Adrian Sabin Moldovan este noul atacant al CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Acesta are 22 de ani, a semnat un contract pe două sezoane, iar ultima dată a evoluat pentru divizionara secundă Unirea Slobozia sub comanda fostului dinamovist Adrian Mihalcea (foto 1). A bifat 23 de prezențe (17 în sezonul regulat și 6 în play-out-ul Lgii 2) în echipa din Brărăgan în sezonul 2020-2021.
”Este un jucător cu talie bună și are viteză și tehnică bună. Am încredere că ne va ajuta să fim eificienți în campionat”, a fost caracterizarea făcută de antrenorul Costel Ilie noului jucător pietrean.
Adrian Sabin Molodvan a mai jucat în carieră la CSM Politehnica Iași (Liga 1) formație la care a debutat cu gol la L1 în partida cu ASA Tg Mureș, scor 1-1, pe când avea 18 ani (foto 2), au urmat apoi Academica Clinceni (Liga 2) și CSM Alexandria (Liga 3).
În ultima ediție de campionat, Adrian Sabin Moldovan a marcat de trei ori în meciurile cu CSM Reșița (victorie cu 3-0 în deplasare), cu Ripensia Timișoara (victorie cu 2-0 pe propriul teren) și cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu (înfrângere 1-3 în deplasare).
Adrian Sabin Moldovan este ultimul dintre noii legitimați ai clubului nemțean, după Cosmin Nemțanu (venit de la Știința Miroslava), Sorin Tăbăcariu (venit de la Moștiștea Ulmu), Flavius Dumbrăvean (venit de la Unirea Ungheni) și Alexandru Barna (revenit după împrumut la Liga 2 de la Gloria Buzău via Aerostar Bacău).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu