sâmbătă, 22 iunie 2019

Liga a -5-a, Neamț | Duminica trecută la Roman, Bravo Bodești a devenit pentru a 2-a oară consecutiv campioana ligii a 5-a. Campioana, dar și următoarele 3 clasate: Voința Valea Ursului, Arsenal Văleni și Vulturul Costișa au primit invitații din partea AJF Neamț pentru viitorul sezon al Ligii a 4-a

Întrecerea campionatului județean de fotbal liga a V-a și-a desemnat numele echipelor campioane din cele două serii. Finalele pentru locurile I-II, respectiv III-IV au fost programate la finalul săptămânii trecute.  Duminică, 16 iunie, pe stadionul "Moldova" din Roman s-au disputat finalele turneului play-off la nivelul ligii a 5-a, Neamț.
În "finala mică", meci disputat de la orele 9:00, confruntare în care miza a fost ultima treaptă a podiumului, "tunarii" de la Arsenal Văleni au câștigat confruntarea cu "vulturii" de la Costișa. După un 1-0 înregistrat la pauză pentru Arsenal, tot formația din zona Romanului, au fost mai inspirați și după pauză, iar cu scorul final de 5-3 și-au asigurat locul 3 în clasamentul final.
Meci la fel de disputat și de la orele 11:00, meci ce urma să desemneze campioana ligii a V-a nemțene de fotbal. 
În confruntarea finală, s-au aflat față în față echipele care la finalul sezonului regular (tur+retur) au reușit să termine pe primele locuri în clasamentele seriilor A, respectiv B. 
Campioana ultimei ediții, Bravo Bodești și-a confirmat statutul de favorită și a trecut de Voința Valea Ursului cu scorul de 3-2, scor asigurat încă din prima repriză.
Ca si în stagiunea trecută, campioana Bravo Bodești a primit, din nou, învitația din partea conducerii AJF Neamț de a se înscrie și de a participa la un nivel superior, liga a IV-a, din sezonul viitor.
Aceeași invitație a fost adresată de președintele Asociației Județene de Fotbal Neamț, Ioan Costin Toma, inclusiv celorlalte trei formații participante în turneul play-off: Voința Valea Ursului, Arsenal Văleni și Vulturul Costișa.

foto: Bravo Bodești - Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal - Liga 1 & Liga a 2-a | FC Botoșani - ACSM Ceahlăul se joacă joi, de la orele 18:00, la Botoșani! Vezi în articol unde, cu cine și când are loc ultimul joc de verificare din presezon.

Nemțenii continuă în această săptămână seria jocurilor de verificare în compania unei formații din Superliga României. Dacă primul test din...