În vara anului 2016, când fotbalul românesc părea prea ocupat să-și ascundă rușinile sub preș, o televiziune internațională a făcut ceea ce presa locală și națională nu mai reușea: a pus reflectorul pe eșec. Emisiunea Offside a postului beIN Sports, prin jurnalistul spaniol José Sanchis Caules, invitat atunci la Piatra Neamț de ofițerul de presă al clubului într-o încercare disperată de a mediatiza la nivel internațional situația disperată a clubului de fotbal de sub Pietricica, a realizat un reportaj despre colapsul FC Ceahlăul Piatra Neamț – un club istoric, ajuns simbol al dezastrului administrativ din sportul românesc.
Materialul, difuzat în iulie 2016 și ulterior transcris și tradus pe un blog sportiv local, nu a fost doar o relatare rece a falimentului unui club. A fost o radiografie brutală a unui sistem bolnav, în care promisiunile investitorilor, tăcerea autorităților și abandonul comunității au produs, împreună, o dispariție anunțată.
Reportajul care a spus lucrurilor pe nume
Reportajul Offside a adunat mărturii care, privite astăzi, sună aproape profetic. Angelo Massone, investitorul italian care preluase clubul cu promisiunea salvării, vorbea despre datorii, presiuni și un sistem imposibil de gestionat. Foști jucători ai Ceahlăului relatau despre salarii neplătite, condiții improprii și sentimentul că sunt abandonați într-un experiment eșuat.
Nu era vorba doar despre Ceahlăul. Reportajul folosea cazul Piatra Neamț ca studiu de caz pentru un fenomen mai larg: prăbușirea cluburilor de tradiție din Europa de Est, într-un fotbal în care regulile financiare sunt mimate, iar responsabilitatea este mereu pasată altcuiva.
Pentru publicul spaniol, Ceahlăul era o poveste exotică și tristă. Pentru Piatra Neamț, ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă.
Zece ani mai târziu: istoria bate din nou la ușă
Astăzi, la aproape zece ani distanță, ACSM Ceahlăul, clubul care revendică identitatea, tradiția și sufletul fostului FC Ceahlăul, se află din nou într-un moment critic. Contextul este diferit ca formă, dar periculos de similar ca fond.
Dificultăți financiare, incertitudine administrativă, tensiuni între suporteri și autorități, lipsa unei viziuni pe termen lung – toate acestea creează senzația de déjà-vu. Diferența esențială este că acum nu mai putem spune că nu am știut.
În 2016, prăbușirea FC Ceahlăul a fost explicată, documentată și arătată lumii de o televiziune internațională. Lecțiile au fost clare:
un club nu poate supraviețui fără transparență financiară;
banii publici, fără control și strategie, nu salvează, ci amână dezastrul;
identitatea unui club nu este un bun administrativ, ci o responsabilitate colectivă.
Legalitate versus legitimitate
ACSM Ceahlăul poate fi, din punct de vedere juridic, continuatoarea acceptată a tradiției. Dar legitimitatea nu se câștigă prin hotărâri de consiliu sau comunicate oficiale. Ea se câștigă prin stabilitate, respect față de suporteri și asumarea greșelilor trecutului.
Exact aici se rupe firul istoriei. FC Ceahlăul a murit nu într-o zi, ci într-un proces lent de degradare, tolerat și uneori chiar justificat. Riscul major este ca ACSM Ceahlăul să repete aceeași traiectorie, sub o altă siglă și cu un alt discurs.
De ce contează astăzi reportajul din 2016
Materialul realizat de José Sanchis Caules nu este doar o piesă de arhivă. Este o oglindă. El arată ce se întâmplă atunci când un oraș își tratează clubul ca pe o problemă contabilă și nu ca pe un patrimoniu identitar.
Faptul că, la zece ani distanță, vorbim din nou despre „buza prăpastiei” ar trebui să provoace mai mult decât emoție sau nostalgie. Ar trebui să provoace decizii.
Concluzie: ultima șansă de a rupe cercul
Ceahlăul nu mai are luxul de a eșua încă o dată. Nu pentru că nu ar supraviețui o nouă reorganizare, ci pentru că fiecare prăbușire mai taie puțin din legătura dintre club și comunitate.
În 2016, un jurnalist străin a înțeles mai limpede decât mulți de aici ce se întâmplă la Piatra Neamț. În 2026, întrebarea nu mai este cine va spune povestea următorului eșec, ci dacă orașul este capabil, în sfârșit, să o oprească.
Ceahlăul nu moare dintr-odată. Ceahlăul se stinge atunci când lecțiile trecutului sunt ignorate.
Acum 10 ani, cineva a văzut prăpastia. Astăzi, suntem din nou la marginea ei. Aude cineva?
În 2016, Sportul nemțean de performanță a tras un semnal de alarmă. Nu din orgoliu, nu din opoziție, ci din responsabilitate. A publicat transcrierea unui reportaj internațional care arăta, fără menajamente, cum moare un club istoric atunci când este abandonat de cei care ar trebui să-l protejeze. Atunci, FC Ceahlăul se stingea sub privirile noastre. Am citit. Am comentat. Am trecut mai departe.
Astăzi, la aproape zece ani distanță, istoria bate din nou la ușă. Sub alt nume, cu alt discurs, dar cu aceleași riscuri. Sportul nemțean de performanță avertizează din nou. Întrebarea nu mai este cine are dreptate, ci dacă mai este cineva dispus să audă.
Acest mesaj este adresat autorităților locale:
Ceahlăul nu este un rând într-un buget și nici o problemă de imagine rezolvată prin comunicate. Este un patrimoniu al orașului. Fie îl gestionați cu responsabilitate și transparență, fie veți rămâne în istorie ca martori pasivi ai unui nou eșec.
Este adresat mediului de afaceri din Neamț:
Un oraș fără simboluri vii este un oraș fără identitate. Ceahlăul nu cere pomeni, ci parteneriate reale, predictibile, curate. Dacă nimeni nu își asumă nimic, toți vom pierde.
Este adresat comunității:
Tăcerea nu mai este o opțiune. Indiferența nu mai poate fi scuzată prin oboseală sau dezamăgire. Ceahlăul nu moare într-o zi. Moare atunci când nu mai contează pentru nimeni.
În 2016, un jurnalist străin a spus adevărul despre Piatra Neamț. În 2026, adevărul este deja cunoscut. Diferența o face doar curajul de a acționa.
Sportul nemțean de performanță a tras semnalul de alarmă atunci. O face și acum.
Aude cineva?
Editorial semnat
Dan Eșanu
https://danesanu.blogspot.com/2016/07/exclusiv-romania-apologia-dezastrului.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu