Patrick Petre traversează o
perioadă bună la ACSM Ceahlăul Piatra Neamț. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani
a contribuit decisiv la promovarea în Liga 2, fiind golgheterul echipei în Liga
3, cu 15 reușite, cu 5 dintre ele din penalty, iar în prima parte a actualei stagiuni a
înscris de șapte ori, toate din acțiune, în sezonul regular (4) îar în Cupa
României (3), fiind cel mai bun marcator al formației nemțene și totodată cel
mai eficient component din lotul galben-negrilor dacă ținem cont de faptul că
doar în campionat a marcat de 4 ori și a dat o pasă decisivă în doar 520 de
minute pe care le-a avut la dispoziție
în cele 12 apariții.
Chiar dacă a jucat mai mult din
postura de rezervă, Patrick Petre a intrat bine în meci de cele mai multe ori
și a adus un plus în jocul Ceahlăului. Fie prin goluri, fie prin pase decisive
sau prin acțiunile rapide initiate, fiind în opinia SNP și nu numai un jucător
determinant pentru nemțeni care ar putea fi decisiv în această primăvară în
bătălia cruntă pe care ACSM Ceahlăul o duce pentru calificarea în play-off.
Patrick Petre a ocupat un onorant loc 2 în sondajul lansat de SNP în data de 23 decembrie ce a făcut referire la titlul de cel mai valoros fotbalist al toamnei din lotul galben-negrilor, fapt ce demonstrează cu prisosință faptul că băiatul lui Florentin Petre se află pe un trend ascendent, cota acestuia dublându-se în ultimul an, actualmente site-ul specializat transfermarkt.com îl estimează la 100k.
La mulți ani Patrick, ție Adinei
și băiatului!
Felicitări pentru locul 2 din
Sondajul lansat de SNP în privința celui mai bun jucător al toamnei la
Ceahlăul…
Cum a fost anul 2023 pentru tine
din punct de vedere sportiv dar și
familial?
" Anul 2023 a fost un an plin de realizări, atât din punct de vedere sportiv cât și familial. Am reușit să aduc rezultate și performanță în cadrul echipei și consider că am contribuit substanțial la promovare. În ceea ce privește familia, imediat după promovare am avut și cununia civilă alături de femeia care a avut un mare aport în ceea ce privește performanța mea, și au fost pentru noi mai multe motive de bucurie în acest an, atâta timp cât suntem sănătoși noi și copilul, cred că toate lucrurile vor merge în direcția cea bună. "
Dacă consideri că se puteau
obține mai multe puncte în sezonul de toamnă, care au fost punctele forte ale echipei noastre,
unde am suferit și trebuie să ne mai îmbunătățim jocul?
" Din punctul meu de vedere, cred că
nu am gestionat cum trebuie finalul jocurilor în care am condus și din cauza aceasta am pierdut puncte, dar
avem timp să revenim pe panta ascendentă, suntem închegați ca și echipă și am încredere
că vom reuși tot ce ne-am propus pentru acest sezon. "
Cum ai petrecut vacanța și dacă
ești nerăbdător să te revezi cu colegii pe 10 ianuarie la reunire?
" Vacanța am petrecut-o alături de
familie, am stat în mare parte din timp în Piatra Neamt, ne-am bucurat de liniște,
odihnă și de timpul petrecut cu cel mic. Sunt nerebdător să îmi revăd colegii,
dar sunt și mai nerăbdător să arătăm toată munca din spate pe teren și să
demonstrăm tot ceea ce merităm și putem. "
Cum speri să decurcă perioada
precompetițională, am înțeles că sunt 2 stagii de pregătire, din care unul în
străinătate…
" Nu am așteptări de la perioada
precompetițională pentru că știu că staff-ul este la fel de pregătit ca și noi
să facem totul astfel încât direcția să fie una bună. Eu personal sunt dispus să
trag cât este nevoie, să mă pregătesc conform programului și să trag tare
pentru obiectiv. "
Suntem la -1 pct de locurile de
play-off, nu prea ne mai permitem pași greșiti…cum crezi că vor fi pentru noi cele 4 jocuri rămase de
disputat din sezonul regular?
" Legat de ultimele 4 meciuri, nu îmi
doresc altceva decât să câștigăm, să ne atingem obiectivul. Sunt câteva meciuri
poate mai grele decât altele, dar nimic nu este imposibil. Este foarte
important pentru noi să câstigăm aceste meciuri indiferent de câtă muncă și
efort trebuie să depunem. "
În eventualitatea în care CSA
Steaua va termina pe loc de play-off, și
campioana din play-out va putea accede la baraje, însă va fi mult mai
greu…crezi că în acest caz nedorit dar posibil, ne putem păstra concentrarea
până la final?
" Trebuie să ne păstrăm
concentrarea până la final în orice situație posibilă. "
Anul trecut diferența la liga a
3-a s-a făcut în iarnă printr-o pregătire exemplară și câteva transferuri
reușite…crezi că putem reedita acel parcurs la nivel de L2 acum?
" Putem face absolut orice atâta
timp cât se vrea din toate direcțiile. Eu îmi doresc și chiar cred că putem avea
o evoluție impecabilă. "
Ce transmiți suporterilor și
cititorilor blogului SNP în Noul An?
" Suporterilor le transmit să aibă
răbdare și încredere în noi, și să fie la fel de susținători ca și până acum,
vom face tot posibilul să le aducem fericire. Le doresc un An Nou frumos alături
de cei dragi și îi așteptăm la toate meciurile să ne fie alături. "
Ce îți dorești în plan sportiv
dar și personal pentru 2024?
" În anul 2024 am foarte multe
obiective atât pe plan sportiv cât și personal, dar le voi dezvălui abia după
ce vor fi duse la bun sfârșit, și cu siguranță cu familia alături voi reuși să
le îndeplinesc pe toate. "
Dacă te simți bine la Piatra
Neamț și îți dorești în cazul în care ți se va propune să prelungești
înțelegerea cu Ceahlăul?
" Mă simt bine la Piatra Neamț,
familia s-a adaptat foarte bine aici, ne simțim acasă. Joc cu plăcere și suflet
aici, iar în ceea ce privește prelungirea contractului, există deja o înțelegere
neoficială dar care cu siguranță se va finaliza curând și vor putea fi făcute publice
mai multe detalii despre aceasta. "
Cu Patrick Petre ne vom revedea la reunirea lotului în data de 10 ianuarie la stadionul Ceahlăul, acolo unde SNP va fi prezent cu reacții, cu materiale foto + video de la acest eveniment și cel mai probabil vom fi prezenți și la cele 2 jocuri amicale programate în România în sezonul precompetițional.
foto: SNP și Patrick Petre - facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu