ACSM Ceahlăul Piatra Neamț și-a compromis puținele șanse pe care le mai avea pentru accederea la baraje în acest retur în deplasările de la Rădăuți și Huși, acolo de unde elevii lui Gabi Rădulescu, s-au întors cu tolba goală, adică fără punct(e) care să le permită să joace până la ultima etapă cu șanse la îndeplinirea obiectivului.
Pe lângă înfrângerea dureroasă de la Huși (1-3), pietrenii au suportat pe parcursul jocului cu Hușana și 2 eliminări, Andrei Mateiciuc ca urmare a cumului de cartonașe galbene (încă din min.28 al primei reprize) și Cristian Copoț-Barb - căpitanul echipei, cel care a primit galben, iar apoi în urma protestelor și a înjuriilor adresate centralului a fost sancționat cu cartonaș roșu direct.
Miercuri, 21 aprilie, Comisia de Disciplină a dictat și sancțiunile pentru cei doi fotbaliști ai CSM Ceahlăul.
Pe lângă etapele de suspendare se remarcă și cuantumul amenzii dictate contra căpitanului de echipă al pietrenilor, semn că centralul Mihai Amorăriței din Câmpina a fost foarte "meticulos" la întocmirea raportului de arbitraj.
Dacă Andrei Mateiciuc și-a ispășit etapa de suspendare în jocul cu ACS Bradu Borca de pe teren propriu, urmând ca principalul Rădulescu să decidă dacă are nevoie de serviciile sale la Vaslui, Cristian Copoț-Barb pe lângă sancțiunea pecuniară de 1700 de roni a fost sancționat și cu 3 etape de suspendare, așa că nu va mai juca în acest sezon pentru formația de sub Pietricica.
Partida din cadrul ultimei etape, cea de a 18-a, dintre CS Sporting Juniorul Vaslui și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț va avea loc vineri, 30 aprilie, de la orele 15:00, pe stadionul Municipal din Vaslui și este din păcate pentru ai noștri doar una de palmares.
În tur, partida ce urma să se desfășoare la Piatra Neamț, nu a mai avut loc la reprogramare și a fost câștigată la masa verde conform regulamentului actual ce privește cazurile infectării cu Covid, de către gruparea vasluiană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu