Play-out
Etapa a
5-a (30 aprilie)
|
ACS Șomuz Fălticeni |
|
CSM Pașcani |
|
CS Știința Miroslava |
|
CS Sporting Juniorul Vaslui |
|
CSM Bacău |
|
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț |
ACSM Ceahlăul a revenit încrezătoare la pregătiri după cele 3 zile libere cu ocazia Sărbătorilor Pascale și este pregătită conform celor declarate de principalul Florentin Petre pentru seria de 3 jocuri într-un ciclu săptămânal sâmbătă-miercuri-sâmbătă în deplasare, destinațiile fiind pentru Jalbă & Co orașele Bacău, Pașcani și Vaslui. Pentru jocul de mâine cu CSM Bacău pietrenii nu îi pot alinia pe cei 2 mijlocași centrali defensivi titulari, Sorin Tăbăcariu și Ovidiu Toma, în schimb este refăcut fundașul central Cristian Jalbă, așă că este posibil în funcție și de starea gazonului de pe Letea Veche să apară 2-3 surprize în formula de start. Pietrenii au un bilanț negativ în sezonul regular cu CSM-eii pregătiți de Codrin Mindirigiu: un 1-1 la Piatra Neamț (gol egalizator Răzvan Pîntea) și 0-1 la Bacău, în urma unui joc cu ceva probleme de arbitraj, așa că este de așteptat o reacție de orgoliu pentru jucătorii care vor intra mâine în primul 11. Dacă pentru "galben-negri " miza este păstrarea locului 5 din clasament, pentru CSM Bacău orice punct contează în lupta pentru evitarea retrogradării, adversarul dinrect din acest moment fiind CS Știința Miroslava, formație ce are acum 1 singur punct în plus în clasamentul la zi.
La Fălticeni, ACS Șomuz nu ar trebui să aibă probleme majore în a-și apropia victoria în confruntarea cu lanterna CSM Pașcani, însă, vor trebui să evolueze concentrați dacă vor să nu aibă probleme cu o formație ce a strâns până acum doar 5 puncte în clasamentul la zi.
Toate jocurile din play-out se desfășoară sâmbătă, de la orele 17:00, iar mai jos aveți clasamentul de la care se pleacă și delegarea brigăzilor de arbitri și observatori pentru jocurile de mâine.
|
Loc |
Clasamentul (4) |
M |
V |
E |
Î |
Gol |
Pt |
|
1 |
ACSM Ceahlăul P.
Neamț |
4 |
3 |
1 |
0 |
7-1 |
37 |
|
2 |
ACS Șomuz Fălticeni |
4 |
2 |
2 |
0 |
6-2 |
32 |
|
3 |
CS Sporting Juniorul
Vaslui |
4 |
1 |
2 |
1 |
3-3 |
29 |
|
4 |
CS Știința Miroslava |
4 |
1 |
0 |
3 |
3-6 |
23 |
|
5 |
CSM Bacău |
4 |
1 |
2 |
1 |
1-2 |
22 |
|
6 |
CSM Pașcani |
4 |
0 |
1 |
3 |
1-8 |
5 |
1. ACS Șomuz Fălticeni - CSM Pașcani - stadion Muncipal Constantin Jamaischi (Fălticeni - Suceava)
A: Csaba Papp (Luduș-Mureș), A1: Alexandru Cozma (Tg.Mureș - Mureș), A2:Vlăduț Gașpar (Tg.Mureș)
Observatori: Radu Crețu (Botoșani) și Vasile Vamanu (Bacău)
2. CS Știința Miuroslava - CS Sporting Juniorul Vaslui - stadion Uricani (Miroslava - Iași)
A: Mihai Viorel Haivas (Botoșani), A1: Adrian Mihăiță Noroc (Botoșani), A2: Vasile Bogdan Caba (Darabani - Botoșani)
Observatori: Nicolae Botezatu (Piatra Neamț - Neamț) și Aurel Daicu (Suceava)
3. CSM Bacău - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - stadion Comunal Letea Veche (Bacău - Bacău)
A: Mădălin Marinescu (București - București), A1: Viorel Vasilică Dobre (București - București), A2: Alexandru Murariu (București - București)
Observatori: Valentin Lungu (Iași) și Daniel Chiriac (Focșani - Vrancea)

Așteptăm victoria în deplasare de un...campionat aproape, cred că orice scuze s-ar cauta nu prea mai stau in picioare,echipa este sudată joacă demult împreună ,au apărut niște automatisme și trasee de joc.Pentru culori pentru suporteri victoria este obligatorie.
RăspundețiȘtergereCSM Bacău joacă cu CUȚITUL la OS! Câteodată MIZA este mai importantă decât valoarea loturilor...să vedem poate că cei care vor intra ne vor face o surpriză plăcută, deși dacă analizăm mai atent, pare un joc de 0-0. Sper să mă înșel și să obținem prima victorie în deplasare din 2022!
Ștergere