Șomuz Falticeni a bifat prima victorie de la startul pregătirilor de vară după ce s-a impus la sfârșitul săptămânii trecute, pe terenul juniorilor de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Cu o formulă în care s-au aflat mai mulți fotbaliști veniți în probe, echipa antrenată de Daniel Stoica s-a impus cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Edy Julei, Michael Cherariu și Silviu Monoranu (foto 1) - ultima dată la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
Silviu a făcut pereche în atac cu un alt fost jucător al CSM Ceahlăul în ligiile a 5-a și a 4-a, fostul golgheter Andrei Mateiciuc - jucător ce a fost împrumutat în sezonul trecut la colega de serie ACS Foresta Suceava.
Somuz Falticeni: C. Pascal – Chiseliță, Al. Rusu (foto2), Fl. Ailenei, P. Ionescu, Cherariu, Priboi, Marinescu, Julei, Mateiciuc, Monoranu. Au mai intrat: A. Pascal, Al. Baciu, Zama si Ailincai.
Vineri, la ora 17.00, gruparea falticeneană va primi vizita celor de la FC Amicii Bruxelles, iar sâmbătă se va deplasa la Piatra Neamț, pentru un amical in compania gazdelor de la CSM Ceahlăul.
Somuz Falticeni va disputa primul meci oficial miercui, 31 iulie, de la ora 17.30, cand va evolua pe terenul Viitorului Liteni, în primul tur al Cupei României, fază a competiției în care, ACSM Ceahlăul v-a debuta în deplasare, la Mădei, pe terenul câștigătoarei Cupei României - faza județeană Neamț - AS Bradu Borca.
Foto: http://csmceahlaul.ro/
Foto & video: Cronica de Fălticeni
Foto: http://csmceahlaul.ro/
Foto & video: Cronica de Fălticeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu