luni, 30 mai 2022

Fotbal liga a 2-a | Hotărârea Comitetului de Urgență FRF din 30 mai 2022

În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF:

  • Aprobă Referatul Directorului Școlii Federale de Antrenori, domnul Lucian BURCHEL, cu privire la cuantumul taxelor de înscriere și de curs pentru Cursul de calificare Antrenor desfășurat împreună cu CNFPA.
  • În eventualitatea în care vor apărea locuri vacante în cadrul Ligii 2 pentru sezonul 2022/2023, iar prevederile art. 18 alin. 1 lit. a din Regulamentul de Organizare a Actviității Fotbalistice (ROAF) nu va oferi soluția completării tuturor acestor locuri, se impune stabilirea următoarelor condiții de ocupare a locurilor vacante:
    • Dacă în ediția 2022/2023 a Ligii 2 rămân locuri vacante anterior începerii competiției, acestea vor fi completate în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 1 lit. a din ROAF.
    • În situația în care numărul de locuri vacante este mai mare decât cel posibil a fi completat prin aplicarea prevederilor regulamentare anterior menționate se va realiza un clasament al echipelor care au participat la runda finală a barajului pentru promovarea în Liga a 2-a și care nu au obținut promovarea, pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
    1. Numărul de puncte obținute în runda finală a jocurilor de baraj.
    2. Golaverajul general rezultat din participarea la runda finală a jocurilor de baraj.
    3. Numărul de goluri marcate în runda finală a jocurilor de baraj.
    4. Dacă și după aplicarea criteriilor de mai sus, două sau mai multe echipe se află la egalitate, se vor aplica cele 3 criterii de mai sus, în aceeași ordine, cu privire la toate jocurile de baraj pentru promovare în Liga a 2-a (respectiv se vor avea în vedere atât jocurile din runda finală cât și cele din runda semifinală).
    5. Dacă după aplicarea tuturor criteriilor menționate la punctele 1-4 de mai sus, două sau mai multe echipe se vor afla la egalitate, departajarea se va efectua prin desfășurarea unui joc de baraj desfășurat pe teren neutru într-o singură manșă (dacă 2 echipe se află la egalitate) sau printr-un baraj desfășurat pe teren neutru între toate echipele aflate la egalitate (fiecare echipă va disputa un joc cu fiecare dintre celelalte echipe cu care se află la egalitate). În situația în care va fi necesară aplicarea acestui criteriu de departajare, Departamentul Competiții al FRF va stabili datele și locul de desfășurare.
    • Locurile vacante vor fi ocupate de echipele cel mai bine clasate ca urmare a aplicării criteriilor de departajare de mai sus și care îndeplinesc condițiile de participare în Liga 2.

Așadar la completarea unor eventuale locuri vacante la nivelul L2 prioritate au formațiile care pierd barajul final de promovare pe baza criteriilor enumerate mai sus!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...