Ce înseamnă dispariția Ceahlăului pentru comunitatea locală
Când un club dispare, nu se stinge doar un nume din clasamente. Se rupe o comunitate, se suspendă destine și se abandonează o generație. Din 26 ianuarie, pentru sute de copii și zeci de profesori din Piatra Neamț, Ceahlăul nu mai este un loc de formare, ci un simbol al unei decizii administrative fără soluție.
Aceasta nu este o criză sportivă. Este o criză de responsabilitate publică.
Un simbol care dădea sens comunității
Pentru mii de oameni, Ceahlăul a fost prima legitimare a apartenenței la oraș. Culorile clubului, stadionul, antrenamentele, meciurile de weekend – toate au construit un ritual colectiv. Dispariția acestui simbol lasă în urmă un gol care nu poate fi umplut prin comunicate administrative sau soluții de avarie.
Un oraș fără repere riscă să devină un spațiu fără memorie. Iar sportul, mai ales fotbalul, a fost una dintre puținele forme de coeziune reală într-o comunitate fragmentată.
Copiii – primii care plătesc prețul
De la 26 ianuarie, pentru copiii legitimați la grupele de juniori, realitatea se schimbă brutal. Nu vorbim doar despre lipsa antrenamentelor sau a competițiilor, ci despre:
întreruperea unui parcurs educațional construit pe disciplină și rutină;
pierderea unui cadru sigur în care energia și emoțiile erau canalizate pozitiv;
confuzie, frustrare și sentimentul că munca lor nu a contat.
Pentru mulți dintre acești copii, Ceahlăul era singurul spațiu organizat în care aveau acces la mentorat, reguli și speranță. Dispariția clubului îi expune riscului de abandon sportiv, dar și de marginalizare socială.
Profesorii și antrenorii – profesioniști lăsați fără misiune
Antrenorii și profesorii nu sunt simpli angajați. Ei sunt formatori de caractere. Din 26 ianuarie, acești oameni se trezesc fără cadrul în care își puteau exercita vocația.
Ani de muncă, planuri pe termen lung, generații crescute pas cu pas – toate sunt puse între paranteze. Impactul nu este doar economic, ci profund profesional și moral: sentimentul inutilității forțate, al lipsei de recunoaștere și al abandonului instituțional.
Ce urmează din 26 ianuarie?
Fără o soluție clară, riscurile sunt evidente:
dezintegrarea grupelor de copii;
migrarea talentelor către alte orașe;
pierderea unei infrastructuri umane greu de reconstruit;
transformarea sportului juvenil într-o activitate de lux, accesibilă doar celor care își permit alternative private.
Aceasta nu este o pauză. Este un punct de ruptură.
Rolul autorităților: legalitate vs. responsabilitate
Mult timp, administrația locală a invocat strict limitele legale pentru a justifica lipsa unei intervenții clare. În special, s-a invocat Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în forma sa anterioară, care restricționa sever finanțarea structurilor sportive aflate în dificultate financiară sau insolvență.
Însă contextul juridic s-a schimbat. În octombrie 2025, Legea 69/2000 a fost modificată tocmai pentru a permite o abordare mai realistă și mai flexibilă în sprijinirea sportului, în special a sportului de utilitate publică și a activităților de formare a copiilor și juniorilor. Noile prevederi fac distincție clară între:
entitatea sportivă aflată în insolvență ca structură juridică;
activitatea sportivă de interes public (copii, juniori, centre de pregătire, baze sportive).
Cu alte cuvinte, legea nu mai interzice automat sprijinul public atunci când interesul comunității este evident, iar finanțarea este direcționată transparent către activități eligibile: pregătirea copiilor, competițiile juvenile, infrastructura și personalul de specialitate.
În acest context, problema nu mai este una de imposibilitate legală, ci de voință administrativă și de capacitate de a construi soluții conforme cu legea. Este cu atât mai relevant cu cât, până în prezent, autoritățile locale au finanțat activitatea sportivă preponderent prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Autoritățile locale aveau și au în continuare instrumente legale pentru a asigura continuitatea activității sportive pentru copii, chiar și în condițiile unui blocaj la nivelul clubului.
Legea 350 a fost gândită ca un instrument de sprijin punctual, pe bază de proiecte, nu ca o soluție structurală pentru menținerea și dezvoltarea unui club-simbol cu rol educațional major. Dependenta exclusivă de acest mecanism a creat vulnerabilitate, lipsă de continuitate și expunere la blocaje administrative.
Rolul autorităților nu este doar să evite riscuri juridice, ci să apere interesul public. Iar sportul juvenil, educația prin sport și protejarea unui simbol local precum Ceahlăul se încadrează fără echivoc în această categorie.
Lipsa unei soluții nu este o fatalitate juridică, ci o alegere administrativă. O alegere care transmite un mesaj periculos: că munca copiilor, a profesorilor și atașamentul comunității pot fi suspendate fără asumare și fără consecințe imediate pentru decidenți.
Editorial semnat
Dan Eșanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu