache (12), Emanuel Creţulescu (53)

Sportul Petreşti (AB) - CSM Târgu Mureş (MS)   (0-6 în tur) 2-3, scor general 2-9
Alexandru Afrapt (54), Adrian Lăcătuş (86 – pen.) / Robert Candrea (31), Viorel Ferfelea (72), Mihai Gavriluţă (87 – aut.)

Regiunea 4, Vest
Fortuna Becicherecu Mic (TM)Voinţa Lupac (CS)   (2-0 în tur) 6-1, scor general 8-1
Bogdan Centea (14), Deian Pecarov (23, 78), Zoran Radu (49), Andrei Hodiş (83), Brian Filimon (89 – pen.) / Alexandru Avramovic (53)
Retezatul Haţeg (HD) - Progresul Pecica (AR)   (1-2 în tur) 0-1, scor general 1-3
Dan Puie (7)

Gilortul Târgu Cărbuneşti (GJ)CS Strehaia (MH)    (1-2 în tur) 3-0, scor general 4-2
Andrei Meliţă (55), Florin Popete (62), Darius Almăjanu (89)

Regiunea 5, Sud-Vest
Viitorul Dăeşti (VL)Real Bradu (AG)    (2-1 în tur) 3-0, scor general 5-1
George Neacşu (11), Ştefan Paşoi (57, 77)
Tractorul Cetate (DJ)Unirea Brânceni (TR)     (0-0 în tur) 1-0, scor general 1-0
Cătălin Poienaru (90+2)

Gloria Corneşti (DB) - CSM Slatina (OT)   (0-2 în tur) 1-2, scor general 1-4
Gabriel Enescu (58) / Ovidiu Popescu (3), Bogdan Panait (90)

Regiunea 6, Sud
Carmen Bucureşti (B) - Mostiştea Ulmu (CL)     (3-3 în tur) 1-2
Gabby Batchabi (89) / Ştefan Radu (8), Nicuşor Romanescu (13)
Viitorul Pantelimon (IF) - Recolta Gheorghe Doja (IL)      (0-2 în tur) 0-0 , scor general 0-2
CS Blejoi (PH)AS Mihai Bravu (GR)     (3-0 în tur) 6-1 scor general 9-1
Ionuţ Chişi (10), Dănuţ Iancu (33), Cristian Vasile (66, 90+1), Alin Ursu-Budacă (77), Cosmin Lambru (90) / Ciprian Stoica (73)

Regiunea 7, Sud-Est
AS Fotbal Team Săgeata (BZ) - ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL)     (1-2 în tur)  0-3, scor genral 1-5
Adrian Grigoraş (56, 90 – pen.), Sorin Frunză (65)
Mausoleul Mărăşeşti (VN) - Viitorul Ianca (BR)      (1-5 în tur) 0-3, scor general 1-8 Gazdele n-au avut ambulanţă şi arbitrul a pus punct meciului după 15 minute de aşteptat. Ianca va câştiga la ”masa verde”.
Poseidon Limanu-2 Mai (CT) - Pescăruşul Sarichioi Junior (TL)     (2-1 în tur) 6-1, scor genral 8-2
Enis Cogali (9, 60), Sorin Zgubea (18), Alexandru Ţugui (25), Erdinci Cogali (49, 87) / Mihai Buţu (38)
Noua ediţie a Ligii 3 va începe pe 24 august 2019 şi va avea la start 80 de echipe împărţite în cinci serii a câte 16.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | CS Mioveni și-a primit înapoi punctele scăzute din cauza litigiului cu Dandea. Echipa argeșeană i s-a ridicat interdicția la transferuri, este programată în campionat pentru etapa a 10-a, cum arată acum clasamentul

  Deznodământ neașteptat și ireal în litigiul dintre CS Mioveni și Alexandru Dandea și primul verdict cu depunctare în această speță dictat ...