Antrenor principal Ștefan
Stoica – ACSM Ceahlăul:
“ Noi venim după un
joc în campionat în care am reușit, chiar dacă foarte greu, am luat cele trei
puncte, este un lucru bun pentru viitoarele jocuri care ne așteaptă, un
campionat care se pare este foarte puternic, cu echipe foarte puternice, însă
faptul că am reușit să adunăm un nucleu de jucători destul de puternici, cu
multă muncă, cred că o să reușim în acest campionat să fim o echipă de prim
plan.
Despre meciul de
Cupă, clar este un meci, este o competiție care este foarte frumoasă, nu știu
cât de pregătiți suntem la momentul acesta ca să atacăm și Cupă și Campionat.
Cu siguranță, mâine
o să facem multe schimbări, nu ascund faptul că pregătesc mai mult meciul de la
Focșani, însă asta nu înseamnă că mâine o să fim victime.
Chiar dacă echipa
adversă este cu o categorie mai sus față de noi, eu cred, că avem puterea și
avem jucătorii care să poată face față competiției.
Să sperăm că reușim
calificarea în 90 de minute…clar o să odihnim o parte din jucătorii noștri care
încă nu sunt pregătiți să joace din 3 în 3 zile…vă dați seama jucătorii străini
care au venit, au intrat direct la jocul de sâmbătă… jucători care nu au o
pregătire foarte bună, nu au jocuri de verificare foarte multe și cred că este
periculos să joace 3 jocuri într-o săptămână.
O să încerc să îi
păstrez pentru meciul de sâmbătă pentru că este foarte puțin de miercuri până
sâmbătă, știți și dumneavoastră, noi românii, și noi în campionatele noastre nu
reușim…când sunt jocuri din 3 în 3 zile, avem probleme. Însă, v-am spus…am încredere în toți băieții,
în momentul de față este a doua săptămână în care nu avem probleme medicale, în
afară de Oteliță care a avut o problem mai gravă, în rest toți jucătorii noștri
sunt apți, se antrenează, este cel mai frumos când ești antrenor…avem 19
jucători de câmp + Oteliță care se antrenează cu toții.
Avem băieții care
nu i-am folosit: Cosmin Rotaru, Marius Matei, jucătorii buni care nu i-am
folosit în meciul trecut, care trebuie și ei să intre în rândul echipei, de
asta o să încercăm ca toți jucătorii echipei să fie pregătiți și să ajute,
pentru că campionatul este lung.
De un singur lucru
sunt sigur, că Miecurea Ciuc nu o să aibă un meci ușor la Piatra Neamț. Despre
formația din Miercurea Ciuc nu conoastem prea multe, și eu sunt de mulți ani plecat
din România, nu cunosc prea multe, însă colaboratorii mei îmi spun anumite
lucruri, însă știu că este o echipă foarte bine pusă la punct, disciplinată…dar
în același timp am spus, nu o să-i fie ușor la Piatra Neamț.
Miercurea Ciuc are
avantajul că o să joace lunea viitoare în campionat…nu cred că o să riște. O să
vină cu echipa de bază, pentru că ei au meci cu Petrolul, luni sau marți, au și
avantajul că au jucat sâmbătă cu Dunărea Călărași.
La fotbal nu prea
putem alege…de multe ori vrem să facem lucruri perfecte. Asta nu înseamnă că pe
noi, pe jucătorii noștri nu ne interesează Cupa. Este o greșeală dacă credem
lucrul acesta. Este clar că trebuie să avem toți jucătorii noștri în formă,
toți jucătorii să fie calzi, pentru că echipa aceasta este a noastră, a
tuturor, a lor de fapt. Noi suntem numai așa…antrenorul care ajută la
pregătirea lor și la formarea lor, dar de aici încolo, echipa este a orașului
și a copiilor, care trebuie să demonstreze că ceea ce fac, fac bine pentru
comunitate, pentru că orice echipă în lumea asta dacă nu are identitate, nu are
casă, eu cred că nu există ca echipă. Noi avem casa noastră, noi avem
suporterii noștri, noi avem familia noastră aici, trebuie să luptăm. Mai ales
că marea majoritate a băieților tineri sunt de aici din oraș. Ei trebuie să
lupte pentru orașul lor…dacă nu luptă ei, cine să lupte? Și mă aștept…eu an
vorbit cu toși băieții, cu Rotaru, cu Pîntea, cu toți care sunt, de aici din
Neamț, trebuie să înțeleagă că mândria lor și tot ce o să facă în viața asta, o
să facă în orașul ăsta și de ce să nu fie respectați de oamenii din jur.
Da, și jucătorii
străini au început să se integreze și îmi place foarte mult, au o relație
foarte frumoasă, văd că ai noștri și cu străinii merg și la o cafea, au glume,
se zâmbește puțin, este o atmosferă plăcută, să sperăm să meargă lucrurile,
pentru că pshihologia este de un lucru extraordinar de frumos, dar pshihologia
nu are o unitate de măsură, pshihologia vine numai după victorie. De multe ori
se spune că jucătorii nu au pshihologie…jucătorii o să aibă pshihologie când o
să câștige meciurile. Aia e pshihologia. Pshihologia vine cu victoria și cu un
lucru cel mai important: când ești pregătit bine, este ca la școală, stai în
bancî relaxat, dacă știi lecția, nu știi lecția, și nu te simți că ești foarte
puternic și foarte pregătit stai mai retras…Ei se antrenează bine, se odihnesc
bine, se hrănesc bine, echipa creează…Piatra Neamț are de liga 1 condiții,
infrastructura la Piatra Neamț este de Liga 1 din România, între cele mai
frumoase, cele mai bune. Este păcat să
nu luptăm și să nu avem un joc frumos, un joc care să ne fie bine. Eu le-am
spus copiilor, o să le spun toată viața…când ești învingător și la primele
locuri, până și familia și părinții, soția acasă, toată lumea te vede mai
puternic, te vede mai frumos, este legea vieții. Nu cred că poate cineva să mă
contrazică. Ești puternic, ești locul 1, EȘTI! Nu ești, ești pe nicăieri. Eu
asta vreau să le insuflu băieților, să le bag în capul ăsta mândria de a fi
primii, de a fi în frunte, de a câștiga de a fi CINEVA. Ca să fim pe locul 10, 11 și 12, nu știu…mie
nu-mi place! Eu aș vrea să bat în fiecare zi, să câștig și să fie bine.
Fără pshihologie nu
se poate! Dacă jucătorul vine la antrenament, și nu are plăcerea să se
antreneze…noi trebuie să-I dăm plăcerea jocului, plăcerea de a juca. Fără asta
nu o să fie rezultate. Plăcerea noastră…este cel mai frumos lucru fotbalul și
sportul în general…Eu le-am spus este o profesie extraordinară…Ne jucăm și
câștigăm și bani. Deci mai frumos de așa ceva, ce poate să fie? Jucați copii,
asta le spun în fiecare zi, jucați fotbal cu inima, un pas, un-doi, să fie ceva
rapid, să fie ceva frumos. Domnul Ștefan a
vrut cândva să mă aducă aici când era la liga 1…ceva nu știu ce s-a întâmplat,
nu am vorbit cu dumnealui direct, însă uite cum merge viața…am ajuns acuma și
nu-mi pare rău. Îmi pare rău că nu am avut meciuri de verificare ca să vedem cu
exactitate unde sunt problemele.
Una este rezistența
de joc, de antrenament și alta este cea de joc. Sunt 2 lucruri diferite.
Antrenamentul e una…la antrenament poate să zboare. Însă dacă nu ai rezistență
de joc, și e logic…pentru că și cel de lângă mine (n.r. Arsene Luboya), nu
ajucat niciun meci cu echipa, de verificare. A jucat meciul direct, și bravo
lui, a marcat și gol, și am reușit să câștigăm meciul.
Pe domnul Ștefan am
să îl caut eu în tribună când am să îl văd…Cea făcut domnul Ștefan, eu spun că
trebuie să rămână în istorie. Ce este aici, eu cred că este meritul dumnealui.
Eu cred că ar fi
frumos pentru oamenii care iubesc fotbalul…(nr. Politehnica Iași va disputa 3-4
jocuri la Piatra Neamț sau Vaslui).Să vadă în direct, pe viu, un joc de
fotbal. Pe noi clar, nu ne convine, că
ne strică terenul. Dacă este o ploaie, dar trebuie totuși ajutați sunt
moldovenii noștri, ai voștrii…”
Referitor la Rezultatele
înregistrate în prima etapă a ligii a 3-a, seria I.
“ La Focșani mă așteptam mai mult...ei au și
bani, dispun și de foarte multe conexiuni, dar vedeți, calculul hârtiei cu
calculul de pe teren, diferă. Diferă...au mers și-au pierdut, eu cred că asta
era și realitatea din teren. Am fost la meci și am văzut, cu o echipă care
lupta pentru fiecare balon, cu o echipă care credea că știe mai mult fotbal
dar, vedeți asta e! Eu cred că se poate pierde și câștiga cu oricare din
echipele din liga asta...sunt echipe bune, aleargă toți. Eu cred că putem să progresăm mult mai
mult. Acum în procente nu știu dacă este cel mai corect să vă răspund...dar e
clar trebuie să treacă 2-3 etape, nu numai unei echipe ca Ceahlăul, au venit
jucătorii de la Tg.Mureș, în ultimele 3 zile...sunt jucători care au venit de 3
zile, de 7 zile, jucători care în momentul în care am ajuns aici, au început
încet încet chiar și ei și francezii care erau accidentați 1 săptămână, două...
Efectiv ne antrenăm de 2 săptămâni, cu
toată lumea și echipa este sănătoasă. Fără accidentări, fără lucruri de genul
ăsta...o să fim mai puternici! O să alergăm mai mult, o să presăm balonul mai
mult, sunt sigur de lucru acesta.
Eu cred că mai trebuie lucrat la unitatea
grupului. Ca să faci niște trasee, mai trebuie lucrat, trebuie să treacă ceva
timp. Aceste trasee nu se fac între un antrenament și două...ele trebuiesc să
stai acolo și să băciui toată ziua. Dar au calitate jucătorii, forță, ceea ce
nu aveau până acum, când se mergea pe un nucleu mai tânăr...și acuma suntem
foarte tineri...jucătorii africani, ambii au 20 de ani, este Andreș care are 19
ani și fundașul dreapta care o să joace 18 ani.
Deci avem o linie de fund de 19
ani...Andrei Miclean o să și joace, noi nu ascundem asta. Astăxi d-nul
președinte este la Federație, vine cu actele și suntem în regulă. Avem 20 de
jucători de câmp și 4 portari.
Cred că o să mergem așa...nu mai avem nici
timp, și așa sunt 7 jucători noi în formația de bază. Sunt foarte mulți
jucători care au venit...o să vedem la iarnă dacă suntem așa unde vrem cu
toții, în primele locuri, cu șanse, atunci să aducem 1-2 care să înceapă cu noi
pregătirea, de ce nu, să fie valoroși tare. “
Arsene Luboya – atacant CSM Ceahlăul:
A
debutat în prima etapă pentru CSM Ceahlăul într-un joc oficial cu gol în min 53
la scorul de 1-0 și assist la golul de 2-1 reușit de Yoann Fellrath în
min.90+4.
Atacantul
francez a fost prezent la conferința de presă și cu un nou look.
“ Mă simt foarte bine
la Piatra Neamț, am încredere în antrenor, în tot staff-ul, în echipă de
asemenea. Când am venit prima data era diferit, acum grupul este mai unit, am
avut ceva activități împreună, și încercăm să facem totul împreună și pe teren.
Cred că atunci când câștigăm,. felul cum jucăm, toată lumea care ne privește
își dă seama că începem să formăm cu adevărat o echipă. Să fim o mare echipă,
eu zic că este bine. Toți jucătorii noi veniți, și cei vechi, antrenorii,
ceilalți membri din staff, cu toții în aceeași măsură ne străduim să formăm cât
mai rapid o echipă să fim o adevărată familie. Ne dorim lucrul acesta. Și
publicul de asemenea…și jurnaliștii de asemenea, sunt bineveniți! Să formăm o
mare familie la Piatra Neamț.
Nu pot spune mare lucru
despre alte formații (nr. Știința Miroslava)…dar cu siguranță echipa mea are
mare calitate. Dacă fiecare meci va fi ca cel de sâmbătă, iar la fiecare meci
vom arăta și vom juca mai bine, nu îmi pasă de cealaltă echipă. Dacă Real Madrid vine, vom juca la fel, dacă
Barcelona vine, va trebui să ne preocupe același lucru, jocul nostru. Am
încredere în toți băieții mei” a mai
spus atacantul născut la Paris, care a marcat
ultima dată în acest sezon pentru Kücük Kaymakli TSK – formație de primă ligă
din Cipru.
Atacantul
francez a vrut să își schimbe lookul înainte de începerea campionatului, dar se
pare că frizerul său nu a fost liber decât după meciul cu Știința Miroslava.
Arsene
Luboya are o opinie foarte bună despre Piatra Neamț, un oraș mult mai mic
precum Parisul, orașul în care s-a născut, oamenii sunt buni și primitori aici,
nu are decât cuvinte de laudă despre orașul în care își desfășoară activitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu