Partida ACSM Ceahlăul Piatra Neamț - CSC 1599 Șelimbăr ce se joacă joi, 20 octombrie, de la orele 18:00, deschide etapa a 10-a și are o însemnătate aparte pentru iubitorii fotbalului din Piatra Neamț.
Televiziunile de profil (Digi Sport 1 și Prima Sport 1) au ținut ca acest meci să fie programat chiar în ziua în care la Piatra Neamț se serbează ziua de naștere a sportului pe plan local, la 104 ani distanță de la înființarea primei asociații sportive în orașul de la poalele Pietricicăi. Iar pentru a celebra având în tribune un număr mare de suporteri, oficialii nemțenilor au luat decizia de a reduce costul biletelor. Astfel, toate biletele vor costa doar 10 lei.
Ioan Anton Măzărianu, finanțator al CSM Ceahlăul:
”Îmi doresc să sărbătorim împreună înființarea primului club sportiv din Neamț și din zona Moldovei, conform statisticilor. Îmi doresc să fim mulți suporteri pe stadion, poate chiar în număr atât de mare ca la finala de promovare cu Foresta Suceava, iar pentru asta am decis, împreună cu conducerea clubului, să stabilim ca preț de intrare general pentru acest meci suma de 10 lei. CSM Ceahlăul are puterea de a se bate de la egal la egal cu oricine din Liga 2 și cred că este un moment prielnic pentru ca suporterii să fie alături de echipă în număr foarte mare pentru a putea să învingem vineri și să ne bucurăm în zi de sărbătoare pentru clubul fanion al municipiului Piatra Neamț”.
Program vânzare bilete, la stadion:
- Miercuri, 18 octombrie, de la ora 15:00 la ora 19:00, la poarta acces vestiare din Strada Borzoghian
- Joi, 19 octombrie, de la ora 15:00 la ora 19:00, la poarta acces vestiare din Strada Borzoghian
- Vineri, 20 octombrie, de la ora 15:00 la ora 18:00, la cele 3 case de vânzare a biletelor din preajma stadionului.
Strada Borzoghian va fi închisă traficului în ziua de vineri, 20 octombrie 2023, în intervalul ora 14:00 - 21:00.
Biltele se pot achiziționa on-line și acum accesând următorul link:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu