marți, 5 noiembrie 2019

Handbal | DOLIU în handbalul românesc. Legendarul Liviu Paraschiv s-a stins din viaţă

Reputatul tehnician – care de-a lungul carierei sale a pregătit mai multe formaţii din Liga Naţională, a decedat la vârsta de 72 de ani


Unul dintre cei cei mai cunoscuţi antrenori din handbalul românesc s-a stins azi din viaţă, la vârsta de 72 de ani.
Născut la Braşov în data de 12 mai 1947, Liviu Paraschiv s-a aflat în slujba handbalului românesc mai bine de 35 de ani, timp în care a lucrat atât la masculin, cât şi la feminin.
Şi-a început activitatea pe banca tehnică la echipa masculină Tractorul Braşov, în anul 1980, după care a ajuns la Minaur Baia Mare şi la Fibrex Piatra Neamţ.
La feminin, nea Paraschiv a antrenat mai multe formaţii de pe prima scenă, precum Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Braşov, Remin Deva, HCM Roman, Oţelul Galaţi, HC Dunărea Brăila, iar ultima echipă a fost CSM Unirea Slobozia.
De-a lungul anilor, reputatul tehnician s-a ocupat şi de loturile naţionale.
S-a retras din activitate în primăvara anului 2015, în plin campionat, fără să îşi motiveze decizia.
Totuşi, înaintea partidei disputate de gruparea din Ialomiţa împotriva formaţiei HCM Roman, tehnicianul a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook.
“Astăzi e ultimul meci când voi sta pe banca unei echipe de handbal. Vreau să mulţumesc celor care au fost alături de mine, conducători de cluburi, jucătoare, jucători şi la bine şi la rău în aceşti 35 de ani de antrenorat. Handbalul e cel mai frumos sport de echipă, a fost şi rămâne viaţa mea!”, spunea antrenorul Liviu Paraschiv.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu