Antrenorul
Ștefan Stoica – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț:
“ Da, despre adversar...îl cunoaștem destul de bine, l-am văzut cel puțin eu
și pe viu de foarte multe ori. Acum este ușor, chiar dacă suntem și la L3, să
urmărim adversarii. Marea majoritate a jocurilor sunt și pe Youtube, cunoaștem
ce forță are adversarul de mâine.
Da, este un
adversar incomod, eu le-am spus băieților. Nu este chiar așa ușor...chiar dacă
sunt la mijlocul clasamentului, toate echipele din seria asta mi se par foarte
foarte greu de depășit dacă nu joci fotbal. Noi trebuie clar să jucăm noi, și
dacă o să jucăm așa cum am găsit ritmul în ultimele jocuri, cred că suntem
echipa mai puternică, mai puternică decât echipa din Fălticeni.
5 victorii, sunt 5 victorii frumoase, ultimele 3 fără gol primit. Asta începe să mă bucure
tare mult, vreau să rămânem acolo. Le spun în fiecare zi dacă nu primim gol,
liga a 3-a este o ligă în care dacă nu primești gol, cu siguranță avem forța să
marcăm măcar odată și să câștigăm cele 3 puncte. Da, este un joc în care noi
nu avem ce să facem, noi mergem numai la victorie, așa ne-am propus din prima
zi, vedeți și dumneavoastră prima clasată are 10 din 10, noi am pierdut de două
ori, însă dacă avem o victorie frumoasă mâine și colaborat cu un joc Suceava – Aerostar
în care să nu câștige Bacăul, ar fi foarte frumos. Clar că mai sunt foarte
multe meciuri, 20 de jocuri mai sunt până la finalul campionatului, însă noi
trebuie să luăm unu câte unu, și să aducem victoriile și bucuria în Piatra
Neamț.
Cu toate
astea, chiar dacă ne lipsesc 3 tineri valoroși, avem și alți jucători, și de la
echipa a 2-a, de la Vali Avădanei. Eu am încredere în toți jucătorii tineri
care sunt ai Ceahlăului, nu-mi este teamă, o să vedeți că o să introduc jucător
care nu a jucat până acuma, dar cu toate asta sunt convins că o să o să
reușească. Cei doi
jucători tineri din 2002 sunt de la LPS, ei învață după-amiaza și nu am reușit
până acum să-i transferăm, să fie dimineața la școală. Nu știu din ce
motive...eu sunt doar antrenor, eu pot să spun doar ce să facem cu jucătorii,
cum să-i ajutăm. Dar de aici încolo este un lucru pe care echipa și conducerea
liceului să găsească o soluție. Se pare că nu s-a găsit până acuma, v-am spus
nu au de pierdut decât jucătorii, copii.
Ați văzut și
dumneavoastră și la Huși...e o plăcere foarte mare pentru oamenii care au venit
de la o distanță destul de mare și pentru jucători a fost fantastic, totul este
frumos mai ales când câștigi. Cu siguranță, orice spectator, orice fan al
clubului care vine alături de noi nu poate decât să ne bucure. Este logic până la urmă, fotbalul de asta îl
și jucăm. L-am jucat ca fotbaliști, îl joacă jucătorii noștri și ca antrenor,
este diferență mare să ai 10 mii de spectatori, și alta e să joci cu 5 oameni
în tribună. Ați văzut ce frumos este fotbalul și la L1 când joacă echipele mari
care au public, parcă și fotbalul, și jocul este mai rapid, mai frumos.
Pe Ibrahim
Diarra, ultimul jucător venit la echipă nu o să îl folosesc pentru că eu am
principiile mele...eu am vrut să îl pun în fața clubului cum ar veni, știam că
dacă o să fie bine, o să îl introduc, să vadă și el cum este la Piatra Neamț,
să vadă atmosfera, să îl vadă și cei care iubesc acest club, însă vă dați
seama, venit din Africa, a stat 2 săptămâni până să primească viza, fără să
facă absolut nimic, are deja a 2-a săptămână, sunt jucători care au venit din
altă emisferă, sunt niște lucruri care trebuie luate în calcul.
E un jucător
care începem încet încet...sunt convins că sunt ultimele 2 etape și la anul
viitor o să fie un jucător chiar foarte bun. Are 19 ani, are calități, deci se
poate lucra!
Față de
meciul din etapa trecută, nu îl putem utiliza pe Răzvan Pîntea...o să fie o
schimbare, maxim două față de formula din meciul cu CSM Bacău.
Mie nu îmi
este teamă de jocul de la Fălticeni, pe zi ce trece, echipa se face mai
puternică. Ăsta este avantajul când ai jucători tineri. Ei progresează. În
același timp cu jucători tineri, de noi mie teamă, să nu prindă vreo zi, sau să
intre în meci mai greu. Însă una peste alta, eu cred că o să luptăm în meciul
de mâine și trebuie să luăm cele 3 puncte. Nici noi nu mai avem voie să facem
greșeli.
E clar că
pentru meci de duminică, o să fiu fan Suceava!
E logic...Noi
trebuie să ne vedem de jocul nostru, de lucrurile noastre, dacă o să câștigăm...cu siguranță nu există
superechipă care să bată de 30 de ori.
Noi trebuie să câștigăm jocurile noastre și cu sigurnață nu o să poată
și adversarul să bată pe toată lumea. “
Modibo Keita - fundaș stânga ACSM Ceahlăul:
“ Pentru moment îmi place aici la Piatra Neamț. M-am
adaptat bine, colegii m-au primit foarte bine, am început să avem rezultate,
totul este ok. Formăm un colectiv unit, ne preocupă doar jocul nostru, ne dorim
să progresăm și să câștigăm fiecare joc.
La meciul cu
CSM Bacău recunosc că inițial am vrut să centrez la faza în care portarul
Bacăului a scos migea de sub transversală. Primul gol al meu în România a fost
cu CSM Pașcani...înainte am marcat doar când jucam pentru ACADEMIE, în Mali.
Știu că și
Șomuz Fălticeni, adversarul nostru de mâine are în componența lotului 4-5
jucători africani din Camerun, cu care ne-am confruntat în pregătiri în vară, la
Piatra Neamț într-o partidă amicală. Nu îi cunosc personal, însă sunt jucători
cu calități, trebuie să fim concentrați pentru a face un meci bun și pentru a
veni cu cele 3 puncte din meciul de mâine.
Nivelul
întâlnit în L3 din România este unul destul de bun. Chiar dacă unele formații
nu au un nivel tehnic foarte ridicat, se compesează cu pregătirea fizică, este
un campionat bazat pe forță, pe alergătură. “
Odată cu intrarea în luna noiembrie, scăderea
temperaturii și probabil apariția ninsorilor nu îl sperie pe Modibo Keita.
Acesta nu este la prima experiență în Europa, în
februarie 2019, fundașul stânga din Mali a evoluat în Georgia, o țară cu un
climat apropiat cu al nostru în lunile de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu