miercuri, 24 februarie 2021

Fotbal liga a 3-a, Seria I | Șomuz Fălticeni încheie pregătirea de iarnă cu un cantonament la Dej. Echipa lui Daniel Stoica va disputa și trei jocuri amicale


Au rămas mai puțin de trei săptămâni până la reluarea Campionatului Ligii a 3-a  de fotbal.

După antrenamentele efectuate la nivel local, Șomuz Fălticeni va încheia pregătirea de iarnă cu un cantonament în zona Ardealului.

Începând de vineri, 26 februarie, echipa își mută “cartierul general” la Dej. Este un efort asumat de conducerea clubului, pentru ca staff-ul tehnic să poată pregăti și mai bine lotul de jucători pentru meciurile dificile din partea a doua a sezonului.

Antrenamentele vor avea loc în Baza sportivă de la Iclod (foto 1).

 “Timp de șapte zile ne vom desfășura pregătirea la Dej. Am luat această decizie și din cauza stării terenurilor din zona noastră. În perioada în care ne vom antrena în Baza sportivă din Iclod, pe teren sintetic, vom avea și trei meciuri de pregătire. Obiectul nostru pentru acest sezon rămâne neschimbat, clasarea pe unul dintre primele două locuri în serie și participarea la barajul pentru promovarea în Liga a 2-aAcest cantonament s-a putut organiza cu aportul financiar al președintelui executiv, Alexandru Ursu, și al firmei de transport Romfour, care va fi partener al echipei și în campionat, a declarat directorul sportiv, Iulian Darabă, pentru Cronica de Fălticeni.

Duminică, 28 februarie, Șomuz va întâlni, la Cluj, echipa a doua a campioanei CFR Cluj. Urmează apoi, tot la Cluj, un joc de pregătire cu Universitatea Cluj II (miercuri, 3 martie). Înainte de revenirea acasă, fălticenenii își vor testa jocul în compania echipei Progresul Șomcuta Mare, din Liga 3 / Seria a 10-a. Meciul se va disputa pe terenul Bazei sportive Iclod.

În urma perfectării acestui cantonament, echipa a anulat meciul de pregătire în compania Forestei Suceava, care trebuia să se dispute pe 3 martie.

După meciul de pregătire cu Bucovina Rădăuți, disputat la Roman, la sfârșitul săptămânii trecute, antrenorul Daniel Stoica a făcut o scurtă analiză a perioadei de pregătire.

“Au fost șase jocuri de pregătire și pot evalua echipa din toate puncte de vedere. Este pentru prima dată în cariera mea de antrenor, în care întâlnesc mai multe necunoscute cărora trebuie să le fac față. Mai întâi, a avut loc un schimb mare de jucatori, au plecat 7, au venit 8, și trebuie sa fiu foarte atent cum reușesc să fac omogenizarea. A doua provocare, numarul mic de meciuri rămase, cu risc mare pentru orice pas greșit. În această perioadă  a anului, baza sportivă este necorespunzătoare tipologiei mele de muncă. Au fost antrenamente pe zăpadă, de cele mai multe ori în condiții aspre generate de  frig. Este foarte greu să gestionezi accidentările și partea tehnică a pregătirii, iar lista poate continua, a declarat antrenorul Daniel Stoica citat de https://www.cronicadefalticeni.ro/

Tehnicianul Șomuzului spune însă că echipa trebuie să se adapteze la această situație pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.  

„Din punct de vedere al echipei, în ansamblu suntem peste ce am fost în tur. Jucatorii  care au venit au calitate, și ține doar de munca mea ca rezultatele să fie peste cele din tur, a concluzionat antrenorul Daniel Stoica citat de aceeași sursă.

Șomuz Fălticeni are programat primul joc oficial pe data de 13 martie, la Vaslui, pe terenul echipei Sporting Juniorul Vaslui.

Foto: Alex Săvescu și Primăria Iclod

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...