CSM Bucovina Rădăuți are începând de ieri un nou antrenor principal în persoana lui Florin Cristescu, care îl înlocuiește pe bancă pe demisionarul Iulian Ionesi.
Fostul căpitan de la CSM Suceava a fost prezentat la Rădăuți în cadrul unei conferințe la care au mai participat primarul Bogdan Loghin, președintele de onoare și totodată principalul sponsor al echipei, Cornel Lucescu (Tarsin), președintele CSM Bucovina, Radu Munteanu și noul președintele al secției de fotbal Manuel Costache.
Florin Cristescu va lucra în staff-ul tehnic al grupării rădăuțene cu secundul Ionel Lavric și cu antrenorul de portari Cristi Butnariu și are ca obiectiv pentru viitorul sezon al Ligii a III-a ocuparea unuia dintre primele patru locuri în serie, ce asigură calificarea în play-off.
“Îi mulțumesc domnului primar Bogdan Loghin și domnului Cornel Lucescu pentru încredere și pentru că mi-au acordat șansa de a participa la acest nou proiect. De asemenea, îi mulțumesc fostului antrenor Iulian Ionesi pentru că a lăsat loc de performanță aici, la Rădăuți. Îmi doresc să construim o echipă competitivă, cu care să ne îndeplinim obiectivul, acela de a termina între primele patru locuri ale seriei”, a declarat Florin Cristescu, care își dorește și formarea unui centru de copii și juniori la CSM Bucovina în baza unui parteneriat cu celelalte cluburi: CSŞ Rădăuți și Cenizia Rădăuți.
În urmă cu 2 săptămâni a fost instalat “principal” la Foresta
Florin Cristescu va intra în pâine la Rădăuți pe 5 iulie, când este programată reunirea lotului Bucovinei.
Până atunci trebuie să-și încheie socotelile cu Foresta, acolo unde este angajat de trei ani. Cristescu este șef al centrului de copii și juniori al clubului din Areni, iar de două săptămâni a fost instalat antrenor principal al Forestei.
„Florin Cristescu era instalat de două săptămâni. Își făcuse lotul. Mi-a dat și o listă de jucători pe care îi dorește, unii din județ, alții din afară. Urma să fie prezentat pe 1 iulie. Şi acum…!? Contractul lui este în vigoare, îl aștept să vină să-l reziliem”, a declarat Andrei Ciutac, președintele clubului Foresta ieri presei on-line într-un comunicat pe un grup destinat ligii a 3-a, seria I.
În sezonul ligii a 3-a, seria I, ediția 2020-2021, CSM Bucovina Rădăuți a câștigat seria de 1o formații din care a făcut parte în detrimentul unor formații cotate cu șanse mai mari precum ACS Foresta Suceava sau CS Știința Miroslava, însă, în prima serie de baraje a fost eliminată de Dacia Unirea Brăila cu scorul general de 2-4, după o victorie dătătoare de speranțe în primul joc de la Rădăuți, cu 2-0.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu