După o lungă perioadă în care nu am mai avut vești de la profesorul Eusebiu Popa, acesta s-a confruntat recent cu probleme de sănătate care au pus la un moment dat sub semnul întrebării activitatea la clubul de rugby Venus RIFIL, iată că dinspre formația de rugby feminin - aflată într-un proces de selecție continuuă și reașezare a formulei de bază - ne sosesc vești dintre cele mai bune.
"Matzele negre" au participat în ultima perioadă la 3 competiții începând cu data de 12 mai (Cupa Ioan Valahu - București), o competiție desfășurată la doar câteva săptămâni după ieșirea din spital a profesorului Popa, competiție la care s-a obținut locul 1, apoi a urmat OVAL 5 Beach Mamaia - o competiție devenită tradițională în intervalul 24-30 iunie, o ediție jubiliară organizată de clubul Cleopatra, competiție la care noua echipă de fete a profesorului Popa a încheiat pe locul 1 ( 4 victorii și 2 egaluri) iar recent, pe 2 iulie, la București în organizarea Clubului Sportiv Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt, Cupa Ștefan cel Mare și Sfânt - competiție desfășurată cu ocazia hramului bisericii din Drumul Taberei, competiție la care s-a reușit din nou obținerea primului loc.
"Pot spune că pentru noi sunt niște rezultate remarcabile, dacă ținem cont și de faptul că din vechea echipă de anul trecut au mai rămas doar 3 jucătoare, celelalte fiind toate noi, de la Școala gimnazială 5. Pe această cale le mulțumesc profesorilor de educație fizică care m-au sprijinit pentru selecție și am găsit aceste fetițe admirabile, aceste fetițe noi sunt de 11-12 ani, U-12 fete. Cu atât mai mare este meritul lor...la Constanța am jucat contra unor jucătoare mult mai mari ca vârstă și la București s-a întâmplat la fel. În primul rând noi încercăm să le formăm pentru rugby și apoi să și le educăm. În drumul spre București ne-am oprit din nou la Mausoleul de la Mărășești, chiar dacă a fost o oprire mai mult pe fugă...Îmi doresc ca din aceste fetițe mai noi sau din rândul celor mai vechi, să calce cât mai curând pe urmele Loredanei Juncanariu sau Georgianei Gabor care fac parte din echipa Națională feminină de rugby feminin a României. Ele vor juca în perioada imediat următoare pe 13-14 iulie la Kazan (Rusia) pentru turneul de calificare pentru JO de la Tokyo. Vă reamintesc că echipa Națională de rugby feminin a României, echipa "ghindelor" a promovat din grupa B valorică în grupa A valorică. Noi am mai promovat în 2006 când eram eu antrenor îmreună cu Nicu Tarcan și cu domnul antrenor Fane Popescu. la Limoges - Franța, dar Federația, FIRA AER cum se numea pe atunci, cineva de acolo nu a fost de acord să megem în prima grupă valorică, alături de marile puteri ale Europei din rugbyul feminin: Anglia, Franța, Spania, Italia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda...dar oricum este un pas înainte! Menționez că această performanță este una de-a dreptul remarcabilă, istorică, dacă ținem cont de faptul că avem doar 3 echipe de senioare în campionat (București, Cluj și Iași). La junioare sunt 4-5 echipe..."
În ciuda tuturor problemelor sale de sănătate, profesorul Eusebiu Popa dorește să își continue activitatea, în cârje sau în căruț, acesta este hotărât să onoreze invitațiile de participare la turneele la care primește invitații.
" Noi avem invitații la Timișoara, la memorialul "Cristi Breb", apoi la Focșani, la memorialul "Ion Viorel". În urma discuțiilor avute cu președintele clubului Parohial Ștefan cel Mare și Sfânt, părintele paroh Sergiu Ristea, dânșii au în intenție să vină în ținutul Neamțului spre sfârșitul lunii iulie pentru vizită și cu această ocazie ar trebui să organizăm un turneu de rugby feminin. Cel mai probabil pe 25 iulie...detaliile urmează să le stabilim cu d-na directoare de la RIFIL. Cu această ocazie am să invit și echipe de rugby fete de la Suceava, să fim măcar 3 echipe, să facem un trofeu tradițional măcar vara...pentru că în luna noimbrie când este aniversarea clubului este mai greu și din cauza vremii, plus să nu se agraveze problemele mele de sănătate. Nu putem sâmbăta, duminica...va fi cel mai probabil joi 25 iulie. Clubul din București nu poate participa sâmbăta, duminica."
Iată care este componența actuală a lotului "mâtzelor negre" :
Paula Ciorobâtcă - noul căpitan al echipei, Diana Mîndrilaș, Loredana Apăvăloaiei, Izabela Barna, Raluca Țugui, Erica Cornea, Denisa Adăscăliței, Karina Lamatic, Denisa Stoleru și Alexandra Popa.
Adăscăliței Denisa - jucătoare nouă, care are doar o lună de antrenamente, a fost aleasă cea mai bună jucătoare atât la București cât și la Constanța. Denisa provine de la Școala Gimnazială nr.5 din Piatra Neamț. Din păcate după turneul de la București, una din fetele mai vechi, a suferit un accident cu bicicleta după ce a ajuns acasă. Acum ea este operată, este vorba de Raluca Țugui.
" Încercăm să le formăm pe deviza rugbyului: Disciplină, Pasiune, Curaj, Spirit de echipă, Respect. Au mă rămas în lot o elevă de la Bodești, una de la Podoleni și una de la Dobreni, celelalte fete noi sunt de la Școala Gimnazială nr.5 din Piatra Neamț. Ca și noutate absolută este faptul că avem un nou căpitan de echipă în persoana lui Paula Ciorobâtcă - elevă din Dumbrava Roșie, care învață la Școala nr.2 din Piatra Neamț și are doar o lună de antrenament. Fetele noi au 11-12 ani, iar din cele vechi, 13 și 14 ani, cu mențiunea că Izabela Barna are 11 ani. Fostul căpitan Adelina Stoian a terminat clasa a 8-a și urmează să meargă la un liceu cu profil real, liceul de informatică, plus că ea face și naveta și este mai greu pentru ea cu sportul, școala fiind pe primul plan. Ea și-ar dori, dar nu mai face față din cauza timpului. M-a anunțat cu o săptămână înaintea turneului de la mare că nu mai poate să vină, sper ca pe 25 iulie să fie ultimul turneu la care va participa, să fie retragerea ei oficială de la echipă, asta dacă vor dori și părinții. Chiar și cu aceste modificări din lot, echipa începe să se sudeze, să devină din nou echipa "matzelor negre", este greu, dar vom forma din nou o echipă! O parte din jucătoare, din cele vechi, au fost date afară, pentru că la VENUS RIFIL, DICIPLINA este pe primul plan. Procesul de selecție continuă...ideea mea este de a creea o nouă grupă de fete, pentru a nu mai avea goluri la echipă, fete de clasa a 4-a, clasa 5-a, să asigur schimbul de mâine. Va fi un fel de pepinieră, vârfurile vor urca automat la echipa mare. În primul rând sănătate să am, că disponibilitate voi avea. Voi încerca aă merg și la celelalte școli din Piatra Neamț, sper să găsesc înțelegere din partea profesorilor de educație fizică. Baza de antrenament rămâne în continuare baza de la Bodești. Mulțumesc pe această cale d-nului primar Marinel Barna pentru că ne susține cu terenurile, în Piatra Neamț este mai greu din păcate cu baza sportivă. Stadionul ITA unde am mai jucat noi meciuri este în paragină, nu se știe nici măcar statutul terenului, nu sunt nici condiții. Legat de echipa "pisoilor" de la Roznov, nu știu dacă voi mai continua în mare parte datorită dezinteresului din partea părinților. La ultimul turneu, cel de la Bârlad, am fost doar cu 3 pisoi. La vârsta lor se joacă în 5 dar se poate juca și în 3. Majoritatea copiilor sunt din Roznov. Este important să găsim disponibilitate. D-na directoare Valerica Leonte ne sprijină foarte mult cu transportul copiilor, microbuzul vine de la Dumbrava Roșie la Piatra Neamț, apoi trece prin Gura Văii, Dobreni, Bodești. Noi încercăm să o răsplătim prin tot ceea ce facem. "
Partenerul oficial RIFIL și ceilalți sponsori tadiționali care susțin activitatea la clubul de rugby Venus (Asociația Culiță Tărâță, Temad Brașov. Dinamic 92, Cibibon, Promotop Iași și Mega Travel) merită toată aprecierea și considerația noastră, faptul că în aceste vremuri, rugbyul juvenil feminin performează la Piatra Neamț, ar trebui să fie un semnal și pentru celelalte ramuri sportive că acolo unde există pasiune și implicare nu poate să nu vină și rezultatele.
" Sunt foarte multe trofee câștigate...o mare parte din ele sunt la RIFIL, avem acolo o vitrină unde avem colțișorul nostru, altele sunt la sediul clubului nostru, chiar sunt multe trofee de când jucăm sub brandul "Matzele negre" VENUS RIFIL...din octombrie 2016 de când am venit de la Chișinău jucăm sub denumirea VENUS RIFIL, iar sub cea de "matzele negre " din 2017..." a încheiat profesorul Eusebiu Popa cel care arde pentru sport, pentru rugbyul feminin, mereu optimist și dornic de a lansa spre marea performanță noi și noi generații de sportivi.
Loredana Juncanariu (foto) și Georgiana Gabor sunt două fete din Echipa Națională a Ghindelor care ar putea juca anul viitor la JO de la Tokio...fete descoperite și crescute la Piatra Neamț de profesorul Eusebiu Popa. Cu siguranță vor urma și altele..."Matzele negre" au devenit un brand și o carte de vizită pentru sportul juvenil nemțean. Cu profesorul Eusebiu Popa presimt că ne vom revedea cât de curând...
Galerie foto:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu