sâmbătă, 21 octombrie 2023

Fotbal liga a 2-a | Foto + Video: Cel mai bun joc al Ceahlăului din acest sezon nu aduce și victoria la CEAS ANIVERSAR: Goalkeeperul Roșca și barele au privat pe elevii profesorului Pustai de o victorie absolut meritată după aspectul general al jocului

Circa 4000 de spectatori au ținut să fie prezenți aseară pe Borzoghean la meciul de deschidere  al etapei a 10-a al ligii a 2-a între 2 formații bune ale acestui sezon, faptul cel mai elecvent în acest sens fiind și televizarea jocului la o oră de audiență pe cele 2 posturi de profil care transmit meciurile din eșalonul secund.
Pentru cei care nu au fost prezenți la meci acest 0-0 nu înseamnă mare lucru, însă trebuie să recunoaștem că a fost o remiză de luptă, cu galben-negrii la cârma jocului, care au avut inițiativa în marea majoritate a timpului, posesia și construcția, fazele de poartă, ocaziile mari la care putem trece cele 2 bare, penalty-ul ratat de Cortelezzi și alte 4-5 intervenții salvatoare ale goalkeperului Roșca de la  Șelimbăr - cel mai bun om de pe teren aseară.
Startul de meci a fost unul contondent cu gruparea din Șelimbăr iertată în câteva rânduri de centralul Vadana de meritatele cartonașe galbene în urma unor intervenții mai dure care au necesitat 2 schimbări neplanificate în tabăra nemțenilor.
Azdren Llullaku și Matei Moraru au suferit accidentări ce au necesitat înlocuirea lor încă din primul sfert de oră, au intrat Onișa și Fărăgău, modificări ce au însemnat o serie de permutări în formula Ceahlăului pe care profesorul Pustai le-a gestionat  spunem noi bine dacă ținem cont de valoarea adversarului și evoluția ulterioară a jocului.
Experimentatul portughez Pedro Albino a rămas apărător dreapta, underul 2005 Alex Fărăgău a fost utilizat mijlocaș dreapta, poziție din care a avut în special în prima repriză câteva urcări inspirate în atac finalizate cu centrări foarte bune ce au semănat panică în careul Șelimbărului.
Fazele cele mai importante ale primei reprize au fost la poarta lui Roșca și l-au avut în prim plan pe Mihai Neicuțescu.
La finalul primei jumătăți de oră, Neicuțescu a finalizat cu un șut puternic, de puțin peste transversală o acțiune prelungită a Ceahlăului, pentru ca 3 minute mai târziu, lovitura sa cu capul din careul mic să fie salvată de Roșca cu un reflex formidabil de pe linia porții, iar de acolo apărătorul central Crișan a respins din gheata lui Cortelezzi.
În minutele de prelungire ale primei reprize portarul celor de la Șelimbăr are din nou o intervenție providențială la o lovitură de cap a lui Onișa din centrarea din fază fixă a lui Pedro Albino, titularul postului echipei naționale de tineret U-21 a împins puternic în ghete și precum un arc cu resort metalic a plonjat la stâlpul din stânga deturnând în lateral cu vârful degetelor o minge pe care noi cei din spatele porții am văzut-o în plasă!
Repriza a 2-a a fost mult mai atractivă, oaspeții au încercat și ei să iasă la atac, frecvența acțiunilor și fazelor de poartă a crescut, au apărut și ocaziile mari de gol, însă mingea nu a vrut să între în poartă.
Pietrenii puteau deschide scorul încă din minutul 50, însă Onișa foarte bine intrat ieri în meci a șutat de puțin alături de stâlpul din stânga lui Roșca, 9 minute mai târziu același Onișa a potrivit o minge pentru Patrick Petre însă șutul centrare trimis de extrema nemțenilor a ocolit de puțin ținta.
La finalul primei ore de joc am consemnat și prima ocazie cu adevărat periculoasă la poarta lui Krell. Lovitura de cap a lui Moussinga a fost deviată în corner de Vișinar din apropierea liniei porții.
Cea mai importantă fază a meciului a avut loc în minutul 71. Neobositul Patrick Petre a pătruns cu mingea la picior în suprafața de pedeapsă, a fost călcat de Tudor Călin, centralul Vadana a acordat corect penalty, însă Cortelezzi deși la fentat pe Roșca care a plonjat în dreapta sa, a trimis  în bara din stânga la rădăcină!
Aceeași bară din dreapta avea să fie talismanul norocos al portarului Roșca și în al 4-lea minut de prelungire, atunci când șutul din afara careului mare din poziție centrală a lui Pedro Albino părea imparabil pentru plasa Șelimbărului, însă aseară Dumnezeu a fost sibian și gazdele au mai cedat 2 puncte pe teren propriu, de data aceasta nemeritat după o partidă în care nemțenii au fost vioara întâi.


ACSM CEAHLĂUL PIATRA NEAMȚ – CSC ȘELIMBĂR 0-0

eCHIPELE
Echipele din jocul de aseară: 

ACSM Ceahlăul: 

Krell – Pedro Albino, Jalbă, Vișinar (cpt.), Tud. Oltean – Akwasi, Mat. Moraru (Al. Fărăgău 12′) – P. Petre (M. Savu 90′), Neicuțescu (Al. Anton 76′), Llullaku (Onișa 12′) – Cortelezzi (Selmani 90′)
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Joao Jaquite, Copoț-Barb, Forizs
Antrenor: Cristian Pustai

CSC Șelimbăr: 

Al. Roșca – Ct. Alexe, Natea (Babovic 86′), R. Crișan, Fl. Mitrea – Tud. Călin, Moussinga – Schieb (Berisha 76′), I. Năstăsie (cpt.)(Panos 61′), Rodri Hernando (Monea 86′) – Rotund (Vînău 76′)
Rezerve neutilizate: Mitrovic – Drăghescu, Al. Luca, Palmeș
Antrenor: Claudiu Niculescu

Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamț – Neamț). Arbitru central: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Ionuț Traian Neacșu (Bucureşti) și Radu Despa (Baia Mare). Arbitru de rezervă: Silviu Iftode (Fălticeni). Observator arbitri: Bogdan Zanfirescu (Botoşani). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).

Foto: se va updata





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postare prezentată

Fotbal juniori republicani ELITA U-16, play-out | Nimic nou sub soare: înfrângere grea pentru ACSM Ceahlăul în Crângul Buzăului. Rezultatele complete ale etapei a 5-a și clasamentul actualizat

  Etapa a 5-a (23 noiembrie) AFC Hermannstadt 2-2 ACS Suporter Club Oțelul Galați ACS Kids Tâmpa ...