Pietrenii antrenați de profesorul Cristian Pustai au revenit cu toate punctele din deplasarea de la Tg.Jiu, cea mai lungă din acest sezon de L2.
Plecați încă de joi spre orașul lui Brâncuși, nou promovata și-a făcut oprirea la Deva, acolo unde a înnoptat și pregătit cu succes de această dată a 2-a deplasare din acest început de campionat al ligii a 2-a,
Cu o primă repriză foarte bună în care au avut jocul sub control, pietrenii au punctat de două ori prin Cristin Jalbă în minutul 29 cu o precisă lovitură de cap din 6 m ca urmare a unei respingeri a goalkeeperului gorjean Geantă la un șut a lui Mihai Neicuțescu și prin underul Marius Savu (video) în minutul 41, cel care a șutat plasat din 7 m o centrare excelentă din lateral dreapta a lui Pedro Albino lansat foarte bine de Joao Jaquite cu o diagonală precisă de peste 30 de metri.
După un început de joc echilibrat, Ceahlăul s-a instalat la cârma jocului și și-a mai creat și alte oportunități de a marca.
În min.19 o centrare a mijlocașului dreapta Marius Savu a lovit bara transversală, Vișinar a avut și el o bună șansă în min.36 atunci când a reluat cu capul de puțin alături o centrare excelentă a aceluiași Pedro Albino, pentru ca pe finalul primei reprize după golul de 2-0, pietrenii să fie aproape de gol în alte 2 rânduri.
Prima dată în minutul 43 pe un contraatac în superioritate numerică de 4 contra 3, Marius Savu activează poziția de offside la o minge în care Robert Ciobanu era liber în lateral dreapta, pentru ca un minut mai târziu, Mihai Neicuțescu să fie aproape de gol, lovitura sa de cap venită în urma unei centrări a excelentului Pedro Albino să fie parată de Geantă cu un frumos reflex.
Repriza a 2-a a fost mai echilibrată, gazdele au efectuat încă de pauză 3 modificări, însă chiar și așa scorul nu a mai putut fi modificat.
Dacă Krell a dat siguranță echipei prin intervențiile sale precise, cea din minutul 60 fiind cea mai grea, atunci când a reținut o lovitură de cap a lui Geană, pe finalul jocului nemțenii au revenit la conducerea jocului ratând și alte oportunități de majorare a scorului.
În minutul 67 Robert Ciobanu a șutat periculos din careu însă șutul său fost blocat și deviat în corner, 10 minute mai târziu noul intrat Josemar a făcut un pressing avansat, a reușit o deposedare în fața unui apărător gorjean însă din poziție foarte bună și cu o superioritate de 2 contra unu a pasat greșit la portarul gazdelor, pentru ca în minutul 90 Bogdan Forizs din lovitură liberă de 25 de metri și Patrick Petre în primul minut de prelungire tot din lovitură liberă, de data aceasta din lateral să îl pună la grea încercare pe goalkeeprul gazdelor Geantă, cel care a respins atent, de fiecare dată.
Victoria de la Tg.Jiu este al 2-lea succes consecutiv din campionat după cea de acasă cu CSM Reșita (4-0 din runda a 2-a), nemțenii având o serie frumoasă de 4 victorii consecutive fără gol primit dacă luăm în considerare și jocurile din tururile II și III ale Cupei României Betano, victorii cu 3-0 și 2-0 în deplasările de la Fălticeni cu Șomuz și Rădăuți cu CSM Bucovina.
În etapa a 4-a din campionat ACSM Ceahlăul Piatra Neamț va primi acasă vizita formației CS Mioveni, grupare condusă de tehnicianul Constantin Shumacher, o formație ce în sezonul trecut a activat în SuperLigă.
Vom reveni în cursul zilei de marți cu rezultatele complete ale etapei a 3-a și clasamentul actualizat.
Viitorul Pandurii Tg.Jiu - ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 0-2 (0-2)
Ceahlăul: Krell – Pedro Albino, Jalbă, Vișinar (cpt.), Bacalu – Joao Jaquite (Petkov 90′), Onișa – M. Savu (Al. Anton 81′), Neicuțescu (Forizs 74′), Llullaku (P. Petre 81′) – Rob. Ciobanu (Josemar Agostinho 74′)
Rezerve neutilizate: Wynney – Ștefănescu, Lorenzo Fonseca, Fărăgău
Antrenor: Cristian Pustai
Viitorul Pandurii: Rob. Geantă – Dănescu (Dr. Popa 46′), Vulpe (Buțurcă 81′), Mrsulja, Jozic, Dav. Savu, Godja, Tiihonen (Nic. Geană 46′), Brînzan (cpt.), Acolatse, Andreaș (Gîrbiță 46′)
Rezerve: Lupescu – Core, Ed. Croitoru, Pîrcălabu, Moisie
Antrenor: Călin Cojocaru
foto: CSM Ceahlăul - facebook
video: Marius Savu - facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu