joi, 29 august 2019

Fotbal Cupa României - turul III | FK Csikszereda merge mai departe, dar ACSM Ceahlăul lui Ștefan Stoica, chiar și cu o formulă experimentală este în creștere!

 
Turul III al Cupei României Timișoreana a adus la Piatra Neamț, miercuri, 28 august, de la orele 17:30, pe divizionara secundă FK Csikszereda - una din revelația ediției trecute, atunci când a eliminat în optimile de finală după executarea loviturilor de departajare pe nimeni alta decât Dinamo București.
Ciucanii și-au făcut o tradiție în a avea un parcurs cât mai lung în Cupă, așa că Valentin Suciu a deplasat la Piatra Neamț cea mai bună formație posibilă, avertizat de noua față a CSM Ceahlăul - o formație ce își dorește în acest sezon să performeze în L3, Seria I.
Ștefan Stoica adeptul unui joc ofensiv și mai rapid, cu execuții din 1-2 atingeri, a trimis în teren o formație experimentală din care au lipsit câteva piese de bază, din dorința de a da minute de joc și celorlalți componenți ai lotului care au jucat mai puțin până acum, de ai aduce treptat la același ritm de joc cu titularii și de ce nu și în perpectiva jocului de sâmbătă de la Focșani, de a avea mai proaspeți la ora jocului, piesele de bază.
Pentru amatorii de statistici vă vom prezenta mai jos formațiile de start:
ACSM Ceahlăul: Alex Barna (cpt) - Andrei Miclean, Vlad Andreș, Fomba Bourama, Keita Modiba - Raul Iliescu, Vasile Petra, Cosmin Rotaru, Alexei Șoimu, Marius Matei, Robert Vasile.
Rezerve: Marius Chelaru - Răzvan Pîntea, Ovidiu Toma, Cristian Jalbă, Arsene Luboya, Franck M'Barga, Yoann Fellrath
FK Csikszereda : Daniel Bordaș - Raul Palmeș, Istvan Berde, Slobodan Lalic, Csongor Simo, Szilard Vereș, Gonzales Eder, Szilard Magyari, Martin Tackacs, Jebari Soufiane, Tamaș Becze
Rezerve: Damir Ljuljanocic - Vakos Fodor, Attila Csuros, Levente Bara, Norbert Barta, Barna Bayko, Carlo Erdei.
Despre desfășurarea jocului vom vorbi mai puțin, materialul video vă va edifica pe cei care nu ați fost ieri pe Borzoghean.
Trebuie remarcată o afluență sporită a publicului, au fost circa 1000 de spectatori miercuri seara la Piatra Neamț, ceea ce demonstrează că fotbalul, atunci când își propune obiective îndrăznețe, poate atrage ca un magnet suporterii. Și semne bune sunt, echipa este foarte tânără, de perspectivă, staff-ul lucrează profesionist, timpul va aduce cu siguranță și rezultatele, pe măsură ce relațiile de joc și anumite automatisme se vor consolida în jocul echipei.
Sportul nemțean de performanță ține pe această cale să mulțumească președintelui executiv Marin Mitran pentru faptul că s-a ținut de promisiune și va pune la dispoziția fanilor un mijloc de transport pentru jocul de sâmbătă de la Focșani.
Reamintim că plecarea se face de stadion, de la orele 13:30, iar cei care doresc să însoțească echipa în deplasare să se adreseze membrilor galeriei până cel mai târziu vineri seara, numărul de locuri fiind limitat.

video: Youtube Turn TV



Galerie foto:


































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | După 7 înfrângeri consecutive, lanterna roșie resuscitată de apatia nemțenilor. Un 0-0, bun pentru contracandidatele celor 2 formații cu obiective diferite!

După o pauză de 3 săptămani elevii lui Marco Veronese s-au deplasat pe terenul ultimei clasate AFC Muscelul Câmpulung Muscel, o formație car...