" Cred că așa a și fost nu doar a părut. Am controlat jocul, am întâlnit o echipă care nu pierduse până acum, care a primit doar un singur gol și știam că va fi greu, o echipă bine organizată, care lasă spații puține, o echipă agresivă!
Însă am reușit să înscriem, am reușit să avem o primă repriză destul de bună, după care am conservat rezultatul și sunt mulțumit că după eșecul de la Huneduara ne-am trezit, a venit acea victorie de acasă cu Reșița, a venit această victorie, am avut 2 victorii în Cupa României, se pare că este bine. Da, acum ne pare rău și poate o să ne pară rău mult timp de meciul de la Huneduara, dar trebuie să mergem înainte, trebuie să vedem ce putem să îmbunătățim, să fim de la zi la zi mai buni. Este devreme să vorbim despre revenirea în SuperLigă. Obiectivul nostru a fost să revenim în L2, după aceea vedem.
Întradevăr, vin cu plăcere, cu durere la Tg.Jiu, când văd că în orașul acesta în care am avut cea mai mare performanță sportivă, nu mai este fotbal de L1 pe o așa arenă cochetă și așa oraș frumos ar fi trebuit să aibă echipă în L1. Din păcate Pandurii nu mai e și nu e bine! Nu este bine pentru că așa cum Ceahlăul a renăscut, sper ca într-o zi să mai aud și de Pandurii. Am vorbit ieri și cu d-nul Condescu. Mă bucur ori de câte ori mă întâlnesc cu el. Dar v-am zis, mă încearcă și această tristețe...pe lângă bucuriile și amintirile frumoase pe care ne leagă. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu