luni, 20 martie 2023

Fotbal liga a 3-a, Seria I | ACSM Ceahlăul Piatra Neamț VICTORIE și CALIFICARE în play-off cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat. JOCUL, DETERMINAREA și ATITUDINEA au făcut diferența în fața Bucovinei Rădăuți!

 
ACSM Ceahlăul Piatra Neamț avea neapărată nevoie de victorie în jocul cu CSM Bucovina Rădăuți după eșecul la limită din prima etapă din mini-retur (1-2 la Suceava cu liderul Foresta) și a și reușit-o la capătul unui joc inteligent, la sacrificiu în care, au început să se vadă traseele creionate în perioada precompetițională de profesorul Cristian Pustai, iar din punct de vedere fizic, echipa a stat foarte bine, dominând pe final adversarul și în 10 oameni, la fel ca și pe Areni de altfel.
Echipa arată bine în primul rând din punctul de vedere al atitudinii, media de înălțime a crescut considerabil, iar față de turul campionatului stăm mult mai bine și la nivelul băncii de rezerve, conducerea tehnică având acum la dispoziție mai multe soluții la capitolul schimbări, un lot cu 15-16 jucători de valoare apropiată, care pot face cu bine față oricărui adversar la acest nivel de L3.
La această oră CALIFICAREA matematică în play-off s-a realizat cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat și datorită problemelor financiare a celor de la CS Dante Botoșani, grupare depunctată în prima fază și apoi cel mai probabil exclusă din competiție pentru 2 neprezentări succesive în campionat în 2023.
Punctul smuls in-extremis de CS Știința Miroslava la Suceava cu Foresta  nu mai poate schimba nimic în ierarhia finală a sezonului regulat: excluderea lui Dante înseamnă anularea tuturor rezultatelor formației botoșănene din retur,  cele mai avantajate echipe fiind ACSM Ceahlăul care va primi 3 puncte (a pierdut 1-3 la Bucecea)  și CSM Bucovina Rădăuți beneficiara a 2 puncte în plus în urma anulării rezultatului de 2-2 din retur cu formația lui Victor Mihalachi.
Referitor la jocul cu Bucovina Rădăuți disputat pe o vreme însorită și în prezența a circa 1500 de spectatori la care am adăugat și  o inimoasă galerie, cea a Vultanilor venită de la Rădăuți pentru aș încuraja favoriții, pietrenii au operat 3 schimbări în primul 11 față de echipa de start din runda precedentă de pe Areni cu Foresta.
În poartă a debutat austriacul Krell, iar la mijlocul terenului cuplul de mijlocași centrali defensivi a fost format în premieră din Mihai Petra și Wiredu Akwasi.
Pietrenii au început în atac, în primele 10 minute au avut o suită de 4 cornere la poarta lui Udeanu rămase fără rezultat, apoi Rădăuțiul a acoperit mai bine culoarele, singura ocazie mai importantă în primele 15  minute fiind excelenta pasă a lui Neicuțescu peste linia defensivă a Bucovinei, însă Mihai Petra scăpat singur cu
portarul Rădăuțiului are o preluare prea lungă și scorul rămâne alb: 0-0.
În min.19 Ceahlăul deschide scorul prin golgheterul din presezon, Robert Ciobanu care se află la finalizare și este mai rapid decât apărătorii Bucovinei înțepând balonul în poarta lui Udeanu pentru 1-0!
A fost în prealabil un fault a lui Șpac asupra lui Patrick Petre la circa 35 de metri lateral stânga, lovitura liberă excecutată de același Petre, a fost deviată cu capul pe poziție viitoare, iar înaltul atacant al Ceahlăului a simțit bine culoarul și a deschis scorul cu un șut din cădere.
4 minute mai târziu, Mihai Neicuțescu trece ușor de Șpac pe partea stângă pătrunde în careu cu mingea la picior însă este deposedat în ultimul moment de Leonte care acordă corner. 
În minutul 35 se înregistrează prima ocazie și pentru Bucovina Rădăuți, la o eroare produsă de Vișinar în jumătatea proprie, interceptează Aftanache care pătrunde vijelios în careu, Krell iese dintre buturi, este driblat în lateral stânga, însă șutul lui Aftanache este scos de la 4-5 metri de linia porții în corner de Lucian Acasandrei repliat în mare viteză în careul mic.
Căpitanul Ceahlăului Stejărel Vișinar a acuzat o accidentare la faza premergătoare ocaziei celor de la Rădăuți, cum același lucru s-a întâmplat și cu Akwasi 5 minute mai devreme la o fază în apropierea centrului terenului pe partea tribunei oficiale, în dreptul băncii de rezervă a Ceahlăului.
La nici 2 minute distanță Ceahlăul marchează prin același Robert Ciobanu scăpat singur spre poartă după o excelentă pasă lungă a lui Lăcustă, șut la vinclu, însă golul este anulat pentru o poziție suspectă de ofsaid.
Patrick Petre șutează apoi spectaculos de la peste 30 de metri, poziție centrală, aproape de vinclul porții lui Udeanu, în minutul 40, pentru ca 1 minut mai târziu, Popovici să își încerce norocul de la distanță cu un șut telefonat care nu l-a surprins pe Krell.
Prima repriză se încheie cu avantajul minim al Ceahlăului, 1-0, gol Robert Ciobanu în min. 19, cu mențiunea că centralul Mavriche nu a acordat niciun cartonaș galben, deși au fost unele dueluri peste limita regulamentului de ambele părți.
Repriza a 2-a începe pentru nemțeni cu Răzvan Pîntea în locul lui Patrick Petre, aflat într-o stare febrilă dar care a jucat bine în prima repriză.
Decarul nemțenilor are o primă ocazie de a marca în minutul 46 atunci când după o frumoasă acțiune personală în care a înșirat pe drum câțiva jucători adverși, șutul său trecând de puțin pe lângă bara din stânga lui Udeanu!
În min.53 Bucovina are o dublă ocazie: mai întâi Neicutescu respinge in corner din fața unui atacant al Bucovinei, pentru ca la cornerul rezultat, Vișinar să respingă din apropierea linei porții la o centrare în care Krell a ieșit pe sub minge.
În min.60 Wiredu Akwasi accidentat a fost înlocuit cu Bogdan Forizs, în câteva minute Dumitraș și Coajă sunt avertizați cu cartonașe galbene pe fondul unui joc mai confuz cu multe dueluri tari de ambele părți.
La jumătatea celei de-a 2-a reprize, nemțenii au 2 faze periculoase de la care puteau obține mai mult, Pîntea este faultat dur de Șpac care primește cartonașul galben, la o fază în care nemțenii aveau superioritate numerică însă avantajul nu s-a materializat, pentru ca mai apoi o lovitură liberă în diagonală bătută de Forizs și deviată apoi de Vișinar spre Ciobanu să fie scoasă în ultimul moment din preajma liniei porții de căpitanul Bucovinei, Mugur Florescu.
În min.70 dublă schimbare la Ceahlăul: ies Petra și Neicuțescu și intră în locul lor Cristi Barb și Ahmed Mubarak.
Ceahlăul reușește desprinderea pentru 2-0, 3 minute mai târziu ca urmarea a unui contraatac dus foarte bine de nemțeni în 3 pe traseul Barb-Pintea-Ciobanu cu noul intrat Cristi Barb la finalizare!
La acest scor Bucovina nu mai are ce pierde și iese la joc, meciul se deschide și mai mult. În min.76, Aftanache execută o lovitură liberă peste transversală de la circa 25 de metri, pentru ca un minut mai târziu Robert Ciobanu să ii lase locul lui Cosmin Nemțanu.
Un contraatac excelent purtat de nemțeni în minutul 81 îl are la finalizare pe Răzvan Pintea, însă Udeanu are o intervenție salvatoare, respinge în lateral iar Mubarak îl accidentează pe Leonte în dorința de a juca mingea și primește cartonaș galben, pentru ca 2 minute mai târziu, la o fază aproape identică la circa 30 de metri de poarta lui Udeanu, atacantul nigerian să comită un al 2-lea fault tare pentru care a primit al 2-lea cartonaș galben și a fost eliminat de arbitrul băcăuan Mavriche.
Ultima ocazie mare de gol a Ceahlăului îi aparție tot lui Răzvan Pîntea intrat excelent în meci și servit foarte bine de Moroșanu, însă acesta a încercat o scăriță pretențioasă din unghi care a trecut de puțin alături de vinclul porții lui Udeanu!
Cele 5 minute de prelungire nu mai aduc decât o suită de 3 cornere la poarta lui Krell fără ca jucătorii de la Bucovina să amenințe cu adevărat poarta goalkeeperului astriac care debutează astfel fără gol primit la formația nemțeană.

Ca și o concluzie după joc:
Echipa a arătat mai bine ca la Suceava și să sperăm că vor urma jocuri din ce în ce mai bune. După ultimul joc din deplasarea de la Vaslui, sezonul regulat va fi urmat de 9 partide din turneul play-off cu adversari puternici apropiați valoric de formația noastră: Foresta Suceava, CSM Bucovina Rădăuți, CSM Bacău și ACSM Ceahlăul Piatra Neamț se vor lupta pentru primele 2 locuri ce asigură prezența la baraje, cu mențiunea că Foresta Suceava este marea favorită, echipa care intră și cu un punctaj superior în turneu, însă pentru al 2-lea loc va fi cel mai probabil o bătălie în 3. Echipa poate crește în joc, este evident că este loc de mai bine, această formație încă nu și-a atins potențialul de croazieră, rămâne de văzut și dacă financiar, lucrurile se pot normaliza la echipa de sub Pietricica pentru că performanță pe burta goală nu se poate face nicăieri, nu numai la Piatra Neamț.

ACSM Ceahlăul Piatra Neamț
Krell - Lăcustă, Acasandrei, Vișinar (cpt), Moroșanu - Akwasi, Petra - Al.Anton, Neicuțescu, Petre - R.Ciobanu
Rezerve: M.Chelaru - Ilieș, Forizs, Copoț-Barb, R.Pîntea, C.Ștefănescu, Al.Catău, A.Mubarak

CSM Bucovina Rădăuți: 
Udeanu - Leonte, Florescu (cpt), Dumitraș, Coajă, Baciu, Aftanache, Popovici, Șpac, Stoian, Șvichi
Rezerve: Butnariu - Gheorghiță, Derevlean, Irimescu, Plămadă, Coroamă, Cimbru, Bălan, Ungurianu

Galerie foto:







































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal liga a 2-a | EXCLUSIV: Tabelul CREDITORILOR de la ACSM Ceahlăul: Cine sunt cei 50 care au de luat bani de la Ceahlăul. COMES SA și ANAF pe primele locuri în ceea ce privește cuantumul creanțelor

  ACSM Ceahlăul Piatra Neamț a înregistrat la 15 septembrie 2025 la Tribunalul Neamț cererea de intrare în insolvență, procedură aprobată ...